C-așa-i la Academie.

Academia Română a împlinit 150 de ani de la fondare și s-a serbat. Sesiunea solemnă cu invitați speciali (Iohannis, patriarhul Daniel, Iliescu, Constantinescu, Isărescu, Margareta & Duda, etc.) a fost cam cum e Academia Română în prezent: izolată într-un amfiteatru departe de plebe, cu discursuri sforăitoare pline de noțiuni expirate valabile poate acum un secol, cu costume pompoase pentru a da ştaiful de altădată și multă plictiseală.

Între timp, în România reală, oricine poate vedea: cultura e la un minim istoric pe toate palierele, la nivelul întregii țări, iar Academia Română e aproape inexistentă, prin percepția/imaginea publică şi prin acțiuni. E doar un blazon frumos, deși ar putea fi mai mult.

P. S.: Palatul istoric al Academiei, de pe Calea Victoriei, a fost renovat neglijent iar tâmplăria veche a ferestrelor, din lemn, masivă și frumoasă, dar și ușile, au fost înlocuite cu termopane. C-așa-i la Academie.