[MISTER] Fostul sediul Electrecord de lângă Piața Sfânta Vineri e o clădire veche de un secol, azi în paragină totală.

03 februarie 2016 [Raiden] Bucurestii vechi

[MISTER] Fostul sediul Electrecord de lângă Piața Sfânta Vineri e o clădire veche de un secol, azi în paragină totală. Nu prea se cunosc multe despre ea, dar putem spune asta:

► anii ’30: din singura poză de epocă găsită cu clădirea cu influențe neoromânești fine, pare să fi adăpostit un cinematograf, iar în exterior, o grădină de vară, spre str. Sf. Vineri. Posibil să fi fost un centru cultural. În vârful frontonului avea un blazon (vezi medalion).
► după 1948: imobilul e naționalizat
► anii ’80: zona centrală a cartierului evreiesc e rasă de regimul Ceaușescu. Clădirea scapă la limită de demolări, însă e înghesuită de blocurile înalte de pe str. Sf. Vineri și Calea Călărașilor (azi b-dul Coposu pe acest tronson).
► anii ’90: clădirea e sediul Electrecord, companie de înregistrări audio fondată în 1932. După decenii de monopol, Electrecord intră în declin după 1990, odată cu deschiderea pieței și apariția concurenței. În 1996, producția stagnează din lipsa cererii, dar în 1998 o companie britanică îi cumpără utilajele, iar cu banii obținuți, Electrecord se reprofilează pe reeditări și înregistrări de CD-uri. Azi e un jucător mic pe piața muzicală.
► prezent: clădirea pare abandonată, intrările sunt baricadate, iar fațada e în stadiu avansat de degradare. Probabil că a fost retrocedată. Soarta ei rămâne incertă, pentru că nu e monument istoric.

Vorbim de una dintre cele mai masive clădiri supraviețuitoare din fostul cartier evreiesc bucureștean. Ce facem cu ea? O lăsăm să se prăbușească, pentru că istoria orașului valorează mai puțin decât un teren pe care poți construi ceva nou și frumos.

Clădirea asta ar trebui restaurată și redată comunității, ca punct reprezentativ al fostului cartier evreiesc din București.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2021 . Designed by: Livedesign