Citisem de curand ceva foarte interesant despre prietenie si demonii sai. “Ce te faci cand realizezi ca, dupa o istorie de ani de zile si valori impartasite intre voi, in trecut, nu iti mai place de un prieten? Ca, dupa timpul petrecut cu acea persoana, ai ajuns sa te simti secatuit, gol, insultat, epuizat sau exploatat? O vorba simpatica spunea ceva de genul: nu poti sa-ti faci noi prieteni vechi.”
Ce te faci cand realizezi ca, dupa o istorie de ani de zile si valori impartasite intre voi, in trecut, nu iti mai place de un prieten? Ca, dupa timpul petrecut cu acea persoana, ai ajuns sa te simti secatuit, gol, insultat, epuizat sau exploatat? O vorba simpatica spunea ceva de genul: nu poti sa-ti faci noi prieteni vechi. E un principiu greu de acceptat, totusi. Dar e real. De aceea ne nimerim cu maximum de 2-3 prieteni adevarati, care iti asculta rahaturile si iti accepta cu drag sinceritatea abrupta, pentru ca si tu faci la fel si nu uitati sa va tineti bine legate leaganele de siguranta, unii altora. Si ramai confuz: cum stii daca se pot schimba lucrurile in mai bine sau e mai bine sa renunti?
Orice ai alege, istoria dintre doi prieteni buni merita onorata, indiferent de ce se intampla in prezent. N-ai cum sa uiti ca ai petrecut ani frumosi si ca ati crescut impreuna si ati gresit impreuna. Si v-ati fost alaturi. Intrebarea care nu gaseste nici acum un raspuns valid e doar: ce inseamna sa fii un prieten adevarat si care e responsabilitatea fata de celalalt, pana la urma?
Totul incepe cu interactiune. Mie-mi place sa interactionez cu oricine imi iese in cale. Oamenii sunt placuti, iar comunicarea pare usoara cand nu il cunosti indeajuns pe celalalt. Sunt multe de descoperit, totul e proaspat, e nou, e curiozitate lipsita de limite. Insa atunci cand legi o prietenie pe termen lung, formezi acea istorie, acel parteneriat care se bazeaza pe legi tacite, un soi de compromisuri intrinseci, care ne fac sa ne simtim in siguranta cu celalalt. Doar ca unele sunt viclene, intunecate, incat nici nu le observam pana la un boom emotional sau un conflict. Spre exemplu, va leaga acelasi dusman comun, aceleasi vise, aceeasi ideea ca voi intelegeti altfel realitatea. Uneori, aceste intelegeri tacite de care vorbeam stabilesc rolul in relatia de prietenie apropiata. Unul e liderul, unul e victima, unul e cel puternic sau unul e cel echilibrat, care lasa de la el. Odata cu prietenia, vine si legatura emotionala, sensibila, care nu va permite sa fiti total independenti din punct de vedere afectiv. Fix aceste intelegeri sunt date peste cap cand unul dintre voi se schimba sau merge mai departe decat tine.
Aici intervine crash-ul: toti ne dorim sa fim fericiti, sa fim armoniosi unul cu celalalt. Scopul prieteniei e sa sustii si sa fii sustinut in cautarea acestor sentimente ideale. Iar ruptura compromisurilor care se formeaza intr-o prietenie lunga fie ne inhiba dorinta de a atinge aceste teluri, pentru ca suntem disperati, fie ne intarata mai mult sa evoluam si sa devenim independenti de celalalt. De multe ori, un prieten bun, dupa un timp in care se aduna multe compromisuri, tinde sa nu mai aiba interes sa repare relatia dintre voi. Asta nu inseamna ca te intorci spre ura si razbunare. Nu, daca renunti, renunti fara sa iti pierzi si grija fata de celalalt si dorinta de a-i fi, totusi, bine. Indiferent daca esti sau nu langa el. In fond, responsabilitatea noastra sociala este sa nu abandonam oamenii. Relatia cu ceilalti porneste in primul rand, de la relatia cu tine insuti. Cat de clara ti-e viziunea asupra identitatii tale? Cat de bine stii sa iubesti, in orice mod posibil? Cat de mult iti doresti sa propagi dragostea fata de oameni? Tine de integritate, de forta de a nu te lasa coplesit. Indiferent daca te incearca cele mai urate sentimente, cand iti pierzi un prieten, lupti sa ramai cu aceleasi amintiri frumoase impartasite atata timp. Si poate ca prietenia are un sfarsit, dar povestea nu se uita. Te educa.
