Centrul Istoric – Reţeta succesului (1)

08 iunie 2012 [Raiden] Bucurestii lui Raiden

Sunt Primarul bestial care fac totul legal.”

„Cand termin cu Centrul Istoric, o sa fie mai tare decat centrul din Praga.”
„Am castigat batalia cu Centrul Istoric.”
Cele 3 citate apartin Primarului Capitalei, Prof. Univ. Dr. Sorin Mircea Oprescu, candidat pentru un nou mandat. Ultima afirmatie m-a determinat sa iau centrul vechi al Capitalei la picior, sa vad minunea opresciana! L-am „racolat” pe Dominus sa fie „fotograf de investigatie” si am pornit la drum intr-o dupa-amiaza insorita. Desi Centrul Istoric arata mai interesant de sus, am vrut sa exploram in amanunt acest imens succes clamat de cel mai sus-mentionat.

Va oferim poze needitate, uneori facute in graba, dar care prezinta adevarata fata a centrului vechi, dincolo de distractia nocturna. Precizam de la inceput ca Bucurestii vechi si noi nu are nicio afiliere politica, iar acest „tur” l-am facut deoarece am ajuns la exasperare tot auzind laudele pentru asa-zisa „reabilitare integrala” a zonei de catre ultra-competentul Oprescu. Am impartit expeditia in patru parti, asa ca haideti si voi la o plimbare „pe Lipscani”, sa vorbim pe bune de cum ne putem bate joc de trecutul orasului! –>

Am pornit din Piata Unirii, de pe strada Halelor, langa BRD. Afara – foarte cald, dupa cateva zile mai racoroase!

Primul esec oprescian: da, s-au pus piatra cubica si stalpisori de la firmele interesate, dar, desi pe Internet exista surse de informare, nimeni n-a fost interesat sa marcheze cu pavaj de culoare diferita aliniamentul fostei strazi Bazaca, renumitul bazar de altadata.

Avansand pe ceea ce ar fi fost altadata str. Bazaca, observam un semicerc marcat de niste scuaruri delimitate de borduri. Ne aflam in spatele blocului, unde lumea mai arunca pe geam una-alta. In plus, de ce se folosesc exclusiv borduri pentru a delimita orice in orasul asta?

Esecul romanesc in exercitiul functiunii: ocolirea gratioasa a gurilor de canalizare.

Nu a fost nimeni interesat de reconstruirea casei din continuarea casei Bazaca (cea galbuie), casa demolata prin anii ’60 fara motiv. Altfel, s-a delimitat locul cu borduri si s-a umplut cu pietricele – numai bun pentru ca animalele cu sau fara stapan sa-si faca nevoile!

Piata Sfantul Anton (desi nu scrie nicaieri ca s-ar numi asa) – altadata un nod esential al Capitalei (de aici porneau Calea Mosilor si Calea Serban-Voda), a fost nenorocita in ultimul hal. Mai intai, cate ceva despre noile panouri „istorice” de afisaj.

Vorbim de casete luminoase kitsch-vintage raspandite prin tot centrul vechi. Intreg afisul este de o calitate execrabila si pare facut in Paint. Este expusa harta zonei (un render foarte amatoricesc), cu principalele edificii si istoricul lor, insotite de poze fantastic de proaste. Mai mult, pozele sunt suprapuse ca atare peste text si render, fara a li se da un minim efect de umbra – aspect general de colaj ieftin.
Fundalul – o harta luata la rezolutie mica de pe Bing Maps, de care s-a tras apoi pana la vederea fiecarui pixel. Peste, scrie cu Times New Roman, cel mai banal si necreativ font. Dreapta-jos: nu stiam ca Magazinul Unirea e in centrul istoric!

Nu am avut rabdare sa citim toate textele, poate facem un articol separat despre ele, ca tot a costat o gramada de bani acest „proiect”. Pe moment, e suficient sa remarcam bataia de joc, dezinteresul si lipsa oricarei dorinte reale de informare a trecatorilor: diacriticele nu au fost reproduse corect si nimeni nu s-a sinchisit sa corecteze erorile inainte de tiparire! In rest, prea multa informatie, nu sta nimeni sa parcurga un text-bloc care are ca soarta tratamentul „too long, didn’t read”. Per total, tot afisul este fals, intrucat centrul istoric al Capitalei este mult mai intins decat acest manunchi de stradute.

Spatiul public adiacent este populat de elemente foarte frumoase, precum acest transformator istoric nemascat.

La Piata Sf. Anton se gasea, pana la Marele Incendiu din 1847, Biserica Sf. Anton. Altarul acesteia a fost marcat ulterior cu o cruce, iar amprenta la sol a lacasului de cult fusese desenata cu un gardulet metalic de culoare verde, de bun-gust. Centrul vechi se innoieste, asa ca pe baza crucii a aparut, prins in suporti metalici si in spatele unei sticle, un poster printat si decolorat cu Sfantul Antonie, iar forma fostei biserici a fost retrasata cu caramizi noi-noute pe nivele variabile, gest de neinteles. Interiorul a fost „populat” cu pietris, din nou o toaleta ideala pentru diversele animale.

