Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suțu

26 martie 2014 Bucurestii Vechi Si Noi Bucurestii in istorie
Palatul Suțu: La 29 martie 1832, autoritățile bucureștene au aprobat biv vel postelnicului Costache Grigore Suțu (1799-1875) îngrădirea întinsei sale proprietăți, moștenite de la soția sa Ruxandra Racoviță, aflate între biserica Colței şi până în apropierea bisericii Sf. Sava (actuala stradă Academiei). Pe acest teren el a hotărât să construiască un palat (arhitecţi austriecii Johann Veit şi Conrad Schwinck) finalizat, în linii mari, în 1834-1835. Construit în stil neogotic, având patru turnuleţe poligonale, câte două pe părţile laterale, clădirea se remarca prin cupola similară aceleia de la conacul din Goleşti. Peste doi ani, în octombrie 1836, proprietarul a comandat meşterului austriac Eser, executarea unui splendid policandru de alamă, format din 24 de sfeşnice, întocmai ca cel de la biserica Sf. Ioan Nou. Din inițiativa lui Grigore Suțu (1819-1893), fiul lui Costache, și a Irinei Hagi Moscu, fiica marelui bancher Ștefan Hagi Moscu, soția sa, palatul a cunoscut peste un sfert de secol transformări notabile. Astfel, interiorul a căpătat forma actuală în 1862 datorită lui Karl Storck, cunoscut sculptor şi artist decorator, care a modificat holul central prin deschiderea a trei arcade care te conduc spre o scară monumentală desfăcută în două braţe prin care se urcă la etaj. Peretele din faţă este dominat de o imensă oglindă adusă din Italia, de la Murano, înconjurată de un frumos ancadrament în care este sculptat medalionul Irinei Suţu. Vizitatorul remarcă de asemenea ceasul comandat la Paris special pentru holul palatului cu cadran invers pentru a fi citit în oglinda care domină scara. Tot datorită soţilor Grigore şi Irina Suţu la intrarea principală s-a realizat o marchiză susţinută de piloni de fier, creându-se astfel un elegant peron. În parcul ce înconjura palatul şi pe lacul lui puteau fi văzuți pelicani, fazani şi păuni. Fastul de la Palatul Suțu era de altfel recunoscut, admirat și invidiat de întreaga protipendadă bucureşteană. După moartea lui Grigore Suţu în 1893, palatul a primit diferite destinații, ceea ce s-a repercutat negativ asupra edificiului şi parcului adiacent care, treptat, s-a restrâns ajungând la dimensiunile actuale. În anii ocupaţiei germane din Primul Război Mondial, a fost reşedinţa generalului Tülff von Tscheppe und Weidenbach, guvernatorul teritoriului ocupat. Ulterior, palatul a cunoscut diferite destinaţii: sediul Primăriei Municipiului București (1928-1932), sediu al Băncii Chrissoveloni (1932-1942), al Casei de Economii şi Consemnațiuni (1942-1948) şi al Institutului de Construcţii (1948-1956). Între 1956-1958 Palatul Suţu a fost restaurat iar la 23 ianuarie 1959 aici s-a inaugurat Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti.
Fotografie: Palatul Suțu: La 29 martie 1832, autoritățile bucureștene au aprobat biv vel postelnicului Costache Grigore Suțu (1799-1875) îngrădirea întinsei sale proprietăți, moștenite de la soția sa Ruxandra Racoviță, aflate între biserica Colței şi până în apropierea bisericii Sf. Sava  (actuala stradă Academiei). Pe acest teren el a hotărât să construiască un palat (arhitecţi austriecii Johann Veit şi Conrad Schwinck) finalizat, în linii mari, în 1834-1835. Construit în stil neogotic, având patru turnuleţe poligonale, câte două pe părţile laterale, clădirea se remarca prin cupola similară aceleia de la conacul din Goleşti. Peste doi ani, în octombrie 1836, proprietarul a comandat meşterului austriac Eser, executarea unui splendid policandru de alamă, format din 24 de sfeşnice, întocmai ca cel de la biserica Sf. Ioan Nou. Din inițiativa lui Grigore Suțu (1819-1893), fiul lui Costache, și a Irinei Hagi Moscu, fiica marelui bancher Ștefan Hagi Moscu, soția sa, palatul a cunoscut peste un sfert de secol transformări notabile. Astfel, interiorul a căpătat forma actuală în 1862 datorită lui Karl Storck, cunoscut sculptor şi artist decorator, care a modificat holul central prin deschiderea a trei arcade care te conduc spre o scară monumentală desfăcută în două braţe prin care se urcă la etaj. Peretele din faţă este dominat de o imensă oglindă adusă din Italia, de la Murano, înconjurată de un frumos ancadrament în care este sculptat medalionul Irinei Suţu. Vizitatorul remarcă de asemenea ceasul comandat la Paris special pentru holul palatului cu cadran invers pentru a fi citit în oglinda care domină scara. Tot datorită soţilor Grigore şi Irina Suţu la intrarea principală s-a realizat o marchiză susţinută de piloni de fier, creându-se astfel un elegant peron. În parcul ce înconjura palatul şi pe lacul lui puteau fi văzuți pelicani, fazani şi păuni. Fastul de la Palatul Suțu era de altfel recunoscut, admirat și invidiat de întreaga protipendadă bucureşteană. După moartea lui Grigore Suţu în 1893, palatul a primit diferite destinații, ceea ce s-a repercutat negativ asupra edificiului şi parcului adiacent care, treptat, s-a restrâns ajungând la dimensiunile actuale. În anii ocupaţiei germane din Primul Război Mondial, a fost reşedinţa generalului Tülff von Tscheppe und Weidenbach, guvernatorul teritoriului ocupat. Ulterior, palatul a cunoscut diferite destinaţii: sediul Primăriei Municipiului București (1928-1932), sediu al Băncii Chrissoveloni (1932-1942), al Casei de Economii şi Consemnațiuni (1942-1948) şi al Institutului de Construcţii (1948-1956). Între 1956-1958 Palatul Suţu a fost restaurat iar la 23 ianuarie 1959 aici s-a  inaugurat Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti.
 

like !

sursa-https://www.facebook.com/MuzeulMunicipuluiBucuresti

 

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign