Pasarela Halta Griviţa

01 octombrie 2013 The Hungry Mole Bucuresti, simplu

scris de Ando

De mai mult timp, schimb cu plăcere mesaje cu domnul Nini Vasilescuun pasionat în a descoperi şi prezenta, şi el, cât mai multe din faţetele acestui oraş, deopotrivă iubit sau urât, invidiat sau detestat care este Bucureştiul.

Ei bine, din schimbul ăsta de informaţii, după episodul nostru cu Podul Grant, am aflat de la dânsul că există şi o pasarelă pietonală care leagă Calea Griviţei de Calea Giuleşti.

Şi dacă tot am prezentat aici diverse treceri, ganguri, scurtături, apoi pasarela de la gara Obor, am gândit că n-ar fi rău să postăm câteva imagini şi cu acest pasaj care scurtează substanţial distanţa pietonală dintre cele două artere.

Mai întâi, o imagine generală preluată de pe Google.maps

Intrarea de pe Calea Griviţei se face prin străduţa Halta Griviţa – pe lângă fostul club muncitoresc (staţia RATB – Caraiman, sau Griviţa – cea de metrou)

Dupa circa 100-150 de metri, apar scările pasarelei:

 

În continuare, câteva imagini cu şi de pe pasarela metalică:

     

 

Iată şi capătul dinspre Calea Giuleşti :

 

De aici, printre blocuri, se iese repede în Calea Giuleşti, bineînţeles lângă nelipsitul… magazin Mega Image!

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign