O vila la sosea

03 iulie 2013 Arhitectura si urbanism in Romania Bucurestii in istorie
 
Click pe poza pentru marire
La începutul anilor 1900, înfăţişarea părţii de nord a capitalei era cu mult diferită faţă de ceea ce vedem azi: locuri mlăştinoase, zone împădurite (rămăşiţe ale vechilor Codri ai Vlăsiei), puţin populată şi străbatută doar de cateva drumuri. În acea perioadă începe un amplu proiect urbanistic, vizând prefacerea zonei într-una destinată elitelor, cu vile cochete, alei sinuoase şi un parc având o mare suprafaţă.
Printre familiile înstărite care şi-au permis un lot de casă aici s-a numărat şi cea formată din Iancu Manu (1872-1962), unul dintre fii generalului Manu, căsătorit cu Zeta Cantacuzino, nepoata celebrului nabab, poate cel mai bogat român de la cumpăna anilor 1900.
La sfârşitul primului război mondial, deşi ţara se afla într-o perioadă grea datorată lipsurilor materiale şi a costurilor integrării în statul român a noilor provincii, Iancu Manu găseşte resursele necesare contractării marelui arhitect Grigore Cerchez (1850-1927, posibil descendent din grupul etnic al cerchezilor din Dobrogrea stăpânită de Imperiul Otoman), cel care a proiectat şi Palatul Cantacuzino din Buşteni, construit în 1911 pentru Nabab, spre a ridica o casă luxoasă, copiată după înfăţişarea Muzeului Rodin din Paris.
Clădirea proiectată de Cerchez a fost finalizată în 1920, prin antrepriza inginerului Cesare Fantoli şi a arhitectului F. Hoeflich, respectând destul de fidel liniile Rococo ale clădirii Muzeului Rodin, zidită în 1732, inclusiv frontonul decorat cu un basorelief de inspiraţie clasică, ritmul faţadei şi simetria celor trei volume ce compun perspectiva principală a casei, dar compartimentarea interioară şi decoraţiunile camerelor au respectat doleanţele proprietarilor.
Din motive necunoscute, Iancu Manu decide în 1932 să vândă casa magnatului  Max Auschnit, veteran al primului război mondial, cel mai mare industriaş român al perioadei interbelice, care alături de Elgar, fratele său, era proprietar a numeroase uzine metalurgice.
Legenda spune că Max era logodit cu Leonore, fiica unui rajah din insulele malaeziene, dar aceasta a rupt logodna la Londra, îndrăgostită de un puternic lord englez. Auschnit s-a orientat atunci spre fata clujeanului Pordea, vicepreşedintele Senatului. Revista „Fruncea”, în Decembrie 1934, într-o ştire premergătoare cancanurilor zilelor noastre nota faptul că „Unul dintre cei mai puternici oameni din România se căsătoreşte cu fiica dl. Pordea, vicepreşedinele Senatului. Trebuie să notăm şi criticile ce se aduc familiei Pordea din pricina uniunei proiectate. Se relevă, între altele, vârsta mirelui (sensibil mai mare decât a miresei), dar mai ales religia şi rasa milionarului: dl. Max Auschnit, se stie, este evreu, iar familia Pordea este catolică”. In Ianuarie anul următor, Auschnit se converteşte la catolicism, se însoară, iar după o călătorie în Franţa şi Anglia, se întoarce în vila din Aleea Alexandru nr. 1, renovând-o după gustul noii doamne a casei, încrustând litera „A” pe mânerele uşilor şi în broderia balcoanelor.
La sfârşitul anilor 1930 steaua lui Max Auschnit începe să pălească pe fondul apropierii României de Germania nazistă, căzând victimă jocurilor de culise a intereselor politice şi comerciale, regele Carol al 2-lea sacrificându-l pe industriaş. I se intocmeşte un dosar de urmărie penală şi este închis la Văcăreşti în Noiembrie 1939, temeiul fiind unele nereguli în scriptele contabile ale uzinelor Auschnit şi punerea în pericol a industriei de armament. Max şi-a salvat libertatea în 1942 prin cedarea unei părţi a acţiunilor sale către un trust industrial german sprijinit de Herman Goering, dar nu i s-a permis să părăsească ţara. In Octombrie 1944, după răsturnarea regimului lui Antonescu de către tânărul rege Mihai, instanţa ii acceptă recursul şi-l achită de toate învinuirile aduse în 1939, dar nu rezistă comuniştilor decât până în 1946, când pleacă definitiv în SUA, împreună cu Nicolae Malaxa, alt mare industriaş român, deopotrivă prieten şi inamic în afaceri, cel care a colaborat cu acuzatorii lui Auschnit. Această fugă a fost înlesnită de nimeni altul decât comunistul Petru Groza, primul-ministru al României în acea perioadă, prieten cu Pordea, socrul lui Max. Pordea „donase” statului român pădurile sale în schimbul promisiunii că soţii Auschnit să fie lăsaţi să plece.
Între 1946 şi 1948 casa a rămas părăsită, fiind folosită întâi de unii ofiţeri superiori sovietici, iar după procesul din Octombrie-Noiembrie 1948, când Max Auschnit a fost condamnat în contumacie şi toată averea acestuia a trecut oficial în proprietatea statului român, vila a revenit lui Petru Groza. Chiar şi după încheierea mandatului, acestuia i s-a permis să locuiască în continuare în aceasta casă până la moarte, în 1958. Ulterior vila a devenit casă de oaspeţi şi mai târziu sediul ambasadei Argentinei.
La începutul anilor 2000, Steve Auschnit şi urmaşii fratelui său, încep să-şi recapete proprietăţile confiscate de statul român sau să fie despăgubiţi în contul acelor uzine. Printre imobilele retrocedate către Steve se numară şi casa cumpărată de tatăl său de la Manu. Neavând interes într-o eventuală consolidare şi renovare a stricăciunilor aduse structurii de rezistenţă de cutremurele din 1940, 1977 şi 1986, acceptă oferta latifundiarului George Becali şi-i vinde vila în 2009. Becali o renovează cu ajutorul arhitectului Camil Roguski, unul dintre personajele ce s-au aflat în anturajul lui Nicolae Ceauşescu, iar în vara lui 2010 organizează chiar o zi a uşilor deschise, în care publicul a putut vizita luxosul imobil.
În momentul de faţă, renovată opulent conform cerinţelor exprese ale lui Becali, cu mobilier specific anilor 1930, poleială de aur pe decoraţiunile exterioare şi având statuia lui Iisus răstignit în curtea vilei, casa îndeplineşte diverse funcţiuni: de la birou personal al lui Becali până la sală de conferinţă pentru echipa de fotbal Steaua Bucureşti, şi de la sediu al defunctului partid Noua Generaţie până la sediu de protocol pentru diverşi parteneri de afaceri ai patronului Stelei.
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign