Care sunt problemele cu care se confruntă cel mai des bucureştenii

14 decembrie 2015 Bucurestii Vechi Si Noi Bucurestii noi

Zilnic, bucureştenii sesizează zeci de nereguli întâlnite pe străzile din Capitală, pe platforma online Civic Alert, şi aşteaptă ca autorităţile să intervină.

Deşeuri abandonate, semafoare defecte, gropi, parcări abuzive, autoturisme abandonate, lipsa iluminatului public sau trotuare deteriorate, sunt doar câteva dintre problemele pe care le întâlnesc bucureştenii şi pe care le sesizează pe platforma online Civic Alert.

Aplicaţia Civic Alert reprezintă o conexiune între cetățean și autoritățile administrative. După ce o problemă a fost semnalată prin intermediul aplicației, raportarea și gestionarea relației cu autoritățile se face mai departe prin intermediul call center-ului Civic Alert, de unde agenții verifica, redirecționeaza și trimit sesizări oficiale către autoritatea competentă.

Ei se vor asigura că orice alertă inițiată în acest fel va ajunge în cel mai scurt timp direct la administrația publică responsabilă cu reglementarea problemelor de această natură, urmărind stadiile parcurse pentru rezolvarea acesteia.

„Am trecut de 5.000 de instalari ale aplicatiei si am depasit deja 500 de alerte aflate in procesare si transmitere prin mijloace oficiale catre autoritatile responsabile! Speram sa primim raspunsuri tot mai prompte si solutionari eficiente”, spun reprezentanţii Civic Alert.

sursa-http://www.b365.ro/care-sunt-problemele-cu-care-se-confrunta-cel-mai-des-bucurestenii_242299.html

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign