Colectiv, mentalitate și suflete

03 noiembrie 2015 Ilias Papageorgiadis Societate

– ”Ilias, ne aflam într-unul din cele mai luxoase cluburi din țară. Când unul dintre noi a vomitat pe podea ne-au adus șervețele (!) pentru a curăța podeaua…”

– ”Nu aveau elementarele echipamente pentru a curăța?”

– ”Nu…” (A urmat apoi alte 10 acuzații serioase dintre care unele chiar puneau în pericol viața celor aflați în incintă)

– ”Deci bănuiesc că nu vei mai călca pe-acolo…”

– ”De ce nu? Mai vedem.”

1. Aplicarea legii

Când o parte a societății (nu toată…) evită asumarea responsabilității, acceptă standarde foarte scăzute și alege să ”trăiască momentul” nu ar trebui să ne mire că vieți sunt curmate brusc de ”accidente” de genul celui de Vineri seara. Cu toții cunoaștem afaceri care nu respectă reguli elementare dar clienții continuă să vină acolo, șoferi care riscă viața altora dar și pe a lor pentru a ajunge cu 20 de secunde mai devreme și mai ales grija noastră continuă pentru capra vecinului pe care ne-o dorim moartă în loc să ne punem problema cum să facem să obținem și noi una prin muncă.

Am dori ca legile să fie aplicate dar am dori să se înceapă cu ceilalți și nu cu noi… Am dori ca oamenii să înceapă să fie responsabili dar suntem convinși că această schimbare nu ni se aplică și nouă. Avem mereu la îndemână o lungă listă de scuze, nu-i așa?

Multe legi sunt scrise într-un mod ce lasă loc la interpretări iar media, în baza unor motive subiective (și sentimentale), se transformă în avocații unora din persoanele acuzate. Iată de ce oamenii se obișnuiesc cu ideea că nu toți cei care încalcă legea sunt nevinovați și chiar dacă sunt, au familii acasă și ar trebui tratați cu îngăduință… Refuzul de a aplica legea în baza unor scuze sentimentale reprezintă însă ingredientul de bază în rețeta tragediilor ce s-au întâmplat și care se vor mai întâmpla și pe viitor.

2. Guvernul

Da, Guvernul poate fi blamat pentru zeci de motive diferite și aici mă refer la toate Guvernele României ultimilor 25 de ani. Da, zeci de oficiali se pare că au acționat greșit în cazul Clubului Colectiv (dar numai Justiția poate să decidă acest lucru și în ultima perioadă justiția românească a dovedit că merită respectul nostru). România va avea din nou alegeri anul viitor. Românii vor merge la vot? Sau, pasivi, vor refuza acest drept? Care vor fi criteriile ce vor sta la baza alegerii făcute?

Diferența dintre politicienii germani și cei din Grecia sau România este că aceștia oferă votanților lor ceea ce cer. Cred că aproximativ 30% din funcționarii publici își fac bine datoria deși trăiesc într-un sistem în care nu există reguli ci doar excepții. Desigur că ar trebui să-i punem sub acuzare pe cei vinovați pentru a-i trimite în fața justiției dar avem la fel de multă nevoie de un sistem fără excepții și de legi ce nu pot fi interpretate! Ești  sigur că-ți dorești cu adevărat aceste lucruri?

3. Sufletele noastre

Mă consider ultimul creștin ortodox dintre toți, dar sunt Creștin Ortodox din cauza ideilor fundamentale ce ne învață cuvântul lui Iisus Hristos: „Iubește-ți aproapele!”, „Dumnezeu este Iubire și Milă”, „Iubim aproapele și să-i iertăm pe cei care au greșit, chiar dacă au făcut greșeli teribile”.

Personal nu sunt de acord cu sărbătoarea și obiceiurile de Haloween dar cred că fiecare este liber să aleagă pentru sine și am fost învățat că Dumnezeu îi iubește pe aceștia chiar și când greșesc. Acum… avem zeci de persoane ce puteau fi frații, surorile, prietenii sau membri ai familiei noastre… oameni ce și-au pierdut viața în acel club sau oameni ce vor suferi pentru restul vieții lor. Nu ar fi mai bine să ne rugăm acum pentru ei în loc să ne bucurăm (!) că ”au fost pedepsiți”? De ce judecăm oameni pe care nu-i cunoaștem în loc să ne rugăm lui Dumnezeu ca păcatele să le fie iertate și să se odihnească în pace? Sau să-i salveze pe cei care luptă pentru viața lor chiar acum când tu citești aceste rânduri?

Când oamenii s-au strâns în jurul Mariei Magdalena pentru a o ucide cu pietre, Iisus le-a spus ”Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei!”.

Sugestie

Tragedia din Clubul Colectiv ar putea să fie un nedorit exemplu pentru noi toți: iată ce se poate întâmpla când legile nu sunt aplicate și responsabilii se ascund în spatele hârtiilor! Dacă doriți să schimbați ceva în România încetați să mai dați vina pe țară sau pe cetățenii ei și începeți să cereți ca legile să fie aplicate și respectate așa cum știți că se întâmplă în majoritatea țărilor civilizate!

Această parte a lumii are mulți cetățeni care merită ce-i mai bun și care au nevoie doar de o societate mai bună în care să trăiască. Este ușor să faci speculații emoționale, să înjuri țara, pe cei ce trăiesc în ea și orice altceva îți este la îndemână dar asta nu va rezolva nimic…

România nu va mai fi la fel după tragedia de la Clubul Colectiv și cred cu siguranță că va fi mai bună…

Voi ce credeți?

 

PS Știu, sunt grec și doar prietenii mei români ar trebui să fie lăsați să participe la o discuție referitoare la vină sau vinovați. Dar după 12 ani petrecuți în România permiteți-mi să particip și eu la această discuție în care aleg să mă concentrez pe găsirea soluțiilor și nu doar pe a vinovățiilor…

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign