sursa-Bucureşti
În stânga Grand Hotel de France, ulterior Hotel Lafayette
Anii 30Ioan Venţel Socec a fost, venit din Ardeal pe la 1848, ucenicul lui George Ioanid (cel care a vândut primăriei locul pe care s-a construit parcelarea și Parcul Ioanid-n.n.). Pare-se că lui i se datorează profesionalizarea, să spunem aşa, comerţului cu carte, pe care Ioanid îl făcea amestecat. Ruptura dintre ei se produce în 1856, când ideea lui Socec de a separa editura de librărie şi de a vinde şi cărţi tipărite la alţii nu găseşte înţelegere la librarul bucureştean.Socec, proaspăt despărţit de Ioanid, cumpără un teren de la celebrii cămătari ai vremii, fraţii Meitani, unde îşi ridică o modestă prăvălie. Strada se numea Lipscanii Noi, mergând, peste Calea Victoriei, în prelungirea Lipscanilor pe care-i ştie toată lumea.
O vreme, acest stabiliment s-a numit Socec & Teclu. Era prin anii 1870, când Socec se asociase cu tipograful Teclu, urmaş de negustori braşoveni. Bătrânul Socec moare în 1896, iar noul secol va găsi afacerea lui reorganizată, şi purtând doar numele familiei. Semn că afacerea prosperă, spre anii 1910 apare, pe locul fostei prăvălioare de pe Calea Victoriei, un palat. Îl va reconstrui, apoi, I. Schwartz, proprietar de cai de curse şi al clubului Socec-Lafayette, între războaie. Tipografia a continuat să existe, în spate, iar librăria a fost înghiţită de magazinul universal, pe care-l mai vedem, încă, şi astăzi. (sursa: articolul ”Librării de altădată” de Simona Vasilache în România Literară nr. 42/2011)
Anii 30Ioan Venţel Socec a fost, venit din Ardeal pe la 1848, ucenicul lui George Ioanid (cel care a vândut primăriei locul pe care s-a construit parcelarea și Parcul Ioanid-n.n.). Pare-se că lui i se datorează profesionalizarea, să spunem aşa, comerţului cu carte, pe care Ioanid îl făcea amestecat. Ruptura dintre ei se produce în 1856, când ideea lui Socec de a separa editura de librărie şi de a vinde şi cărţi tipărite la alţii nu găseşte înţelegere la librarul bucureştean.Socec, proaspăt despărţit de Ioanid, cumpără un teren de la celebrii cămătari ai vremii, fraţii Meitani, unde îşi ridică o modestă prăvălie. Strada se numea Lipscanii Noi, mergând, peste Calea Victoriei, în prelungirea Lipscanilor pe care-i ştie toată lumea.
O vreme, acest stabiliment s-a numit Socec & Teclu. Era prin anii 1870, când Socec se asociase cu tipograful Teclu, urmaş de negustori braşoveni. Bătrânul Socec moare în 1896, iar noul secol va găsi afacerea lui reorganizată, şi purtând doar numele familiei. Semn că afacerea prosperă, spre anii 1910 apare, pe locul fostei prăvălioare de pe Calea Victoriei, un palat. Îl va reconstrui, apoi, I. Schwartz, proprietar de cai de curse şi al clubului Socec-Lafayette, între războaie. Tipografia a continuat să existe, în spate, iar librăria a fost înghiţită de magazinul universal, pe care-l mai vedem, încă, şi astăzi. (sursa: articolul ”Librării de altădată” de Simona Vasilache în România Literară nr. 42/2011)
