Centrul Istoric – Reţeta succesului (2)

11 iunie 2012 [Raiden] Bucurestii lui Raiden

Centrul Istoric, Bucuresti 2012. Kilometrul Zero al distractiei. Nu exista sa vii in Bucuresti si sa nu poposesti pe Lipscani, sa faci parte din lumea buna. Totusi, aparentele pot fi inselatoare, asa cum am vazut inca din primul episod al prezentului serial, pe care va recomandam sa-l cititi inainte de a avansa cu acesta.

M-am oprit sa ma odihnesc putin, dar trebuie sa continuu periplul prin Centrul Istoric, in cautarea retetei succesului, ajutat fiind de Dominus cu pozarea. Cum a reusit Oprescu sa „castige batalia” cu aceasta zona a orasului? Investigam in continuare, la fel de neafiliati politic, cu foarte multe poze si comentarii in amanunt. –>

Reluam mersul la pas pe strada Nicolae Tonitza si coboram inspre Piata Natiunile Unite. Pe stanga, gardul care delimitase inainte „Ulita Domneasca” de strada Franceza in zona Curtii Vechi a fost mutat aici cu noul scop, de a proteja parcarea mizera dar destul de profitabila improvizata pe locul unor cladiri naruite cel mai probabil in 1977, la cutremur.

Uitandu-ne in dreapta, vedem ca strada Ion C. Filitti este pustie, lucru foarte ciudat pentru centrul vechi. Ajungem imediat pe aceasta strada, dar momentan continuam cu Tonitza.

Luand-o prin stanga cladirii impunatoare de colt despre care a vorbit si Alex Galmeanu, inaintam spre malul garlei. Strada Tonitza este si ea neobisnuit de linistita. Fiind dintre cele mai recent „reabilitate”, nu a fost inca acaparata total de prietenii, cunostintele, partenerii de afaceri sau clientela administratiei de sector sau generale, care sa le dea unda verde la deschis localuri.

Nu avem cum sa nu remarcam ce frumosi sunt peretii cladirilor si cat de civilizat sunt intretinute fatadele prin aceste locuri.

Noile placute stradale opresciene au ajuns si aici, iar diletantismul a dictat iarasi directia: de ce sa ne obosim sa scriem tot numele oficial al strazii? Pentru ca „Nicolae Tonitza” era prea lung, vom scrie doar „Tonitza”. Pentru ca putem si vrem. Am comentat deja aspectul placutelor.

Pe str. Tonitza se afla o exceptie de parcelare. Desi perimetrului ii sunt caracteristice fronturile continue de case, aici avem o curte la strada. Patronul cafenelei de vis-a-vis nu a rezistat sa nu puna masute si scaune in fata gardului particularului care detine casa respectiva. Si mai interesant e ca o parte din gard sta sa se pravaleasca peste niste clienti destul de nesabuiti sa se aseze acolo. Din nou, nimeni nu se sesizeaza.

Am ajuns la Piata Natiunile Unite. Ne lovim de o caseta luminoasa in care afisul-esec nu a apucat sa fie expus inca.

In stilul semidoct si ignorant cu care ne-am obisnuit, din pacate, Primarul a fost de acord sa transforme radical spatiul fostei autogari de la Natiunile Unite, din fata blocurilor Agricola-Fonciera si Adriatica-Trieste. Total impotriva geometriei locului, trotuarul care altadata urma forma cladirilor (arc de cerc) a fost modificat – i s-a inversat concavitatea – si pietruit cu materiale noi. Cam aiurea. A aparut o pleiada de steaguri inutile (culmea, niciunul al Natiunilor Unite!), a aparut si o serie de felinare cu aspect kitsch-vintage, intregul ansamblu obturand si mai mult perspectiva spre frumoasele blocuri ale lui Petre Antonescu. Nu mai vorbim de mesh-ul (cearsaful) imens si nesimtit cocotat pe cladire.

Pe jos, cuburi luminoase „de stat pe ele”, deja murdare si ca nuca-n perete. Dar cine suntem noi sa ne punem cu creierele luminate ale peisagisticii? Ce daca „nuca-n perete” inca nu e o expresie desueta?

Pe coltul cu Calea Victoriei, mesajul e clar: Atentie!!! Cade tencuiala monumentului istoric de pe Calea Victoriei. A se remarca placuta noua din tabla galvanizata, cu numele arterei, copie esuata dupa placutele stradale pariziene, insa tot mai buna decat placutele opresciene din perimetrul Centrului Istoric.

Revenim pe strada Ion C. Filitti, pustie. Totul pare ca aramas incremenit in timp. Fatade degradate, aproape nicio urma de modernizare si scari metalice. Multe scari metalice! Scari multe, ca la Venetia, dar fara apa. De ce? Pentru ca nivelul strazii a fost coborat la „reabilitare” si locatarii nu mai puteau sa intre in case.

Un bar/o discoteca cu iz de anii ’90, devenita si ea vestigiu istoric in mileniul III, plus ca a capatat si o scarita chic, foarte avantgarde. Avansam inapoi spre strada Tonitza.

 

Centrul Istoric in prezent. De vis!

 

O intrare interesanta, boltita, insa total necunoscuta turistilor, daramite sa fie pusa in valoare. Nu-i nimic, poate in scurt timp pe aici vor intra clientii insetati spre o beer garden. Insetati de istoria orasului, desigur!

Aceeasi problema ca in cazul strazii Tonitza: lenea e prea mare pentru a scrie numele inegral al strazii: Ion C. Filitti. Da-o-ncolo de traditie, mai fa o shaormerie langa si gata! Fail again.

Iesim inapoi in str. Franceza si privim spre strada Postei. Bordata de Muzeul de Istorie (fostul Palat al Postelor) si de Spitalul PTT (vazut in anii ’20 dinspre Calea Rahovei), este una din putinele strazi din Centrul Istoric care nu are momentan nicio cafenea deschisa pe ea. Se rezolva, nu-i bai!

Deoarece pe str. Postei nu am gasit aparent nimic de criticat momentan, mergem mai departe pe Franceza, spre Calea Victoriei. Pe stanga, casa in paragina si 2-3 cafenele de succes modest. Mai e mult de lucru pana invingem centrul din Praga si pe acest tronson, domnule Primar. Razboiul continua.

La parterul unei case, un basorelief memorial aminteste ca acolo s-a nascut o poeta. Basorelieful, pus de Primaria Municipiului Bucuresti, dateaza de pe vremea cand administratia era realmente interesata de pastrarea memoriei locului. Nu este cazul zilelor noastre, cand odata cu „reabilitarea” strazii, puteau sa curete si ei ce au pus inaintasii lor acum niste ani acolo.

Parter de case de epoca, imaginea pe care Bucurestii o propaga. Desigur ca turistii straini vor fi extrem de dati pe spate, ca doar nici macar Praga nu poate concura cu orasul lui Oprescu! Fain.

In fine, intersectia cu Calea Victoriei si nelipsita placuta-esec. E aproape un sacrilegiu sa pui asa porcarie pe o cladire atat de valoroasa precum fosta Posta Centrala a Capitalei.

Nu rezistam tentatiei de a poza, pe treptele Muzeului de Istorie, incredibila statuie a lupei cu traianul ei, monument bucurestean esential discutat intr-un articol special! Oprescu a promis ca nu se va opri aici si ca mult mai multe astfel de „opere” vor impodobi strazile centrului vechi. Bucurie mare, adusa de un „Optimus Princeps” al Bucurestilor, cum il declara academicianul Razvan Theodorescu pe Oprescu.

Mergem pe Calea Victoriei si ajungem la intersectia cu strada Stavropoleos. Blocurile ridicate in 1979 pentru a masca biserica Zlatari arata jalnic. La fel de jalnic arata si ghereta noua de paznic.

Strada Stavropoleos, privelistea clasica, incluzand faimosul Car cu Bere, Banca Chrissoveloni, etc. Intotdeauna, tabloul general arata mai bine.

In dreptul bisericii Stavropoleos este o scena. Prima reactie: „Concert gratis!!”. Nu! Slujba gratis. De Rusalii. Pentru ca religia se face in strada, asta-i noua cruciada.

Panou informativ analfabet in coasta Muzeului de Istorie. In limba romana, „locatie” inseamna „chirie”, nu „loc”, asa cum gresit s-a preluat din engleza. Mai departe, daca un elev scrie „aparţinînd” cu „î” din „i” la vreo lucrare, este depunctat, intrucat, conform regulilor Academiei Romane din 1993, grafia aceasta nu mai este valabila. Stim, detalii, detalii, insa conteaza si acestea, pentru ca reprezinta inca un punct pe lista neagra a incompetentei autoritatilor.

Credinciosii contribuabili se insira pe langa biserica Stavropoleos, trecem pe langa ei…

…observam, apoi cum o intrare foarte frumoasa in cladirea BCR de vis-à-vis este blocata si include un ditamai tomberonul. Superb, european, atat de normal!

Coada de Rusalii se intinde pe langa fosta Banca de Credit Roman, oricat de tentant ar fi, nu ne asezam la coada.

Mai degraba, vrem sa va aratam exact la ce ne referim cand ne aratam nemultumiti de placutele opresciene. Iat-o pe aceasta, pusa in contrapartida cu una mai veche, din anii ’60, executata exemplar din email, in stare perfecta si astazi, cu litere mari, citete, dar si cu un foarte bun contrast intre fundalul bleu-marin si scrisul alb. Pentru a elimina „competitorii”, placutele vechi (comuniste sau regale), sunt indepartate cu inversunare, desi reprezinta vestigii ale vremurilor apuse, foarte valoroase din punct de vedere istoric.

Ajungem in strada Smardan, prima imagine: balcon care sta sa cada peste clienti. Nu, umbrelutele nu-i vor apara de caramizile in cadere libera!

Coltul Stavropoleos-Smardan-Lipscani: civilizatie, progres, curatenie. In miez de zi, in vazul tuturor. Cu asta ne mandrim. Jardiniere kitschoase neocupate, tomberoane supraincarcate de sacii de gunoi, tranformatoare istorice nemascate – un peisaj de basm, demn de orice ghid turistic. Poftiti in Micul Paris!

Strada Lipscani, celebra strada Lipscani in dreptul palatului vechi al Bancii Nationale. Este un segment monumental din istorica artera. Bancutele nu se potrivesc deloc cu peisajul, in restul zonei vechi avem alt model de banci. Desigur, caseta-esec este omniprezenta, dar nu ofera informatii punctuale, ci generale, cum am mai spus, cu aceeasi prezentare grafica la nivel de gradinita.

Aici a fost singurul efort demn de luat in seama pentru expunerea fundatiilor vechi si punerea lor in valoare, inclusiv pe timp de noapte. Pivnitele Hanului Serban-Voda (pe locul caruia s-a ridicat Banca Nationala) sunt acum vizibile, cu arcadele lor generoase, conservate foarte bine. Neglijenta tipica si amatorismul isi spun cuvantul: intreaga lucrare este prafuita si, semn al neintretinerii, au crescut fel de fel de balarii si ciulini sub geamul izolator. Important: nu exista niciun semn, nicio placuta care sa informeze trecatorii ce reprezinta „ruinele”. Nimic! De aproape doi ani avem expuse pivnitele, iar bucurestenii de rand tot habar nu au ce sunt. Bravo, asa da turism!

Vis-a-vis, s-a considerat prea mult sa fie expuse civilizat si fundatiile Hanului Grecilor, care dupa ce s-au deteriorat (fiind lasate descoperite in ploaie, vant, ninsoare, canicula) au fost acoperite, iar amplasamentul lor aproximativ a fost marcat cu dale rosii. Nu-i cea mai rea solutie, dar nici cea mai buna. Desigur, nu exista niciun indicator care sa explice ce-i cu urmele rosii pe calaramul Lipscanilor.

Maidanezii, la ordinea zilei in centrul vechi la fel ca in restul orasului. Turistii straini nu sunt obisnuiti cu asa ceva, dar puricii, capusele si injectiile in burta dupa muscatura de rigoare pot fi distractive, cat timp e mai tare ca la Praga! Poate punem saua pe maidanezi si asa se vor distra copiii calarindu-i.

Vedere a strazii Eugeniu Carada, in lungul celor doua palate (vechi si nou) ale Bancii Nationale. Stalpisorii profitabili sunt si ei la vedere, protejeaza zona pietonala! Jandarmii, la randul lor, asigura ordinea si disciplina. Ce poate fi mai frumos? Viata e roz in centrul vechi.

O curte interioara nemondena de pe Lipscani. Fiind pasionati doar de distractie, foarte multi uita ca inca mai sunt locatari, unii de buna credinta, prin diversele case. Conditiile de trai sunt deplorabile, deoarece „spoitul parterului” nu implica „renasterea” intregului imobil, ci doar nasterea profitului imediat.

Alt balcon care risca sa se prabuseasca in capul vreunui turist. Mai trist este ca balconul apartine Palatului Dacia, unul dintre cele mai importante monumente din zona. Balconul deteriorat si acaparat de verzi l-a primit odinioara si pe „poetul nepereche”, Mihail Eminescu, in stagiul lui de redactor la ziarul „Timpul”, chiar in aceasta cladire.

Coltul Lipscani-Calea Victoriei, cu tot cu ghereta de paznic aferenta si caseta mazgalita si de necitit.

Incheiem acest al doilea episod cu o privire inapoi spre strada Lipscani, dincolo de stalpisorii care delimiteaza zona pietonala (regula nu se aplica smecherilor cu masini si motociclistilor) care este mult prea departe de a avea un aspect unitar si macar putin comparabil cu centrele vechi ale oraselor occidentale prin care edilii si consilierii se tot plimba, dar de la care refuza sa invete ceva. Las-o, ba, ca merge-asa! Vorba melodiei.

Plimbarea continua, mai avem destul din Centrul Istoric de explorat! Inca nu am aflat reteta succesului, asa ca o cautam in continuare.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign