Warning: Use of undefined constant url - assumed 'url' (this will throw an Error in a future version of PHP) in /home4/bucurest/public_html/wp-content/themes/bucurestii-v2/single.php on line 17

71,6% dintre utilizatorii de Internet se conectează folosind telefonul mobil

05 martie 2016 Bucurestii Vechi Si Noi Societate

Procentul utilizatorilor de Internet care se conectează folosind telefonul mobil a crescut semnificativ în ultimii doi ani, de la 58,8% în 2014, ajungând la 71,6%, conform unui studiu realizat de GfK.

Studiul, realizat la finele anului trecut pentru Viva Credit, pe un eșantion reprezentativ de respondenți, utilizatori de Internet din mediul urban, cu vârste de peste 21 de ani, semnalează faptul că cei mai mulți utilizatori folosesc Internetul de acasă, aproximativ 96,7%, iar dintre aceștia 60% folosesc și computerul sau laptopul de la birou pentru a intra pe Internet.

Atunci când intră pe Internet, 85% dintre cei intervievați în cadrul studiului își verifică mailul, 73,4% utilizează rețelele sociale, 36,3% cumpără produse și servicii online, iar 30,4% realizează tranzacții bancare sau plătesc facturi.

‘Utilizatorii de Internet folosesc într-o măsură din ce în ce mai mare împrumuturile exclusiv online deoarece acestea au un mod de acordare mult mai facil, iar birocrația este practic inexistentă. Remarcăm, în același timp, că telefonul mobil a devenit un instrument care schimbă esențial obiceiurile și standardele utilizatorilor pentru că abia acum putem spune că împrumuturile se pot solicita de oriunde, oricând și sunt acordate cu adevărat rapid, așa cum este Credit până la Salariu’, a declarat Eduard Popișteanu, director de marketing al Viva Credit.

Pentru românii care își doresc să ia un credit de la un IFN, modalitatea de acordare reprezintă un criteriu din ce în ce mai important. Dacă în urmă cu doi ani, doar 7,2% apreciau modalitatea de acordare online a creditelor IFN, în prezent 15% dintre cei intervievați au declarat că apreciază modalitatea de acordare online. Creșterea în importanță a modalității de acordare online se reflectă și în utilizare, numărul celor care au apelat la un credit online, dublându-se pe parcursul lui 2015.

sursa-http://www.agerpres.ro/

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign