23 august 1944, începutul unei nopți care a durat jumătate de secol

26 august 2014 Business Cover Business Cover, Istorie

Ion Antonescu

România a trăit doar prin „emoții” politice în perioada 1937-1945. Întâi regele Carol II a instrumentat, după alegerile din decembrie 1937, instaurarea monarhiei autoritare și a desăvârșit lovitura de stat în februarie 1938. Apoi, în 1941, marșalul Ion Antonescu a mai trântit odată ordinea politică și a devenit dictator, pentru ca, în 23 august 1944, el însuși să fie răsturnat de un alt coup, al regelui Mihai care l-a arestat și a întors armele împotriva germanilor. În fine, în martie 1945 comuniștii au falsificat alegerile și au preluat, cu sprijinul rușilor, puterea într-o Românie pe care au distrus-o metodic vreme de 45 de ani.

Deci, ceea ce s-a întâmplat acum fix 70 de ani, pe 23 august 1944, nu poate fi văzut ca un fapt singular, ci doar ca un eveniment dintr-un lanț, care s-a închis, sub amenințarea rusă, în mâinile bolșevicilor.

De la inconștiența unui rege capabil, dar instabil precum Carol II, care nu s-a mulțumit să ia puterea pentru monarhie, ci i-a încurajat și pe legionari, a desființat partidele politice pe care le-a înlocuit cu Frontul Renașterii Naționale, dar a pierdut în fața mareșalului Ion Antonescu, care, ajutat de Garda de Fier, a preluat puterea, România a devenit stat național legionar, pentru 138 de zile după care Antonescu i-a îndepărtat pe legionari care au încercat în 1941 o lovitură de stat împotriva mareșalului.

De altfel, Legiunea Arhanghelului Mihai (erau vremuri pline de patetism) a lui Corneliu Zelea Codreanu (care a sfârșit ucis în 1938, probabil din ordinul regelui) era deja cunoscută pentru brutalitatea sa, îl asasinase pe I. Gh. Duca în 1933, pe Armand Călinescu în 1939, iar în 1941 le-a luat viața și lui Nicolae Iorga și Virgil Madgearu.

În final, majoritatea legionarilor, în frunte cu noul lor șef, Horia Sima, au fugit în Germania.

După ce a scăpat de legionari, pare-se cu acordul lui Hitler, Antonescu a remorcat complet România la mașina de război germană și a intrat odată cu nemții în Rusia, sub motivul – real, de altfel – recuperării Basarabiei și Bucovinei, dar nu s-a oprit acolo, ci a continuat să lupte alături de germani și mai departe, în Ucraina.

Armata româna, 23 august

Sub Antonescu, România nu era o țară ocupată de germani, ci doar aflată la dispoziția acestora, doar întreținerea forțelor germane din țară a costat aproape 70 de miliarde de lei, la valoarea din 1937-1938, când leul era între primele șase monede din Europa.

Evident, și economia României era pusă la dispoziția mașinii de luptă germane, dar țara își administra singură sistemul legislativ, administrația și reprezentanții diplomatici.

În 1941, mareșalul a militarizat fabricile și instituțiile publice și private, a introdus regimul muncii agricole pentru timp de război, dar a și reușit să modernizeze parțial economia cu utilaje importate din Germania. Politicile sale au dus la deprecierea leului,  inflația făcea ravagii (între 1938 ș 1947 prețurile au crescut de 9.000 de ori), iar comerțul era dominat masiv de cel cu țările din Axă.

Principalele interese ale nemților erau, firește, petrolul și hrana, iar în cei patru ani de „domnie” ai lui Antonescu pe piață activau 325 de firme germane, care investiseră 11 miliarde de lei în economia autohtonă, iar schimburile se făceau în regim de clearing (compensare, fără cash) la rate net favorabile Germaniei.

Astfel, s-a ajuns ca 60% din export și 85% din import să fie controlat de firmele germane, astfel că abuzurile comerciale ale naziștilor au însumat transferuri de bunuri neechivalate de 446 milioane de dolari (7,2 miliarde de dolari la valoarea actuală). Germania a primit din Româna zece milioane de tone de produse petroliere între 1940 și 1944, plătite la preț unic subevaluat, milioane de tone de alimente, ba, există mărturii că nemții au trimis zeci de vagoane cu pământ din România, pentru a-l adapta agriculturii germane.

LOVITURA REGELUI MIHAI I

Cam astea erau condițiile în care regele Mihai I a decis, sprijinit de consilierii săi, de partidele politice, dar și de o parte a armatei, să-l aresteze pe Ion Antonescu, să instaureze un guvern de uniune națională în 1944 și să întoarcă armele împotriva germanilor. Armistițiul cu aliații s-a semnat abia în septembrie, România a reprimit nordul Transilvaniei, confiscat de Ungaria lui Horthy cu sprijinul lui Hitler, după Dictatul de la Viena (1940), dar a rămas fără Basarabia și Bucovina păstrate de URSS și a pierdut Cadrilaterul în favoarea Bulgariei.

Regele Mihai

După demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, generalul Constantin Sănătescu a fost însărcinat cu formarea unui guvern în care au intrat și comuniștii, deși rolul lor fusese mai puțin decât minor, ca, de altfel, și numărul lor (erau în jur de 1.000). Executivul condus de Sănătescu a negociat armistițiul cu rușii, s-a obligat să plătească despăgubiri de circa 300 de milioane de dolari și, marea nenorocire, a acceptat să promoveze mai mulți comuniști (mulți dintre ei evrei ruși, favorabili comunismului din cauza represiunii naziste, dar și a celei venite din partea lui Antonescu, precum Ana Pauker, Alexandru Nikolski sau Leonte Răutu) în structurile de putere.

Armata română a recucerit Transilvania de Nord, a eliberat Ungaria, a pătruns în Cehia și a pierdut circa 80.000 de oameni (morți, dispăruți, prizonieri) în cele câteva luni de război de partea aliaților.

Între timp, Ion Antonescu a fost preluat de comuniștii lui Emil Bodnăraș (ofițer în armată și spion comunist), a fost ținut prizonier și executat în urma unui proces dubios pe 1 iulie 1946. Rușii au refuzat judecarea sa la Nurnberg, au preferat să scape de el în țară.

Nici artizanul schimbării, regele Mihai, nu a rezistat mult pe poziții, a fost obligat să abdice în 1947, țara a fost declarată de comuniști – care dețineau puterea după alegerile fasificate din martie 1945 – republică populară și astfel a început un coșmar de 44 de ani care denaturat complet România. Ceea ce a reușit totuși regele a fost să împiedice cucerirea prin luptă a României cu ororile ce ar fi venit de aici, dar asta nu i-a oprit pe ruși să-și aducă armata în țară, pe care au ținut-o sub ocupație până în 1958, când dezastrul comunist era de consolidat.

Și cum o nenorocire nu vine niciodată singură, aliații au refuzat să considere România drept co-beligerant, astfel că, deși forțele militare românești care au luptat contra germanilor, erau mai numeroase decât cele ale Franței libere (a lui De Gaulle de la Londra), iar Franța reală, cu capitala la Vichy a fost de partea germanilor, a sfârșit războiul ca parte învinsă, la fel ca și Italia (care luptat contra germanilor cu un an înaintea României).

Evident, ulterior comuniștii au denaturat complet istoria în cazul loviturii de stat din 23 august 1944 și și-au însușit meritele, ba chiar au transformat data în zi națională și au proclamat-o ca start al Revoluției de Eliberare Socială și Națională, Antifascistă și Antiimperialistă…

sursa-http://www.businesscover.ro/

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign