Micul Paris, între două lumi

15 iunie 2015 Bucurestii Vechi Si Noi Antropologia urbana

Andreea Denisa

Poate că pentru mulți, București reprezintă doar o capitală. Ce se știe despre ea este că are in jur de milioane de locuitori, că este cel mai important centru industrial și comercial al României, că  istoria ei merită să fie ascultată și ținută minte.

Orașul acesta nu reprezintă, însă, doar o capitală, ci și 2 milioane de povești diferite. Cea mai interesantă trăsătură a lui rămâne lumea contrastelor pe care o reprezintă, atât în privință confortului, cât și în privința mentalității.

București este capitala tuturor. Nu doar a celor bogați și influenți, ci și a celor care cerșesc sau abia au bani pentru o pâine; nu doar a celor care vorbesc corect gramatical și au absolvit o facultate, ci și a celor care nu știu să conjuge nici verbul a fi. Capitală nu este doar a zonelor curate și îngrijite, ci și a celor îngropate în gunoi și mirosuri greu suportabile. Și nu în cele din urmă, capitală este atât a bucureștenilor, cât și a celor din provincie. Toți oamenii lasă o  amprenta care impune egalitate.

Merită să fie menționat cel mai reprezentativ în ceea ce privește aceste contraste :sectorul 5. Spre exemplu, pe harta lui, stau și impunătoarea Operă Națională și întunecatul Zăbrăuți.  Același sector, lumi diferite.

Într-o duminică, la oră 11, înZăbrăuți, numărul gunoaielor întrece cu mult  numărul oamenilor care ies din blocuri. Se aude cum strigă unii la ceilalți, folosind cuvinte scurte, multe fiind evident, vulgare.Toți se înțeleg din priviri, din strigăte, din gesturi; au o lume a lor în care cuvintele căpătă alte semnficatii. Într-o scară de bloc se zăresc oameni care mănâncă semințe și privesc straniu pe oricine. Oamenii din altă lume nu sunt bineveniți. Probabil că mizeria și neajunsurile inraiesc.

Pe stradă  Livezilor, un copil desculț este strigat de către tatăl care se află la etajul doi al unui bloc înconjurat de pungi, sticle, ambalaje și țigări. ”Treci, mă! s-a auzit, iar copilul, familiarizat cu ordinul, pleacă acasă. Pare un loc uitat de lume, al bătrânilor neingrijti și nepăsători față de ceea ce le mai poate oferi viața. În realitate, foarte multe suflete își trăiesc aici copilăria, în mizerie, țipete și miros de gunoi. Acestea sunt de o maturitate nemaintalnita. Deși copiii sunt inocenți și în mod normal nu ar trebui săinsipire teamă, aici lucrurile stau altfel. În orice moment pot veni în grup să insulte, să batjocorească sau să ceară câte ceva.

Printre rufele și covoarele de pe gardurile ruginite din față blocului stau un copil și mama lui. Aceasta îi spune, deranjată parcă, celui mic:  “Ia uite,mă, ce trece ăștia pe aici și se uită! Copilul începe să mângâie maidanezul din dreapta sa, murdar și rănit la picior. Mama trage cu putere dintr-o țigarăși strigă apoi la copil să gonească patrupedul. În spate, se aude un zgomot care nu poate fi ignorant. De la etaj, cineva, tocmai aruncă un sac de gunoi.

Nu se observă niciun om trist. Chiar și copiii murdări și cu haine rupte, care trăiesc în mizerie, zâmbesc tot timpul și se bucură de copilărie în felul lor. Lumea adulților este lipsită de griji și îndatoriri. Nu au siguranța zilei de mâine, dar supraviețuiesc.

Mutându-ne la celălalt pol al Micului Paris,ni se pare că am ajuns în Rai și că am ieșit dintr un Lagăr al morții. Copiii mănâncă înghețată și se plimbă pe role în Parcul Operei.Părinții, între timp, așezați pe băncuțe, discută.În aer nu mai domnește mirosul greu al gunoaielor, ci parfumul florilor și al primăverii.Pretutindeni  verdeață, nu resturi menajere. În jur, tomberoane și oameni care le folosesc, aspect uimitor dacă ne întoarcem în Zabrauti. Labradorii iau locul maidanezilor, albul murdar se transformăîn arhitectură demnă de admirație, hainele rupte și murdare devin noi, curate și scumpe. Copiii își trăiesc frumos zilele inocenței, feriți excesiv de grijile de vieții.

Ceea ce rămâne sigur este că atât oamenii slabi, needucați și ușor de manverat politic, cât și cei stăpâni pe cunoștințe, educație și control, formează o lume a egalității. Capitala este a tuturor, a unora norocoși,a altora mai puțin norocoși; a unora fericiți, a altora triști. Cum ar fi arătat București, oare, fără aceste zone gri? Poate că oamenii din Lumea de jos au menirea de a ne reaminti că există și altceva, poate au de oferit o lecție pentru cei care s-au născut norocoși. Și trebuie să recunoaștem că măcar o data am întâlnit oameni săraci și murdari care au spus adevăruri mai mari decât cei îmbrăcați la costum și cu servietă în mână. Și, ce trebuie să mai recunoaștem, este că nu i-am ajutat destul să se ridice pe cei de jos. Poate că ne-a păsat numai de Răsărit și n-am văzut și Apusul acestui București. Sau dacă l-am văzut, am preferat  să ne ferim de el și să-l considerăm iremediabil. În vreme ce într-un colț al lumii sunt investiți bani în noi Mall-uri, oamenii din Zabrauti trăiesc în albul veșnic murdar.

Poate că oamenii din Zabrauti sunt pierduți, dar nu sunt săraci. Au poveștile lor, așa cum au și cei care trăiesc bucurându-se de bani și confort. Două milioane de locuitori, două lumi și o singură capitală-acesta este Micul Paris, București.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign