Întrebarea și răspunsul zilei

Q: Domnule Ilias, aţi vorbit cu câteva ocazii despre potenţialul pe care îl repezintă România şi punerea în valoare a acestuia pentru a atrage investitorii. Eu însă, dacă analizez prin comparaţie, observ numai dezavantaje faţă de alte ţări apropiate: birocraţie, corupţie, taxe mari, etc. Care sunt avantajele ţării noastre pe care le observaţi dumneavoastră?

IP: Ai dreptate. Doar în România există birocrație și taxe. În alte țări oamenii apasă pe un buton și primesc totul la ușă, plus că nu trebuie să plătească taxe deloc. Hai să fim un pic mai pragmatici. Există foarte multe probleme în România și pot numi încă 100 de lângă cele menționate mai sus. Însă, în același timp, majoritatea problemelor sunt comune cu alte țări, plus că unele sunt ușor de rezolvat, odată ce societatea va decide să mărească responsabilizarea socială. Taxele aici nu sunt mari. Bulgaria, care are taxe mai mici, este, în schimb, una dintre cele mai sărace țări din UE, pentru că nu numai taxele fac diferența. Sunt de acord, există nenumărate lucruri care ar trebui făcute, însă eu continui să văd paharul ca fiind „pe jumătate plin”. Unele dintre avantajele pe care le văd în această țară:

• Locația, care ii permite să aibă un rol foarte important în mediul politic și economic european (și nu numai)
• Faptul că „totul aici urmează să fie făcut” (când în majoritatea celorlalte țări europene totul este făcut deja). Mai devreme sau mai târziu vom începe să construim autostrăzi, case noi și toate proiectele de care avem nevoie. Asta va aduce o creștere reală, sustenabilă în timp ce în alte țări toate aceste lucruri s-au făcut deja și nu se vor mai face o dată.
• Energia Verde: România are un potential fantastic. Alte țări sunt mai organizate însă le lipsește potențialul. Așa ca ne rămâne să ne organizăm și să atragem investiții de pe 10 miliarde de euro.
• Imobiliare: În majoritatea țărilor totul este construit, majoritatea oamenilor au o nouă casă, cumpărată în ultimii 20 de ani (sau închiriează o proprietate care se potrivește cerințelor acestora). România este încă la începutul acestui proces și are, pe puțin, 30 de ani să construiască case pentru oameni care își vor cumpăra prima casă.
• Societatea: Am facut câțiva pași, însă cred că situația nu se poate decât îmbunătății de acum înainte.
• (Știu că nu vă dau soluții ușoare și nici nu descriu situații în care „banii vor venii mâine, fără nici un efort”, însă România are potențialul să fie un lider regional. Ține de noi să schimbăm și să îmbunătățim lucrurile un pic câte un pic
Pentru mine toate problemele sunt o oportunitate de a ne schimba, de a fi mai buni, de a surprinde Europa și de a câștiga. Întrebarea este doar una: Sunteți dispuși să faceți asta? Sau preferați să stați pe canapea, să vă uitați la televizor si să vă plângeți de situație, când de fapt și noi contribuim la această stare de fapt?

– întrebarea a fost adresată în cadrul sesiunii de q&a organizate de imobiliare.ro –