La graniţa dintre ani

29 decembrie 2015 Adrian Majuru Societate
Suntem atât de ataşaţi afectiv de povestea sărbătorilor de iarnă! Însă povestea lor este trăită – aşa cum o ştim noi, cu puțin mai mult decât 100 de ani. La începutul secolului XX, jucăriile pentru copii erau pentru cei mai mulţi un obiect simbolic, dulciurile sau îmbrăcămintea nouă fiind cadoul primit. Primenirea cu haine noi era primită de copii de două ori pe an: de Crăciun şi de Paşte. Bucuriile iernii aveau o altă tonalitate faţă de ceea ce trăim astăzi. La periferiile oraşelor şi târgurilor îngropate în nămeţi sau în lipsa acestuia de straturi de noroi şi băltoace adânci, sărbătorile iernii treceau cu repeziciune, timpul cunoştea slabe oscilaţii faţă de rutina zilelor de peste an. Copii, care oricum trăiesc într-un alt ritm al vieţii, respirau într-o altă cronologie temporală spre deosebire de adulţi, aveau bucuriile lor, aşteptate cu mare nerăbdare: colindatul cu Steaua, Moş Ajunul, Sorcova; apoi jocurile aduse de iarnă pe maidanele întinse şi pustii. Dacă trecem de primul cerc al demografiilor citadine şi intrăm în cartierele semi-periferice ale negustorilor, comercianţilor şi funcţionarilor de la 1900, descoperim un peisaj mai nuanţat. Ici colo apărea câte un brăduţ împodobit iar sensul de cadou căpăta culoare şi conţinut pentru toţi cei ai casei. Existau colinde cântate de cetele mahalagiilor care se aventurau mai departe de casă iar vizitele rudelor şi prietenilor erau cultivate cu fiecare an în perioada sărbătorilor.
Mai departe, către centrul oraşelor şi târgurilor, pe marile bulevarde şi arterele proaspăt modernizate, luminile şi voioşia răzbăteau aproape din fiecare casă. Aici cetele de irozi colindători de la mahala rar ajungeau; era spaţiul cosmopolit al protipendadei; oraşul oficial, cu pretenţii şi preţiozităţi. Sărbătorile erau gustate în saloanele restaurantelor sau varieteurilor închiriate din timp iar toaletele pregătite la rândul lor de luni de zile îmbrăcau o lume unită în veselia împrejurărilor dar foarte diferită în aceea a intereselor.
Anii puterii populare i-au alungat pe Moş Nicolae şi pe Moş Crăciun. Ultimul a fost înlocuit de un substitut cultural, nenumit o vreme şi botezat mai apoi Moş Gerilă. Pe vremea când nu i se găsise un nume potrivit cu uzanţele epocii, Moş Crăciun se metamorfozase – aşa cum ne arată ziarul Naţiunea din decembrie 1948 -, într-un proletar robust, alergând prin periferiile îngheţate ale unui oraş având în mâna stângă carnetul de partid. Şi în timp ce alerga în miez de noapte, vechea accesoriile costumaţiei de Moş Crăciun erau luate de vânt: masca cu barbă, căciula tradiţională iar vestitul palton roşu lăsa vederii un bust dezvelit în oţelul gerului de iarnă. Această imagine arăta clar metamorfoza petrecută cu rapiditate în casele şi sufletele oamenilor. Situaţia s-a mai calmat către anii 60’ iar proletarul lăsa locul unui Moş Gerilă mai candid, care-şi reluase sacul cu jucării, lâsând carnetul de partid pentru alte împrejurări.
Dar s-au petrecut şi schimbări în bine: bradul de Crăciun devenise o bucurie pentru aproape fiecare casă începând cu anii’70 iar atenţiile faţă de copii se extind şi asupra celor mari, ca o recuperare a unor epoci dispărute.Dacă există un prag pe care dorim să-l trecem senini şi bucuroşi întreaga noastră viaţă, acela nu poate fi decât pragul «Anului Nou». Pentru că există credinţa, foarte veche, potrivită căreia, după cât de senini şi bucuroşi vom trece acest prag, tot aşa vom şi trăi în noul an ce vine. Astăzi cunoaştem sevrajul cumpărăturilor şi frenezia timpului care nu mai are răbdare. Dar cum era cu o sută de ani în urmă? Sau la jumătatea secolului XX? Avem povestea copilului de atunci, din ce amintiri s-au mai strecurat prin trecerea zecilor de ani. Copilul de atunci îşi aminteşte că “era o adevărată frenezie pentru noi, copii, frenezie care a continuat şi în timpul războiului. Mergeam cu «Moş Ajunul», cu «Steaua», cu «Sorcova».
Când venea rândul Anului Nou era obiceiul ca naşul să-i adune pe fini la el şi toată lumea se distra, cu muzică, cu dansuri care erau atunci la modă. După 12 noaptea, toţi copilandrii trebuiau să pornească cu Sorcova, începând cu naşul. Apoi cu ceilalţi invitati. Acum primeau numai bani. Apoi cînd se bătea halviţa mai era un obicei. Halviţa se făcea în casă. Era şi o mare bucurie pentru noi. Mergeau toţi finii la naşi cu tort, cu felurite daruri iar naşul făcea masă mare.
Anul Nou, Revelionul, este o cucerire cotidiană recentă, la nivel de masă a început să respire prin interbelic. Revelionul, practic ultima revedere din an a celor dragi, prilej de a petrece şi prima întâlnire a noului an, devenise un obicei al protipendadei româneşti, din doua parte a secolului al XIX-lea. Obiceiul a coborât şi către clasele medii la finalul secolului al XIX-lea, pentru a se generaliza după primul război mondial.
Odinioară, înainte de acest obicei, anul era deschis de primul bal din 6 ianuarie. Palatul Sutzu şi Palatul Regal, Palaltul Ştirbey, Ghica sau Grădişteanu, au trăit astfel de vremuri. Cu timpul însă, Revelionul a detronat impozanţa balului din ianuarie, care a dispărut cu totul după 1916.
În pragul dintre ani era obiceiul ca fiecare copil să primească haine groase, bocanci, pantaloni, palton, costum etc. Dar erau oferite şi jucării mecanice: tancuri, avioane, camioane şi trenuleţuri care mergeau pe şină. Fetele primeau păpuşi, leagăne cu păpuşi, maşină de gătit cu lemne, cu tot felul de crăticioare, „Hopa-Mitică”, Piticuţ, soldăţei de plumb, pitici… era o mare bucurie. O bucurie care nu se trăia prin sevrajul cumpărăturilor ca astazi iar petreceri în stradă de anul nou nu erau. Totul se trăia în tihna familiei sau a celor dragi şi mai rar într-un restaurant reţinut din vreme pentru distracţia de anul nou. Se obişnuia să se ofere mici surprize celor dragi precum trimiterea unor virtuozi la reşedinţa celor dragi sau alte mici cadouri surpriză dar şi vizite făcute fără să fie anunţate.Revelionul era trăit în felurite chipuri în funcţie de treapta socială pe care te aşezase destinul. Dar indiferent de aceasta era un prilej foarte potrivit pentru socializare, cunoaştere şi distracţie. Mahalaua a descoperit Revelionul – paradoxal – în anii puterii populare – când cei norocoşi se bucurau de balurile găzduite şi cu acest prilej de Cercul Militar sau vechiul Palat Regal. Cei mai mulţi petreceau Revelionul la vreun cămin cultural sau vreo cantină împrovizată în sala de dans. Dar pentru cei mulţi, nou înfiinţatele uzine şi fabrici aveau câte un cămin cultural – în regimul precedent se numeau «atenee populare» -, unde formaţii improvizate din munciutori mai talentaţi, imitau melodii la modă pentru spre bucuria colegilor lor strânşi de sindicate pentru a petrece împreună trecerea dintre ani. Această modă, foarte gustată de altfel, a dispărut la finalul anilor’70, când Nicolae Ceauşescu a hotărât primatul Cântării României şi a regimului său. De atunci, orchestrele muncitoreşti, improvizate dar talentate, s-au transformat în brigăzi artistice, banale şi forţat polemice.
Revenind la povestea noastră de început, clasele mijlocii se bucurau adesea de un revelion tihnit, în familie iar uneori alături de rude şi apropiaţi pe când oraşul protipendadei, sărbătorea de multe ori pe alte meleaguri.
Frumuseţea finalului de an s-a prăvălit într-o bizară clandestinitate la începutul anilor’80, foarte similar cu anii’50. Au existat şi greutăţi nedorite, dearece regimul comunist avea grijă să lucrezi şi în ultima zi a anului iar schimbul doi, pierdea adesea clipa de bucurie a trecerii între ani.
Indiferent de timpuri, de neajunsurile sau împlinirile lor, trecerea dintre ani a rămas o bucurie, un sentiment de tihnă şi detaşare, care nu a puttu fi evacuate din istorie, nici de cee mai neînchipuite oprelişti. În ultimii ani, Crăciunul şi Revelionul şi-a recuperat spaţiul istoric pierdut timp de aproape 50 de ani, prin tinerele generaţii.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign