Cum se schimbă mentalitatea cumpărătorului român de locuințe

Un studiu realizat de Unlock Research la comanda dezvoltatorului imobiliar Hanner indică o modificare în mentalitatea cumpărătorului roman de locuințe. A apărut, în sfârșit, tendința de a se renunța la ideea că locuința este cea care certifică statutul unui om sau al unei familii.

Adică, publicul din România pare să fi renunțat la afirmarea socială prin investiții în case și apartamente opulente, preferând să aleagă ceea ce corespunde cu propriile lor standarde, bugete și preferințe. Iar schimbarea de paradigmă apare și pe fondul ideii că timpul liber, petrecut alături de familie devine mai important decât obținerea de venituri cât mai mari, care să permită achiziția de imobile scumpe.

Firește banii sunt importanți, poate n-or putea cumpăra fericirea, dar sigur fac bine la nervi, însă e greu de crezut, mai ales dacă ne uităm la modul în care unii dintre cumpărători încă își amanetează viitorul prin achiziții nepotrivite, doar pentru „a intra în rândul lumii”. Chiar dacă nu-și permit sau chiar dacă locuința în cauză de de proastă calitate.

Oricum, studiul Unlock Research subliniază ideea că asistăm, încă, la o fază de tranziție, dar că tendințele sunt clare și importante.

Conform studiului, schimbarea de atitudine nu este generată exclusiv de presiunea bugetelor. Nu este o alegere strict rațională, ci este o schimbare a valorilor. Casa nu mai este percepută ca o investiție pe viață, ci ca o investiție care trebuie recuperată în cazul unei eventuale mutări, ca pe un cămin temporar, de tranziție, sau ca pe o investiție pe termen lung, pentru închiriere, de pildă, explică Silviu Grigorescu, director general Hanner România.

Acesta susține că s-a încercat identificarea relevanței calității construcției pentru public. „Respondenții declară să este foarte importantă, dar nu știu, însă, cum să o definească, nu știu să evalueze ce este calitativ și ce nu. Ne confruntăm, încă, cu o lipsă de educare a pieței în ceea ce privește calitatea construcțiilor. Ceea ce ne bucură este faptul că o parte dintre clienți încearcă să vină la vizionare cu un inginer, un arhitect sau un profesionist din construcții, pentru a obține o părere avizată”, arată Grigorescu.

Anterior, cumpărătorii căutau case mari, localizate în centru sau în alte zone bine cotate, plătind pentru acestea sume care le depășeau, de multe ori, posibilitățile financiare. Acum clienții din segmentul rezidențial sunt mai atenți la modul în care cheltuie banii și caută să investească mai mult în lucrurile care îi fac fericiți: familie, pasiuni, călătorii etc. În plus, sunt mai atrași de imobile aflate în apropierea unor zone verzi unde pot desfășura activități în aer liber și duce un stil de viață sănătos și echilibrat.

„Oamenii încep să înțeleagă că achizițiile nu se plătesc numai cu bani, ci și cu timpul pe care îl dedică muncii, cu timpul pe care nu îl petrec în familie sau alături de prieteni. În interviuri au pus un mare accent pe acest aspect, nevoia de a seta corect prioritățile, nevoia de a pune familia sau propria persoană pe primul plan înaintea orelor suplimentare de la birou, fie că sunt antreprenori sau angajați”, spune Oana Cândescu, qualitative research manager Unlock Research.

Evident, această schimbare influențează și modul în care aleg să își cheltuie banii sau să investească în imobile.

Studiul a fost comandat de compania lituaniană Hanner, dezvoltatorul proiectului The Park, amplasat la o distanță de câteva sute de metri de intrarea sudică în Parcul Tineretului.

 

sursa-http://www.businesscover.ro/