In viata popoarelor ceea ce izbeste cel mai mult si scandalizeaza intr-adevar spiritul este risipa Naturii. Cei care astazi sunt privilegiati si apartin culturilor majore pot inca sa se legene in iluzia perenitatii lor. Dar pana cand? Ce ramane din Egipt, din Mesopotamia, din Creta, din Mexic si Peru? Si cum am putea avea asigurarea ca rasa noastra nu va cadea si ea, odata, in toropeala si apatie? (Neagu Djuvara)
Aparuta la Paris in 1975 si distinsa cu premiul de istorie al Academiei Franceze in 1976, lucrarea de fata a reprezentat la origine o parte din teza de doctorat a profesorului Neagu Djuvara, teza sustinuta la Sorbona, sub conducerea cunoscutului sociolog si filozof Raymond Aron.
Ea se inscrie in randul acelor tentative ambitioase de a gasi un sens evolutiei omenirii, surprinzand constante, ritmuri, tipare dupa care s-ar modela in mod necesar desfasurarea marilor civilizatii pe care le putem distinge in cursul istoriei, scrie Hotnews.ro.
„In umbra civilizatiei majore, inainte ca aceasta sa dispara la randul ei, cate alte culturi n-au pierit fara urma! Aceasta imensa drama e astazi traita de multi cu nespusa intensitate. Trebuie sa apartii unei asemenea culturi pe cale de a se stinge, sau care moare chiar inainte de a inflori, pentru a intelege nesfarsita disperare a acelora care asista neputinciosi la disparitia inexorabila a celor mai pretioase valori ale lor.
Cu fiecare cultura care moare, o floare unica se vestejeste pentru a nu mai renaste, o mireasma incomparabila se risipeste pentru totdeauna. Exista comori de intelepciune si poezie in cele mai mici idiomuri, ca si in conceptia despre lume a celui mai mic trib destinat disparitiei. Toate sunt pierdute – pierdute pentru totdeauna si pentru toti.
