Paralel cu Podul Grant

14 august 2013 The Hungry Mole Bucuresti, simplu

scris de Ando

De curând, am aflat că pe 30 iulie s-au împlinit 32 de ani de la inaugurarea noului pod Grant.

Mărturisesc că, neavând multe tangenţe cu zona, nu ştiu dacă l-am traversat – cu maşina- de 10 ori, însă de prin 2005, vrând-nevrând a intrat în variantele mele de trasee zilnice casă-serviciu şi retur – tramvaiul 41 făcând parte dintr-una din aceste combinaţii…

Aşa că l-am privit mai atent şi, de ce nu, cu oarece respect, fiind o lucrare edilitară utilă şi (părerea mea) bine gândită şi realizată din punct de vedere al racordărilor cu arterele pe care le supratraversează (Calea Griviţei şi Calea Giuleşti).

Şi, tot aşa, se face că am descoperit destul de târziu că pe una din laturi (cea dinspre stadionul Giuleşti) există un drum paralel, o legătură între Calea Griviţei şi Calea Giuleşti folosită doar de pietoni sau biciclişti deşi este destul de lat, adică un autoturism încape lejer.

Dacă pentru riveranii zonei nu este o noutate, pentru blogul nostru m-am gândit să trag o raită şi să-l parcurg de la un cap la altul.

Am luat-o de la bretelele de acces dinspre Calea Griviţei pe care am traversat-o, bineînţeles, prin pasajul pomenit de Florin aici. O lucrare ciudat de elegantă şi dichisită după cum se vede în imagini. Chiar prea dichisită pentru traficul “infernal” de pietoni de aici… dar, să nu deviem…

 

Una din ieşiri ne duce direct printre pilonii podului mare, de unde porneşte drumuşorul de care v-am spus.

Acesta se “înşurubează” uşor pe o spirală înconjurată de verdeaţă pentru a se alinia apoi cu traseul principal al podului.

  

De aici, de peste calea ferată, am putut fotografia în linişte un rest de pilon, rămas de la vechiul pod – după cum se spune aici – şi la care mă uitam deseori cu jind din mersul tramvaiului.

Firesc, drumuşorul nostru intră apoi în spirala de coborâre şi, după ce trece printr-un pâlc de copaci, se opreşte în Calea Giuleşti, vizavi de staţia tramvaiului 11 (mamă, ce traseu are ăsta!), în imediata apropiere a Operei Comice – fostul Teatru Giuleşti.

   

V-am spus că n-am fost la curent cu evoluţia şantierului, aşa că nu-mi dau seama ce s-a vrut cu acest drum-anexă. A fost gândit şi executat, de la început, ca variantă pietonală? Poate prietenii care ne citesc, ne vor lămuri.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign