Problema învăţământului (II)

19 martie 2012 Mihai Eminescu Editorialele domnului Eminescu

Precum gimnastica desvoltă toate puterile musculare şi dă corpului o atitudine de putere şi tinereţe, tot astfel pururea tânăra şi senina antichitate dă o atitudine analogă spiritului şi caracterului omenesc. Dar, pentru ca această gimnastică morală să se resimtă în caracterul şi în spiritul public, trebue ca să existe clase întregi de oameni, cari s’o exercite imediat, şi anume clasele acelea cari nu sunt avizate la muncă materială. Atunci gimnastica aceasta se va resimţi, vrând, nevrând, şi asupra celorlalte clase pozitive.
 

Dar avut-am noi oare licee? Cine nu ştie că, pentru a fi profesor de liceu după incalificabila noastră lege a instrucţiei, nu se cerea decât absolvirea liceului însuşi şi depunerea unui concurs ca vai de capul lui. Oare latineasca şi greceasca sunt de vină că o generaţie întreagă de ignoranţi – profesorii cu studii academice – umple catedrele liceale şi gimnaz iale, predându-şi neştiinţa lor drept ştiinţă, că nişte somnoroşi fără vocaţiune se pun pe carte până ce pot trece vr’un concurs, şi după aceea leagă cartea de gard, nu mai citesc absolut nimic şi dictează numai an cu an acelaş caet vechiu şi unsuros unor urechi nouă?… Latineasca e de vină dacă un reteveist cu patru clase primare, agent electoral de soiul birtaşului Purcel, e şef al diviziei instrucţiei în România?
 

La acestea nu e de vină senina antichitate, ci desvoltarea demagogică a societăţii noastre. Până ce nu va înceta aceasta, prevedem că orice şcoli s’or face – cât de speciale – ele nu vor putea aduce nicio îndreptare într’o societate în care meritul e în poziţie de a fi judecat de Fundeşti, Costineşti sau Serurii! Şi oare nu vedem această tendenţă nefericită la aceia chiar cari au urmat cursuri de ştiinţe exacte? Medicii români… caută funcţii, cei eşiţi din şcoale de arte, de meserii, de tecnică, toţi, toţi aleargă după funcţiuni, salariate de stat, de comune, de judeţe!
Dar dacă în adevăr şcoalele noastre de latineşte şi greceşte ar fi fost bune, ce n’am vedea astăzi în România? Am vedea cel puţin ştiinţele istorice înflorind, am avea erudiţi. Ei bine, ştiinţa, câtă se face la noi, se face de ruşine, de ochii lumii oarecum, şi de către bărbaţi cari între noi fie zis, nici n’au studiat vr’o dată în şcoalele româneşti, cel puţin nu în cele din România. D. Cipariu, care ştie desigur bine latineasca sa, n’a studiat în şcoalele noastre, Cihac asemenea nu, c’un cuvânt nici unul din învăţaţii sau literatorii mai însemnaţi, cari îndealmintrelea se pot număra pe cele zece degete, siguri că ar rămânea câteva de prisos.
 

Să nu atribuim dar exclusiv împrejurării, că se pretextează prin şcoli a se învăţa latineşte şi greceşte, relele cari răsar din desvoltarea demagogică a societăţii, din ignoranţa noastră şi din lipsa de voinţă de a pune capăt unor monstruozităţi incompatibile cu secolul în care trăim. O ţară, a cărei instrucţie se dirigează de către indivizi cu câte patru clase primare, o ţară a cărei jurnalism şi legislaţiune e reprezentată tot prin asemenea genii, nu poate înainta, din cauza spiritului de minciună, care pluteşte asupra tuturor raporturilor, nu însă din cauza că latineasca sau greceasca i-ar fi punând piedeci!…

(Articol publicat în TIMPUL, pe 28 Iunie 1880)

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign