Ce avem şi ce-am pierdut. Tehnologii dispărute de-a lungul vremurilor

09 august 2013 Business Cover Business Cover

Trăim o perioadă în care invenţiile au devenit şi ele un produs, mai degrabă, de marketing. De fapt, în ultimele decenii au apărut inovaţii şi mai puţin invenţii, dar şi cuvintele sunt asemănătoare, de ce nu ar fi prezentate la fel? În fapt, ultima mare invenţie – care a schimbat şi schimbă decisiv lumea şi paradigmele sale – este internetul. Avansul tehnologic a permis îmbunătăţirea, desăvârşirea unor produse care deja existau într-o formă sau alta. În schimb, am pierdut tehnologii şi cunoştinţe, unele pentru totdeauna, altele cu şanse de a fi regăsite.

Focul grecesc

Focul grecesc

Între cele fără şanse de recuperare se află teribilul foc grecesc. Utilizat pentru ultima dată în 1453 de bizantini în încercarea de a apăra Constantinopolele asediat de turci, materialul avea proprietatea de a arde pretutindeni, inclusiv sub apă şi era folosit în mod special de vasele de război pentru a-şi incendia inamicii. Cercetătorii bănuiesc că în componenţa sa s-ar fi aflat printre altele şi banalul sacâz şi ştiu cu certitudine că putea fi stins doar cu nisip sau urină…

Dacă resturile Imperiului Bizantin ar fi avut forţa financiară necesară pentru a produce focul grecesc în cantităţi însemnate, poate ar fi avut şansa de a amâna sau opri ofensiva turcilor în Europa, şi ar fi schimbat istoria. De altfel, unii istorici susţin că sultanul Mehmed al II-lea ar fi trimis adevărate comando-uri în oraş pentru a distruge depozitele bizantinilor şi a identifica formula de fabricare a focului grecesc. Se pare ca prima parte a reuşit, şi, e cert că după căderea capitalei Imperiului Roman de Răsărit, în mai 1453, focul grecesc a dispărut.

Oţel de Damasc

Oţel de Damasc

O altă tehnologie pierdută în timp este cea prin care se producea aşa numitul oţel de Damasc. De fapt, europenii cumpărau arme făcute din acest oţel de la negustorii din Damasc – unul dintre cele mai importante centre comerciale ale antichităţii – şi astfel a apărut denumirea. Principala caracteristică a acestui oţel, fabricat de fapt în multe zone din Orientul Apropiat, utilizând materie primă din India, denumită „wootz”, erau reţelele fine de nervuri care străbăteau lama şi  îi confereau rezistenţă şi elasticitate.

În legătură cu oţelul de Damasc există multe legende, precum cea conform căreia un fir de păr care cade pe lamă este tăiat sub propria sa greutate. National Geographic scrie că un grup de cercetători ai Universităţii din Dresda au descoperit în structura lamelor de Damasc nanotuburi de carbon. Metoda de producţie s-a pierdut, mai ales că în prezent încă ne luptăm cu desluşirea tainelor nanotehnologiei.

MUZICA E MAI SĂRACĂ

Sau va fi în momentul în care cele 600 de instrumente muzicale Stradivarius rămase active, să zicem, (din 1.100) construite de Antonio Stradivarius nu vor mai putea să-şi îndeplinească menirea. Misterul sunetului acestora –  în special al viorilor – se păstrează, iar copiile (milioane în toată lumea) sunt, evident, nişte replici palide. Secretul constă, după ultimele cercetări, în densitatea lemnului utilizat.

Stradivarius

Stradivarius

Oricum singurii oameni familiarizaţi cu procesul de producţie erau Antonio Stradivarius şi fii săi Omobono şi Francesco, iar odată cu dispariţia lor a dispărut şi tehnologia. Fiecare intrument cu marca lutierului italian costă peste cinci milioane de euro.

În categoria instrumentelor muzicale a căror tehnologie de fabricaţie a dispărut intră şitelarmoniul (Telharmonium). Considerat primul instrument muzical electronic, acesta era un fel de orgă care transmitea note muzicale prin intermediul unor cabluri către un fel de boxe. Creat de Thaddeus Cahill în 1897, este şi cel mai mare instrument muzical construit vreodată, având circa 200 de tone.

Era dotat, evident, cu claviatură şi pedale şi putea reproduce sunete asemănătoare cu cele ale flautului, clarinetului şi fagotului. S-a încercat utilizarea sa pentru concerte la distanţă prin intermediul telefonului, dar rezultatul a fost un eşec. Tehnologia vremii era net inferioară produsului lui Cahill.

Din păcate, în prezent, cele trei aparate construite nu mai există şi nu s-au păstrat nici înregistrări ale acestora.

SECRETELE FARMACIEI

Pierdut este şi secretul producţiei drogului uitării – nepenthe. Produs dintr-o plantă carnivoră de grecii antici, a fost după vin şi bere primul antidepresiv, dar unul cu efect real, spre deosebire de alcool. Mulţi l-au comparat cu opiul şi cu laudanum, dar cercetătorii nu confirmă. Oricum, medicamentul este pomenit frecvent în operele antice rămase, inclusiv în Odiseea lui Homer.

Un alt produs minune din plante a cărui tehnologie de fabricaţie s-a pierdut – de fapt a dispărut şi planta – este Silphium. Se pare că planta creştea doar în anumite zone din Libia, iar fructul său în formă de inimă era considerat un fel de panaceu.

Silphium

Silphium

Dar nu acesta era motivul pentru care silphium era căutat, ci calităţile sale contraceptive, care transformaseră planta în pilula contraceptivă a Imperiului Roman. Avea, de asemenea, efect şi în pierderea sarcinii, iar cererea uriaşă a provocat dispariţia plantei, înainte ca vreunul mai deştept să creeze culturi şi astfel să asigure producţia. Era atât de importantă în mentalul colectiv încât au fost create monede cu imaginea plantei care a fost şi pomenită în operele artiştilor vremii.

CERCETAREA UNIVERSULUI

Mecanismul Antikythera este, pur şi simplu, primul computer analog apărut în istoria omenirii. Resturile unuia au fost descoperite la începutul secolului trecut în largul insulelor greceşti, iar rolul său era de a descoperi poziţia soarelui, a lunii şi a planetelor. Practic, crea hărţi astronomice, iar vechimea estimată a celui descoperit este de circa 2.200 de ani.

Evident, nu s-a descoperit totul despre antikytera, nici măcar întreaga sa gamă de funcţii, dar, pe scurt, era un ceas antic care putea calcula fazele lunii şi anii solari. Cert e faptul că mecanismul a fost considerat atât de important încât a apărut un întreg proiect care să-l cerceteze.

Dacă până acum am discutat doar despre tehologii cu vechime de câteva sute de ani, ei bine am pierdut – sau mai degrabă am rătăcit – şi tehnologii moderne.

Aici intră tehnologia folosită în cadrul programului spaţial Apollo/Gemini. Nu pierdută, ci rătăcită printre milioanele de date ale NASA. Mai există piese ale rachetelor folosite, inclusv o rachetă Saturn V. Problema e că înregistrarea detaliilor de producţie a fost deficitară şi din cauza vitezei cu care se mişca NASA, aflată în plină competiţie cu echivalentul său rusesc.

Ba mai mult, în cadrul programului derulat între 1965 şi 1980 (cu aproximaţie) au lucrat multe companii private, care au produs elemente utilizate în diverse domenii, iar unele dintre acele companii nici măcar nu mai există.

Aşa că NASA însăşi a recunoscut că o probabilă viitoare încercare de a reveni pe Lună va necesita câţiva ani de inginerie inversată pentru a recupera tehnologiile şi informaţiile necesare. Evident, unele sunt depăşite, dar o serie întreagă de principii de construcţie rămân, pentru că fizica nu prea se schimbă, indiferent de vremuri.

În fine, o altă tehnologie pierdută părea a fi cimentul roman. Acest material a fost – sau încă e – o necunoscută. Dar, o echipă de cercetători americani şi italieni pare să fi descoperit formula cimentului roman, evident tot prin intermediul ingineriei inversate, şi astfel această pierdere ar putea fi recuperată, mai ales că materialul romanilor este superior ca rezistenţă celui produs de noi în prezent.

sursa-http://www.businesscover.ro/04-08-2013-ce-avem-si-ce-am-pierdut-tehnologii-disparute-de-a-lungul-vremurilor/

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2021 . Designed by: Livedesign