Alte drumuri, alte încăperi

09 decembrie 2012 Laura Rotaru Bucurestii noi, Puncte de fuga

În prima mea toamnă bucureşteană am început să explorez oraşul cautând strada Eforie şi cinemateca la care doream să-mi fac abonament. Am găsit strada într-o zi ploioasă cu frunze galbene lipite de trotuare. Am regăsit-o într-o altă zi aurie în care am plecat mai departe şi am traversat ceea ce acum ştiu că e strada Franceză. M-am simtit „spirited away” într-o nişă a timpului uitată în miez de oraş, la vedere , ca toate lucrurile bine ascunse. Îmi amintesc surpriza străzilor în pantă ascunse în spatele marilor bulevarde şi imaginea lor în înserarea prăfuita şi portocalie în care începeam să cunosc pentru prima dată oraşul. Am iubit de la prima vedere ghicita capacitatea a oraşului de a surprinde mereu, vocaţia sa de turnesol şi de a te îndemna la (auto)descoperire. Eram însă atunci abia la început de drum, drum pe care nici azi, la zece ani distanţă nu cred să-l fi străbătut în procent satisfăcător faţă de aşteptările mele şi faţă de ceea ce orasul ştie încă să-mi ascundă.

Totul era diferit faţă de „acasă”. Străzile, casele, oamenii, orele străzilor. Nu puteam înţelege punctul în care firul vieţii acestei porţiuni de oraş se rupsese şi de unde irupea toata tristeţea tăcută a caselor ce păreau să se scufunde în uitare. Uneori când îmi era dor de acasă mă plimbam pe Intrarea Şelari şi încercam să-mi aduc aminte de strada Sforii. Totuşi era o diferenţă netă între tăcerea mândră a caselor din Braşovul vechi, case care mai bine şi-ar închide toate obloanele decât să plângă, şi tristeţea nostalgică a caselor din Bucureşti. Aşa am început să fac diferenţa între uitarea tăcută şi uitarea dureroasă.

1 copy

3 copy

34 copy

La început de ani 2000 strada Lipscani se oglindea în geamurile sparte ale clădirilor, pavajul era ştirb iar felinarele cu becuri lipsă. În stradă stăteau lăţite indecent tarabele colorate iar singurele zgomote ale străzii erau strigătele vânzătorilor. Zidurile coşcovite ascundeau camere săracite, tâmplăria veche de lemn scârţaia la bătaia vântului iar uşile stăteau zăvorâte dupa lacăte ruginite.

35 copy

24

15 copy

19 copy

2 copy

4 copy

20 copy

blanari

16 copy

5 copy

18 copy

33 copy

Iar noaptea pe străzile vechi era adânca şi pustie. Pisici fantomatice îţi tăiau calea, toate negre în umbra clădirilor. Colţuri luminate se ghiceau dupa pături ce căptuşeau geamuri singuratice iar paşii cădeau greu şi zgomotos pe trotuare şi se fixau prin umbra purtată în unghiuri schimbătoare de lumina felinarelor. Din beciuri cu încăperi vaste şi pereţi groşi de zidărie, prin grilaje din fier forjat şi goluri oarbe pătrundea un aer rece ce traversa chiar şi în nopţile cele mai calde de vară, pe trasee labirintice, străzile.
Singurele enclave de zgomot şi viaţă din zonă erau (pe atunci) cele câteva cluburi adăpostite în subsoluri ce încă mai păstrau aparente bolţile de cărămida. Din postura de nou-venit, pe majoritatea era destul de greu să le găseşti fără un ghid experimentat. Muzica se închidea etanş în spatele uşile cluburilor, odată ieşit intrai din nou în noaptea întunecată a insulei de tăcere ce ştia mereu să pună timpul în paranteze.

17 copy

26 copy

27 copy

Geografia locului mi s-a fixat în suflet prin amintirea câtorva zile în care nu s-a întâmplat nimic. Zile sau momente ce plutesc prin amintiri ca insule singuratice în care timpul a stat in loc, insule în care oricând mă pot întoarce în gând daca închid ochii.

În primul glob de sticlă stă amintirea unei zile de toamnă târzie în care am traversat strada Lipscani în căutarea unui atelier foto pentru prima mea poză de legitimaţie de bibliotecă. Strada era aproape goală iar eu citeam afişele lipite şi pe jumătate deja smulse de pe ziduri. Atelierul găsit după o lungă plimbare era undeva aproape de strada Doamnei. Îmi aduc aminte interiorul minuscul al atelierului foto şi scaunul pe care m-am asezat stinghera. Mai păstrez şi azi legitimaţia de bibilotecă – de pe bucata de carton plastifiată şi îndoită pe colţuri o imagine a mea la 18 ani îmi zâmbeşte senin. La fel mi-am regasit zâmbetul în toate pozele din primii ani de facultate, pe filme color sau alb negru, developate fie la atelierul de pe strada Doamnei fie în atelierul din subsolul librariei Eminescu.

lipscani colt cu smardan

strada doamnei

23 copy

22 copy

21 copy

smardan

12 copy

Sar câteva luni (sau poate ani?) şi în următorul meu glob e iarnă. O zăpadă de poveste s-a depus peste străzi, strada aproape că nu se mai vede prin perdeaua de fulgi ce îi haşurează prospectul în unghiuri variabile dictate de bătaia aspră a vântului. Mă refugiez într-un anticariat din apropiere. Răsfoind cărtile şi revistele vechi găsesc o altă iarnă, identică celei de afară, imortalizată în poze neclare şi deja şterse , alb-negru. Plec purtând cu mine imaginea vechii ierni ca un ghid pentru alte ierni ce mi se deschid în faţă.

O altă iarnă se ascunde în spatele acesteia purtand cu sine imaginea Băncii Naţionale pe ale cărei trepte stau, cu un bloc de desen şi mâinile îngheţate. Alături de caţiva colegi schiţez blocul Adriatica pentru o temă de seminar la un curs de urbanism. Când terminăm ne mutăm la intersecţia Şelari- Smârdan pentru a face o schiţă cu clădirea de colţ. Foile sunt luate de vânt în timp ce desenăm iar noi râdem cu gândul la seara ce vine. Mai târziu ne mutăm pe Lipscani şi desenăm, unul pe spatele celuilalt în şir indian, perspective în lungul străzii.

În următorul meu glob e primăvară. E o dimineată însorită de primăvară în care răcoarea nopţii se strecoară şerpuit prin umbre în nişe ascunse de case, ferindu-se de soare. Strada e încă lăptoasă de aerul dimineţii. Timpul mi-e prieten în timp ce bat străzile (încă pavate cu piatra) în aşteptarea orei la care urmează să încep cursurile la facultate. Majoritatea magazinelor sunt închise, găsesc însă două magazine-consignatii în care intru cu gândul de a cumpara un cadou. În magazinele care pastrează încă tâmplaria şi storurile vechi metalice lumina intră filtrată şi împuţinată iar timpul pare să stea pe loc. Mă uit fermecată în coşuleţele pline cu mărgele vechi, la teancurile de cărţi şi tot felul de obiecte ce nu-şi mai gasesc azi niciun sens în logica modernă a vieţii. Printre zecile de insigne metalice cu monograme meşteşugit rotunjite reuşesc să găsesc una cu iniţialele dorite, gata să accepte povara altui nume alături de cel deja uitat de toţi înafara de ea.

Mi-e drag şi globul meu de sticlă în care păstrez o vară trecută. Traversez străzile în pas grăbit. Sunt zilele de sfârşit de an universitar ce preced letargia verii ce cade grea peste oraş. Străzile se topesc sub paşii lenţi ai trecătorilor-umbre iar sensul zilelor a devenit elastic, egal cu lungimea infinita căpătată de ele pe timpul verii. La Palatul Suţu este târg de antichitati întins în curte, îmi aleg câteva cărti poştale vechi şi îmi continui drumul pe străzile inundate de lumină. Sunt în căutare de pasteluri şi cartoane colorate pentru ultima predare de atelier. Hanul cu Tei este aproape pustiu în orele de vară, intru în primul magazin şi analizez foile de carton, nuanţe şi grosime raportate la necesarul impus de viitoarea macheta pe care o voi preda la facultate. Plec cu cartoanele facute sul în tubul meu galben de plastic, înapoi în căldura de afară.

hanul cu tei

hanul cu tei

9 copy

intrare hanul cu tei

Insulele de oraş din amintirile mele au rămas confettii în globuri de sticlă pe care le păstrez în suflet. Oraşul s-a schimbat iar prezentul a avut grijă să spoiască aşteptările în vopsea ieftină şi tencuieli grosolane, reuşind să transforme trecutul într-o speranţă de viitor.
Banca Naţională a fost renovată ( o renovare frumos executată si documentată) – în urma proiectului a fost împrejmuită toată porţiunea din faţa băncii către strada Doamnei. În locul micii pieţe care exista acum ceva ani acum găsim doar o parcare îngrădită riguros, un trotuar îngust şi o circulaţie infernală raportat la gabaritul străzilor.

În locul consignaţiilor de antichităţi sunt astăzi restaurante cu design „minimalist” . Altele s-au transformat în baruri şi cluburi declarate „retro” şi sunt acum mobilate cu replici ieftine ale obiectelor ce erau pe vremuri vândute în acelasi loc, sub o aparenţă mult mai modestă. Magazinele de materiale de pictură şi desen sunt exilate în câteva cămăruţe la Hanul cu Tei, stinghere în muzica agresivă ce traversează tot pasajul. O parte din casele schiţate în grafit de mine şi colegii mei au căzut in urma unor expertize ce le-au declarat „ cu degradări structurale severe” şi „valoare arhitecturală minoră”. Altele stau ascunse dupa straturi de tencuială grosolană, sluţite de „modernizari”ce le-au fost aduse de către actualii proprietari/chiriaşi : tâmplării ieftine, decoraţii de fatadă grosolane şi finisaje de calitate proastă.

40 copy

42 copy

31 copy

intersectie covaci selari

strada covaci (piata sfantul anton)

strada selari

30 copy

intersectie selari smardan

strada franceza

strada franceza

fereastra (strada selari)

Trecutul se macina şi risipeste pe zi ce trece sub ochii şi în nepăsarea tuturor. Încet încet din spatele vechilor ruine îşi ridică faţa hâdă o butaforie tristă de mucava cu pretenţii de autenticitate, validată ca atare de marea majoritate. Dacă prezentul este pe măsura noastră mă tem pentru soarta patrimoniului construit moştenit care este peste măsura noastră.

37 copy

36 copy

strada gabroveni

strada selari

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign