sunteţi nebune…

Eram în clasa a XII-a. Cu prietenele mele bune de atunci, Florina (pierdută în numele credinţei într-un Dumnezeu subjugator) şi Adiţ (Dumnezeu să ocrotească mereu prietenia noastră!) am văzut, prin geam, în galeria de artă a oraşulu Satu Mare, din Centrul Vechi, un tablou. Galeria era închisă la acea oră. O femeie nud peste care furia unui anume artist Gheorghe Stănică trecuse barbar cu pensula, înmuiată în negru. Trebuia să ne facem „fluturaşii” pentru ultimul „sunat”. Şi cum numai la acea vârstă poţi face o detectivistică demnă de o cauză mai bună, ne-am apucat să îl căutăm. Să întrebăm de el. Culmea, îşi ţinea ramele tablourilor la biblioteca la care muncea mama Florinei. L-am vizitat într-o seară şi l-am rugat să ne facă desenul pentru „ultimul sunat”. A acceptat cu mare plăcere. L-am întrebat despre tabloul care ne-a captivat. Da, erau linii de pensulă trase cu furie peste tabloul care nu ieşise aşa cum îl gândise artistul. În acea seară, am învăţat despre furia benefică. Când eşti furios, ne-a spus Stănică, ieşiţi afară!. Încercaţi să ridicaţi braţele în linie orizontală cu cerul. Veţi vedea că va fi foarte greu, o senzaţie ca de plumb va încerca să le ţină pe lângă corp. Ţineţi-vă palmele spre cer, de parcă aţi vrea să îl absorbiţi în palmă. Când puteţi să ridicaţi braţele şi cerul e în mâinele voastre, mergeţi aşa cu el. Nu vă sfiiţi că oamenii vor spune că sunteţi nebune…