Pagube colaterale pe strada Sirenelor (I)

22 martie 2013 G. Graur [Aventurierul] Detectiv printre umbre

Uranus, cartierul-martir al Bucureștiului, continuă să ne fascineze și azi, la mai multe decenii după demolarea lui. În colțul de sud-vest, care a supraviețuit distrugerii, găsim câteva străzi ale căror case îmbătrânite ne ajută să reconstituim imaginea ansamblului de altădată. Una din ele, numită Sirenelor, va fi analizată în acest articol.

Pentru început, să examinăm o hartă a zonei (Ghidul Străzilor 1982):

După cum se observă, strada Sirenelor se întindea între străzile Uranus și Sabinelor, capătul vestic aflându-se în apropierea Pieței Puișor. De aici vom porni și noi în explorare. Fac precizarea că, asemenea străzii Sabinelor, paralelă cu ea, și în acest caz s-au demolat extremitățile, mijlocul rămânând intact.

Pe dreapta (în sensul nostru de deplasare), la nr. 95 se află o vilă cu etaj, având o formă deosebită, cu bovindou și lucarnă:

Este așezată în unghiul dintre străzile Sirenelor și Sabinelor și înconjurată de un gard înalt de beton. Dincolo de ea, la nr. 91, a existat o căsuță modestă care avea o boltă de viță de vie (foto Radu Stanciu):

Din păcate, a fost demolată în 2011, iar pe locul ei a fost construit un imobil cu mai multe etaje.

Pe partea stângă, imediat după un bloc înalt, urmează o vilă cu etaj, vopsită în galben muștar, la nr. 78:

Aici a funcționat un salon de înfrumusețare numit Kitty Studio, iar în prezent este o casă de rugăciune a Bisericii lui Hristos.

Puțin mai departe, am surprins o panoramă a laturii stângi a străzii. Prima casă, aflată într-o stare nu tocmai bună, este vopsită în galben, are o fereastră zidită și este de vânzare:

Imaginea e caracteristică pentru cartierul Uranus, marea majoritate a caselor dispărute arătau aproximativ ca cele de aici, având un singur nivel. Monotonia este spartă din loc în loc de clădirile etajate. De pildă, pe partea dreaptă, la nr. 77 există una construită în stil art-deco:

Ea adăpostește, din câte am aflat, o firmă de construcții. Aparatul de aer condiționat contrastează cu obloanele vechi de lemn. Casa de dincolo de ea are un aspect mai vesel, prezentând și motive neoromânești.

Pe stânga, la colțul cu strada Puișor se găsește o casă foarte cochetă, reabilitată, cu acoperiș de țiglă roșie și gratii la toate ferestrele:

Ceva mai încolo, pe dreapta se desprinde strada Luceafărului, o străduță scurtă care se termină în Sabinelor. Clădirea de pe colț, ce pare a fi construită în stil art-deco, se afla în renovare (câteva termopane fuseseră deja instalate):

În poză se poate vedea și un cățel zgribulit care fugise de lângă mama lui.

La colțul cu strada Lanțului există un imobil art-deco cu etaj, reabilitat, vopsit în alb cu o nuanță de verde:

N-am reușit să aflu nimic din istoricul casei, poate mă ajută cineva. Chiar în fața ei rămăsese, de pe urma zăpezii, un nămete singur.

Pe partea dreaptă, la numerele 67-69 se află o clădire unde funcționează Camera Auditorilor Financiari din România, un ONG fondat în 2001, care reprezintă interesele acestei categorii profesionale:

(va urma)

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign