Diasporeza [ne]recunoscătoare

02 martie 2016 Bucurestii Vechi Si Noi Societate
de Alina Covaci Coroeriu

Ce învăţ eu pe-aici „mâncând pâinea neagră a străinătății” (poftim stereotip!), e să nu [mai] pretind vreodată că Știu.

În metropola asta mai amestecată ca Turnul Babel, plină de normaluri atât de mișto și diferite, de la perciunii evreiești, burka, gay-ul și travestitul, la sandalele la 0 grade, la volanul pe dreapta, joggingul dimineața și pe ‘nserate, Lamborghiniul, ploaia, alba-neagra la Big-Ben, Salam – sonerie la telefon, sprinceana smulsă cu ața, la mirosul de marijuana, la drumul lung până la muncă, etc., singurele lucruri pe care le simți anormale, le simți în sânul comunității tale. Aici, indienii sunt nașpa (pentru că sunt prea mulți și au afaceri în tooooată Londra), femeia musulmană e ninja (Hahaha! Mișto românu’ cu umorul lui cu tot!), cu musulmanii trebuie să ai grijă, că sigur te detonează.

În Soho, nu ne ducem că sunt orientări sexuale mult prea gay pentru gustul nostru, (iar gay-ul e nașpa și el). În centru nu ne ducem că “ce să vedem, niste pietre și-o roată?”. Englezii sunt proști și asistați social,etc. NOI, știm ce se întâmplă acasă.

Eu, am plecat de cinci minute din România, și informațiile pe care [cred] că le am, sunt foarte amestecate. Mi-e lehamite să fac săpături că am destule pe cap, așa că din când în când, arunc o privire spre cei ce Știu. Comesenii mei [de pâine neagră], par a ști tare multe. La o țuica mică de-acasă (coletărie rapidă – 1 liră/kg), la o masă rotundă sau în fundul curții, cu o manea în difuzoare, ei, Știu: PSD-ul e „ucigă-l-toaca”! (altoit cu Ponta sau Iliescu e deja cazan cu smoală sub presiune). Cu Johanis îs un pic confuji. L-au luat cu tot cu țară înapoi și acum parcă s-ar dezice de el și parcă nu (așa, ca de un frate mai ‘de capu’ lui), Antena 3, pensile și învățământul (la pământ, frate!!). Doamne, Maica Doamne, câte-s pe-acasă!

Am furat un picuț din aroganța românească din diaspora și mă încăpățânez să merg pe simpatiile mele vechi (e adevărat că nu [prea] îndrăznesc să le zic pe-oriunde, că nu-mi permit să locuiesc pe-un teritoriu neromănesc). Păi, să zic cuiva de ce sau că îmi place Năstase, Voiculescu, Solomon, de Badea și Gâdea, mă autoizolez înainte de a mă ucide ei cu pietre.

Șădem în tara asta și avem drept de vot în țara aia (!!!!!). Nu prea știm să le vorbim limba ăstora (deși furăm curent de 4-10 ani pe aici), nu știm cine e președintele Angliei, dar știm tot ce e nașpa. Și suntem atât de nervoși cu nervii, în ciuda faptului că toti știm același lucru, da’ avem dezvoltat apetitul pentru contre, “io cu cine mă bat” la un pahar de mici cu bere (cumpărate din Burnt Oak – cea mai Românie din Englezia).

Suntem niște furnici. Muncim. Muncim. E bine! Trimitem bani acasă, să zugrăvească mămica pereții, ne luăm mașină mai tare decât a lu’ ăla, facem copii, rulăm țigări și avem [și] opinii (am vrut să zic că le schimbăm, dar no, noi le vrem neschimbate). Suntem atât de autosuficienți cu noi între noi. Ne trebe în adâncul corasonului, să ne știm că suntem deștepți (clar mult mai destepți decât alții). Ne trebe să știm că dacă pe fluturașu’ de salar scrie lira și nu leu, avem suficientă putere cât să fim crezuți pe cuvânt. aici sau acasă. Mai ales acasă. Fie și neargumentat.

(Cum e asta cu autosuficiența?! Ca un selfie. Ca o masturbare. O sihăstrie). De fapt nu știu ce anume mulțumește românul din diaspora și parcă mi-aș propune să aflu și nu prea. Închei pe acorduri Nasti din Berceni, (pauză la concertul Minodorei la Maxim, de pe scena vecinului de-alaturi – nu glumesc!!!), subliniind că generalizez pe-un procent de 85% (optimist). Avem de-ai-noștri grozavi în Londonezia. Am cunoscut o parte dintre ei și-mi doresc să-i cunosc pe toti. Avem cămine culturale, în care români frumoși (dacă tot nu ne plac de ai lor), ne dau și nouă, dacă vrem, bucurii.

*recomandări:

Pe la Kings Place: Horia Văcărescu, Anton Niculescu și Andrei Licaret; La Institutul Cultural Roman: Adrian Buciu, Oana Ivașcu, Ștefan Barbu, Andreea Ţimiraș, Cătălin Ștefănescu, Daniel Ivașcu, Cristian Stănoiu, într-o reuniune George Enescu. Tot ICR-ul ne dă și cu filme, și cu poze, cu desene, cu teatru și cu poezie. Angela Gheorghiu, fu’ prin februarie cu Tosca lu’ Puccini, la Royal Opera House, cu doua spectacole sold-out, și revine în aprilie cu un recital la Royal Festival Hall. (Dar, hai, c-o ard prea intelectual! Vin și alde 3 Sud Est, Directia 5, Nicu Paleru, Radu Ille, Radu Pietreanu și Bobonete).

Și dacă vrem internațional, Într-o capitală ca Londra (în care apropos – Regina îi președinte), mergi prin Soho. Riști să auzi și să vezi de alea ca la televizor. Sau poți pur și simplu să te plimbi prin parc. Aici ai voie să calci iarba, să te tolanești cu ochii la copaci și veverițe și să asculți păsărelele. E Londra în pana mea!

Eu nu-mi vreau țara înapoi până mă întorc acasă! Până atunci mă ‘ncordez să-mi placă ce-mi place mie și să-nvăț să-mi placă ce le place lor.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign