Cum ar fi putut arăta Casa Poporului, dacă Ceauşescu accepta alte propuneri

25 noiembrie 2014 Bucurestii Vechi Si Noi A-mestecate

Urbanistul Andrei Popescu a prezentat, în cadrul unei conferinţe, celelalte variante luate în considerare pentru construirea Casei Poporului. Totodată, acesta a povestit şi de concursul organizat de Ceauşescu în acest sens, unde arhitecţii au participat fără să ştie exact ce construiau şi pe ce suprafaţă. Alte informaţii privind modul haotic în care lua deciziile dictatorul în această privinţă, dar şi felul în care s-au făcut demolările, găsiţi în articolul de mai jos.

 

Varianta actuală a Casei Poporului nu a fost singura propusă. După cum a povestit urbanistul Andrei Popescu,  în cadrul conferinţei „Casa Poporului şi Noul Centru Civic”, de la Muzeul Municipiului Bucureşti, au fost făcute şi alte machete.

Conform urbanistului, ultimele două machete din fotografia de mai jos seamănă cu edificiul actual, însă una dintre ele propune şi o mansardă, care ar fi fost cea mai mare mansardă din lume. Nu s-a concretizat însă, toate propunerilor rămânând strict la planul de machetă.

 

CUM S-A AJUNS LA CASA POPORULUI DE ASTĂZI-
picanterii din culisele concursului de proiectare

În 1970, Nicolae Ceauşescu face o vizită în Coreea de Nord, vizită care îi influenţează drastic viziunea despre arhitectura oraşului. Astfel, patru ani mai târziu, apare o nouă lege de sistematizare a oraşelor şi a satelor care presupunea, practic, ca satele să dispară, iar populaţia să fie mutată în comune mai mari, denumite centru urbane. Urban, în viziunea lui Ceauşescu, însemna un oraş nou, schimbat, explică urbanistul Andrei Popescu.

Schimbările se fac treptat, însă cutremurul din 1977 dă un impuls şi mai mare, căci Ceauşescu realizează atunci că lucrurile se pot schimba foarte repede. Despre cum a influenţat cutremurul din 77 viziunea lui Ceauşescu ne-a povestit şi arhitectul-şef al Capitalei din perioada respectivă .

Andrei Popescu povesteşte cum, în 1979, se decide că, pe Dealul Arsenalului, trebuie amplasat noul centru politic-administrativ al Bucureştiului şi al României şi noul centru civic. Decizie care aduce cu sine bine-cunoscutele demolări.

Demolările făcute pentru noul centru civic, marcate cu roşu

 

„Demolările s-au dus cât se vedea cu ochiul, nu a existat un proiect”, subliniază Andrei Popescu.

Pentru Casa Poporului, s-a organizat un concurs de urbanism, la care au participat 20 de echipe de proiectanţi din cadrul Facultăţii din Arhitectură din Bucureşti. Concursul începe, însă, fără o temă stabilită în prealabil, nu se ştia nici ce trebuie făcut, nici suprafaţa disponibilă pentru construcţie.

„Toate propunerile se axează pe Dealul Arsenalului până la Unirii, dar nu se ştia pentru ce trebuie să construieşti şi pe ce suprafaţă. Nu exista proiect, totul s-a făcut la nivel de machetă”, spune urbanistul, adăugând că a fost ales Dealul Arsenalului deoarece era considerată zona cea mai bună în ceea ce priveşte rezistenţa la cutremure. În jurul dealului, erau locuinţe rezidenţiale, dealul în sine aparţinând Armatei.

Planul Cadastral al zonei, de dinainte de demolare (1974)

Prima fază a concursului se încheie după câteva luni- însă fara nicio decizie, căci Ceauşescu nu e mulţumit de proiectele prezentate. Începe o nouă etapă de concurs, cu şase echipe, printre care şi cele ale unor arhitecţi cunoscuţi, ca Cezar Lăzărescu sau Octav Bălcescu. Participă şi achipa Ancăi Petrescu. Cea din urmă terminase facultatea prin 73-74 fără să aibă o realizare notabilă în CV.

În această fază a concursului, se fac din nou machete, fără planşe, şi se ajunge la ideea de a face o singură clădire importantă, iar în jurul ei să fie construit un cartier pentru cei din eşalonul 2 al partidului şi pentru câteva ministere. Încep să apară acum şi demolări ale unor clădiri importante şi biserici.

Ceauşescu nu e însă mulţumit nici de proiectele prezentate în această etapă, iar arhitecţii participanţi se retrag. Este aleasă câştigătoare Anca Petrescu şi se începe proiectarea, după ce se demolase deja considerabil; iniţial- pe Dealul Arsenalului, până la inelul central- zona Mihai Bravu, Dristor.

„Dar nu se ştia ce se va face acolo şi cel mai simplu a fost să radă totul şi să pornească de la zero. Casa Poporului e aşezată pe un deal de 15 metri înălţime şi toată cladirea are 85 de metri înălţime. În total, 100 de metri înălţime,  percepuţi din Piaţa Constituţiei, dar acest deal e artificial. A fost sistematizat terenul din jur ca să fie pusă în evidenţă construcţia”, subliniază Andrei Popescu.

Construcţia şi proiectarea încep astfel în acelaşi timp.

La Casa Poporului lucrau aproximativ 300 de arhitecţi, dar mulţi dintre ei nu ajunseseră niciodată pe teren, întrucât era o lucrare strict secretă si nimeni nu trebuia să aibă o imagine de ansamblu în privinţa ei, în afară de Ceauşescu şi de un cerc restrâns.

CUM SE FĂCEAU PROPUNERILE:

Arhitectul făcea un mic proiect şi mergea cu planşa să o vadă şeful de institut sau cei din Comitetul Central. Proiectul pleca mai departe, însă fără arhitectul care l-a făcut şi ajungea să fie susţinut de alte persoane, nu de arhitectul care l-a realizat.

Ceauşescu nu înţelegea din planşe, când îi era prezentate, aşa că i se făcea o machetă. Dar şi macheta era mică, iar dictatorul tot nu-şi dădea seama.

„Astfel, se ajungeau la machete la scară reală pe teren, se turnau direct finisajele sau se făcea o structură metalică sau din lemn, îmbrăcată în pânză, pentru a sugera forma finală. Şi, în urma vizionării, se putea schimba absolut totul- dacă se făcuse deja, se demola”, adaugă Andrei Popescu.

Construcţia la Casa Poporului a adus după sine sistematizarea Dâmboviţiei.

„Doar nu putea rămâne lânga Casa Poporului un biet şanţ, trebuia schimbat conform noului centru civic”, glumeşte amar urbanistul.

Astfel, pe lângă Dâmboviţa, se face principala axă către Casa Poporului, iar bulevardul Unirii se termină într-un semicerc cu blocuri care erau gândite drept birouri pentru ministere (blocurile din Piaţa Alba Iulia).

„Bulevardul Unirii e o axă perpendiculară pe Casa Poporului, stabilită fără nicio legătură cu restul oraşului. Este gândit doar pentru Casa Poporului. Blocurile care încadrau bulevardul erau blocuri de locuinţe, dar cu suprafeţe mai mari. Acestea urmau să fie locuite doar de cei din eşalonul doi, erau considerate luxoase faţă de restul. Dar erau mai luxoase doar din punct de vedere al faţadelor”, explică urbanistul.

 

Din cauza axei, au apărut şi problemele din Piaţa Uniri. S-au tăiat circulaţiile tradiţionale şi liniile de transport în comun. Acest nou centru civic nu a fost făcut ca o legatură cu oraşul tradiţional, spune Andrei Popescu.

Ziarele vremii spun că Ceauşescu s-a inspirat în această privinţă din ultimul plan de dezvoltare al oraşului (cel din 1935), însă, conform urbanistului, informaţia este greşită întrucât planul era gândit pentru tot oraşul- noul centru civic, nu.

Planul de dezvoltare al Bucureştiului- 1935

 

Urbanistul subliniază, de asemenea, că nu există niciun plan general al Casei Poporului şi  că recepţia clădirii nu s-a făcut niciodată, nimeni nu a semnat vreodată pentru încheierea construcţiei.

– Sursa-http://www.b365.ro/cum-ar-fi-putut-arata-casa-poporului-daca-ceausescu-accepta-alte-propuneri-galerie-foto_218267.html

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2021 . Designed by: Livedesign