Piata Sf. Anton, o simpla parcare pana de curand, a ratat ocazia sa renasca. Primaria opresciana a promis ca face acolo un „parc” (asa e trecut in state), dar de fapt, a turnat betoane din greu (unii cititori ne-au scris speriati ca se ridica vreo cladire acolo) si a creat niste „transee” neprietenoase si inaccesibile, in trepte – o porcarie inexplicabila, inutila si extrem de deranjanta.

Motiv aparent de bucurie: a fost renovata casa veche de pe str. Sepcari, cu fatada spre Piata Sf. Anton. Fals! A fost spoita in cel mai abject mod cu putinta, trecandu-se peste pereti deteriorati, elemente de decor lipsa, etc. Motivul spoirii? Spatiul Pietei a fost regandit ca „zona de agrement”, in speta organizare concerte. Nu se putea sa fie asa o fatada urata acolo, ca se speriau spectatorii.

Din nou, esecul major de la Sf. Anton: transeele inaccesibile si care strica orizontul. Ca in cazul strazii Bazaca, si aici trebuiau marcate cu piatra cubica de coloratura diferita vechile segmente disparute ale Caii Mosilor si Caii Serban-Voda, iar panoul informativ de mai devreme sa ilustreze aceste subiecte. In loc de transee se putea face un „teatru de vara” care sa aminteasca de vechea Hala de Flori, demolata in anii ’60.

Ne incadram pe str. Franceza si observam cu stupoara noile placute stradale introduse de Oprescu. Desigur, esec instantaneu. Pentru necunoscatori, idilizarea perioadei interbelice e la ordinea zilei: ce frumos era atunci! Desigur, ei confunda belle epoque (1900) cu era art-deco (anii ’20-’30). Drept urmare, scrisul folosit e prost ales. Mai important, caracteristica esentiala a unei placute stradale este vizibilitatea de la distanta, atat din punct de vedere al scrisului, cat si coloristic. Scrisul ar fi trebuit sa fie citet si cu litere separate, iar albul pe gri se vede mai greu, contrastul este insuficient. Nu mai vorbim de materialul prost (nici macar tabla galvanizata, daramite email!) folosit, nici ca diacriticele nu sunt bine reproduse (onduleu la „ă”, in loc de semnul normal).

Str. Franceza, intrarea in Hanul lui Manuc. Inca o caseta informativa oribila, nepersonalizata (ar trebui sa vorbeasca strict despre han) si – mai interesant – o ghereta de paznic kitschoasa. In ignoranta si dezinteresul lor, autoritatile cred ca astfel de porcarii, daca nu sunt din tamplarie termopan alba, nu sunt deranjante. Au contraire, chers lieurs.

Str. Franceza, langa biserica Domneasca. Popii de acolo s-au apucat de o reamenajare a curtii, cu materiale moderne de bricolaj. Ciudat este ca regasim in curtea bisericii, care nu este domeniu public, aceeasi piatra cubica folosita la pavarea strazii. Daca este ceea ce credem, atunci, in calitate de contribuabili la un Stat laic in care biserica e entitate separata (firma privata), am vrea sa vedem un document care sa justifice vanzarea catre BOR a respectivelor materiale de constructii sau simpla achizitionare din alta parte a unor materiale identice. Multumim.

Intram pe strada Caldarari, inspre strada Halelor. Aspect pitoresc de la Hanul lui Manuc, cu alte instalatii de epoca.

La intersectia cu Halelor, afisul omniprezent a fost montat fara curatarea in prealabil a plasticului care il acopera (plasticul fusese mazgalit cu mult inainte de instalarea afisului). Cui ii pasa?

…si, din nou, ghereta jalnica de paznic.

Tot la intersectia cu Halelor regasim si un element de mobilier urban special: o baricada a la Sarajevo. Tare!

Placuta noua vs. placuta din tabla, din anii ’90. Nu pot sa cred ca au ajuns sa-mi placa mai mult placutele din anii ’90, pe care le detestam pana de curand. Nu mai e cazul, avem un nou castigator – cele opresciene!

Ne intoarcem si o luam pe str. Franceza, spre str. Selari. Ne aflam pe segmentul cu Palatul Voevodal „Curtea Veche”, cel mai mare fals istoric bucurestean, cum am mai spus. Sub pretextul deschiderii „Ulitei Domnesti” („nivelul din secolul 18 al strazii”, portiune ingradita accesului public pana recent), municipalitatea nu a fost capabila sa refaca strada Franceza pe acest tronson si sa o readuca pe toata la acelasi nivel – cel actual, pentru fluidizarea traficului pietonal si regenerarea urbana. Am sperat ca discontinuitatea provocata de regimul Ceausescu in anii ’70 va fi indreptata. Strada Franceza ramane astfel impartita in 3 segmente distincte si nu poate fi perceputa ca o artera unitara.

In capatul „Ulitei Domnesti”, inspre Hanul Rosu de pe Selari, troneaza o ditamai lada de gunoi, in miezul zilei. Domnule Primar, in orasele civilizate gunoiul se ridica noaptea si in niciun caz nu este lasat sa devina focar de infectie, pe caldurile romanesti.

Strada Selari inspre Splaiul Independentei si fostul amplasament al Hanului Verde. Da, strada a fost „reabilitata” cu celebra piatra cubica, dar pentru fundatiile fostului han, desi erau destul de impresionante (bolti de pivnita bine conservate, etc.), s-a optat pentru o solutie cam tembela si enervanta.

In loc sa fie acoperite cu material transparent si luminate, ca in cazul „ruinelor” de pe Lipscani, din fata Bancii Nationale, fundatiile Hanului Verde vor fi „refacute”! Astfel, vor fi marcate la suprafata prin „mini-ziduri”, ridicate din caldaram pe schelet metalic si ornate cu caramizi noi-noute, in trepte, ca la biserica de la Sf. Anton. Inteligenta debordanta a initiatorului acestei solutii nu ia in calcul multimea beata care se plimba pe aici in noptile de weekend si nu numai. Cati se vor impiedica de aceste noi obstacole! De asemenea, am remarcat abundenta anormala a felinarelor pe un tronson scurt de strada: 6, in timp ce 3 ar fi fost arhisuficiente.

Fiind campanie, blocul Dattelkramer a fost imbracat in straie electorale, dar, mai important, consemnam un nou esec de pastrare a memoriei locului: acest segment din str. Selari (intre str. Franceza si Splai) este, de fapt, segmentul incipient al Caii Rahovei! Nu exista nicio placuta care sa aminteasca faptul ca una din arterele majore ale Capitalei incepea, pana in anii ’80, de aici. Trist.

Privind inapoi, Hanul Rosu are schele pe el. Nu ne facem sperante ca isi va recapata aspectul initial, insa poza evidentiaza dezordinea si mizeria din zona, cu tot avantul electoral ecologist.

Strada Franceza, mergand inspre Calea Victoriei. Arata bine, nu? Cafenele cochete, restaurante, lume pestrita. E bine sa intram totusi in amanunt, ca adevaratii profesionisti.

Balcoane care stau sa cada ameninta clientii inconstienti ai restaurantelor, deoarece, cu girul primarului sectorului 3, Liviu Negoita si al primarului general, Sorin Oprescu, se practica metoda „spoit parterul”, nu se consolideaza nicidecum imobilul, daramite sa fie renovat temeinic integral.

Una din ultimele usi si vitrine de pravalie autentica din aceasta zona, vestigiu ce va fi probabil inlocuit cu termopane in viitorul apropiat, in loc sa fie restaurat si conservat.

Ca tot vorbim de termopane, mileniul III arata cam murdar in acest cadru. Urmeaza un segment horror din str. Franceza, cu cateva case-fantoma.

Parter si etaj sigilate grosolan dar imperios necesar, pentru a opri furturile de materiale.

Casa care plange. In hohote. Placuta cu „Monument Istoric” e o mare ironie!

Idem. Asa da Centru Istoric invins de Onor-Domnia Sa, Primarul! L-a ciuruit.

Privind inapoi spre str. Selari, str. Franceza nu arata deloc „european”. Ce ne facem, cand noi deja am declarat incheiata si castigata batalia?

Han vechi, din perioada de dinaintea Regatului, al carui balcon in stil valah, din fier forjat, a fost demontat, ca era prea deteriorat. Nici cladirea nu arata excelent, dar musteste de cafenele la parter. Ba chiar a suportat si un incendiu la etaj, nu cu mult timp in urma. Distractia cere sacrificii. De patrimoniu istoric.

In apropierea intersectiei str. Franceza cu str. Nicolae Tonitza, oamenii care savureaza o bautura sunt in pericol sa le cada bucati de tencuiala in cap. Patronii nu sunt sanctionati in niciun fel pentru periclitarea sanatatii si chiar vietii celor care le aduc bani grei.

Imaginea finala a primului episod este cu strada Tonitza privita din str. Franceza. Remarcam cu surprindere ca pe parcela libera din prim-plan urmeaza sa se ridice ceva, doar de aceea este ingradita. Oare copacul va fi si el sacrificat, taman langa Universitatea Ecologica?

Plimbarea de evaluare nu s-a terminat! Descoperim mai departe reteta succesului oprescian in Centrul Istoric.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign