1933, Piața Sfântu Gheorghe (Roma).

22 mai 2014 Bucurestii Vechi Si Noi Bucurestii in istorie

de Victor Potra

Piața Sfântu Gheorghe (Roma).
Casa „roșie” din centrul pieței. În fața ei se găsesc resturile dărâmării unor case vechi. (notă pe spatele fotografiei scrisă de George Potra)
Din câte am citit pe internet despre subiect, fotografia cred că este unicat, surprinzând demolările din Piața Sfântu Gheorghe care au avut loc în anii ’30, însă ridică câteva semne de întrebare.

1933. Piața Sfântu Gheorghe (Roma).

Fotografia este realizată de George Potra personal și pare făcută la data de 29 iulie 1933, conform notației de pe verso. Din câte știu însă, lucrările de lucrările de prelungire a Bulevardului Colței (numele de atunci al bulevardului de la Piața Romană până la Universitate) au început în 1936, tot atunci realizându-se și demolările necesare.
Detalii despre istoria Pieței Sfântu Gheorghe (Roma) am găsit aici:
Despre Piata Roma, azi Sf. Gheorghe – un material elaborat de doamna Cristina Iosif.
Deci ce demolări surprinde aici George Potra?

Notă pe spatele fotografiei scrisă de George Potra

Este puțin probabil ca datarea să fie incorectă. George Potra își nota imediat după realizarea fotografiilor, pe verso, cel puțin data la care au fost făcute. Cum se vede mai jos, detaliile sunt adăugate ulterior, cu un alt stilou, probabil la o inventariere a fotografiilor realizate prin București, făcută mult mai târziu.

În al doilea rând, notarea de pe spate spune: Casa „roșie” din centrul Pieței Sf. Gheorghe.
Unde era această clădire? Din fotografiile de epocă pe care le-am găsit pe internet am văzut că erau destul de puține case în zonă cu două etaje, precum cea prezentată mai sus.
În același material postat de doamna Cristina IosifDespre Piata Roma, azi Sf. Gheorghe, am găsit următoarea fotografie:

Vedere din 1895 dinspre Biserica.

Vedere din 1895 dinspre Biserica.

Clădirea pare a fi cea din dreapta imaginii postate de doamna Cristina Iosif.

Și nu în ultimul rând: ce s-a întâmplat cu acea clădire? A fost și ea demolată? Și dacă da, când?
De obicei George Potra se ducea să realizeze fotografii în București în momente cheie ale evoluției orașului, fie când urmau să fie demolate case, fie când apăreau noi puncte de reper (cum a fost fotografia cu montarea statuii Regelui Carol I în Piața palatului regal în 1939). Ținând cont de colecția de fotografii în care am găsit-o și pe aceasta, cred că clădirea era deja condamnată și se pregătea demolarea.
Ar fi excelent dacă cineva și-ar asuma construirea unei hărți mai detaliate a zonei Pieței Sfântu Gheorghe (Roma).

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign