Bucureștiul e un oraș frumos, dar cu clădiri ce nu sunt restaurate și probleme privind transportul

07 aprilie 2016 Bucurestii Vechi Si Noi Bucurestii noi

Bucureștiul este un oraș frumos, însă are clădiri istorice care nu sunt restaurate și probleme în privința transportului, a declarat, pentru AGERPRES, Martin Barry, arhitect peisagist, fondator al reSITE Festival Praga și fost asociat al W Architecture din New York.

Acesta a participat vineri, la ArCuB Gabroveni, la prima ediție din seria de conferințe „Urban Talks”, parte din proiectul „Urban INC”, inițiat de Asociația Odaia Creativă.

„Bucureștiul este un oraș frumos, cu un centru istoric frumos, dar cred că există în București și câteva provocări, precum cele în privința transportului, care ar trebui gestionate mai bine”, a spus Martin Barry.

El s-a declarat impresionat de pista de biciclete de pe Calea Victoriei, care poate oferi o sursă alternativă de transport pentru cetățeni. „Transportul public este o necesitate într-un oraș precum Bucureștiul”, a arătat Martin Barry, precizând că este foarte importantă găsirea unor mijloace alternative de deplasare.

Arhitectul crede că Bucureștiul are și parcuri frumoase, care ar trebui folosite pentru dezvoltarea orașului din punct de vedere urbanistic. „Pe de altă parte, lipsesc fondurile publice, fapt pentru care multe clădiri istorice nu sunt restaurate și acest lucru afectează imaginea orașului”, a susținut Barry.

Martin Barry, cetățean american stabilit în Praga, în urma unei burse Fulbright, a înființat festivalul urban reSITE, încercând să conecteze autoritățile publice pragheze la tendințele globale în regenerare urbană.

În timpul conferinței de la București, Martin Barry a vorbit despre cât de dificil a fost să atragă autoritățile publice alături de festivalul său din Praga, ajuns în 2016 la cea de-a cincea ediție și care se va desfășura pe 16 și 17 iunie, având tema „Cities in Migration”.

„În Praga, festivalurile devin din ce în ce mai importante în dezvoltarea urbană a orașului. Cred că în alte locuri din lume, precum Amsterdam, Copenhaga și Londra, inițiative precum a mea devin voci din ce în ce mai active în dezvoltarea orașelor și ar trebui să fie un trend internațional”, a arătat Barry.

La evenimentul de la ArCuB, Alin Vaida, directorul festivalului Jazz in the Park, cunoscut în Cluj-Napoca drept proiectul care „a redat Parcul Central clujenilor”, a spus că un festival are puterea de a atrage un număr mare de persoane și de a comunica acestora un mesaj. „Este o forță care trebuie respectată și trebuie să ai tot timpul grijă ce mesaj transmiți”, a spus Alin Vaida.

Acesta a declarat, pentru AGERPRES, că festivalurile ar trebui să angreneze comunitatea în care se desfășoară, precizând că în România există și evenimente cunoscute la nivel internațional.

„Există organizatori foarte buni în România. Există deja niște proiecte consacrate, cum ar fi ARTmania Festival Sibiu, Electric Castle (de la Banffy Castle, n.r.), Untold (de la Cluj — n.r.), cum suntem noi pe nișa de jazz sau cum e Gărâna (Garana Jazz Festival — n.r.). Sunt toate festivaluri care comunică internațional pe nișa lor. (…) Probabil că în țara asta încă nu există bugetele care există în altă parte sau industria nu este atât de mare precum este în alte țări și este impresionantă puterea de adaptare a tuturor”, a mai afirmat Alin Vaida.

sursa-http://www.agerpres.ro/

Tag-uri: ,
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign