Bătaieeeeeee cu taximetrişti. A doua. I-am îndoit uşa maşinii. Mi-a rupt pulovăr nou, nenorocitul

02 martie 2012 Eugen Istodor Cauze si convingeri

Bătaia asta a picat pe-o iarnă uscată. Şi într-o sîmbătă. Pe Mîntuleasa n-aveam unde să mă duc. Mergeam în turmă. Desmembrat. Cum se circulă sîmbătă prin Bucureşti. Din spate băiat nervos; claxoane, reflectoare, urlete. N-aveam ce-i face. Io nu depăşesc, stau în turmă. Nu io eram motivul iritării lui, dar io eram în ochii-parbrizul lui. Şi depăşeşte coloana la Mîntuleasa. Zic: am scăpat!. Cum se face că la Sfînta Vinere iar sînt înaintea lui la stop. Aici era tămbălău spre Mircea vodă. Spînzurată circulaţie. Eh, taximetristul îmi dă faruri-claxonează. N-aveam ce face. Mă dau deoparte să treacă el. Clar îmi stătea în coastă. Mă vroia. Eram prada lui. Poligonul lui de trageri. Mă buşuşte în spate. Dau şi io şi-l buşesc. Mă înjură. Îl înjur şi io în oglindă SĂ MĂ vadă. Eh, vine şi-mi rupe oglinga retrovizoare. Asta n-o înghit. Cobor-GREŞEALĂ gravă- şi urlu la el, înjur. Mîna “mă mănîncă” şi-i deschid o uşă şi trag de ea, o dau peste cap pînă se babardeşte. În jur, mocofanii sînt de partea lui. Nu văzuseră conflictul, nu ştiau ce era în sufletul meu. Alerg la maşină. Nu-nchid uşa că taximetristul mă prinde şi-mi trage un şut în burtă. Apoi, căzut îmi iau serie în gură şi trage de pulovăr pînă mi-l rupe. încerc să închei scamatoria. Mă urc în maşină. Pornesc. Taxiul mă ocoleşte şi fuge. Încalcă orice regulă. Intră pe contrasens şi dispare. Tremur. Ruşinat. Vreao o bîtă. Vreau un pistol. Nimeni să mă apere. Tac. Tremur.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign