Capşa

20 martie 2013 The Hungry Mole Bucuresti, simplu

Se făcuse frig duminică, atunci cînd ieşisem să căscăm gura la Sfîntu’ Patrick; aşa că ne-am refugiat la caldură – şi unde-ai putea găsi un loc mai grozav decît să observi Calea Victoriei, decît la Capşa?

Pentru că Bucureştiul are un loc grozav; probabil cel mai grozav dintre toate: are Capşa.

Şi ce dacă? – te întrebi. Cine vine la Capşa? N-am văzut loc mai gol, mai trist, mai fără viaţă. M-am mai mirat de prostia  – că prostie e! – de a avea aşa ceva pe mînă şi de a nu fi în stare să o faci să strălucească.

Cine vine la Capşa? – Vin bătrîni care ies la o cafea (bună cafea!) să vorbească de tinereţile lor şi de lumea tinereţilor lor. Vin oameni care vor să şadă în tihnă la taifas. Vin oameni care mai caută degeaba prin meniuri prăjituri dispărute, cum ar fi casatele…

De ce e Capşa atît de prăpădită? Eu, unul, n-am văzut chelneri mai aiuriţi ca la Capşa. Zici că-s împăiaţi cu umplutura din canapele… La Capşa, chiar de-o fi meniul interesant, mereu ba n-au una, ba n-au alta.

… măcar după colţ e minunăţia aia a lor de cofetărie; îşi mai spală din păcate….

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign