Calea Victoriei 1874, un nou exemplar al unei fotografii celebre

04 aprilie 2016 Alex Galmeanu Bucurestii vechi

Cei mai pasionați dintre voi vor identifica fotografia de mai sus foarte rapid. Este una dintre cele mai cunoscute imagini ale Bucureștiului de secol XIX, publicată deseori, și aflată în original în custodia Cabinetului de Stampe al Academiei Române… până azi. Pentru că acum trebuie să anunțăm existența unui al doilea exemplar.

O surpriză

Trebuie să ne credeți pe cuvânt, existența unui al doilea exemplar original al acestei cunoscute imagini este o descoperire importantă. Mulți dintre cei care se ocupă cu acest domeniu vor rămâne cu sprânceana ridicată. Fotografiile de secol XIX ale capitalei sunt rare, 142 de ani înseamnă o cale foarte lungă, iar existența în dublu exemplar a unei astfel de imagini nu e o poveste cu care să ne întâlnim în fiecare zi. Chiar dacă este firesc ca fotograful să realizeze mai multe exemplare de pe același negativ, timpul și istoria zbuciumată a acestui petec de lume ne-a lăsat cu puține documente atât de vechi. Nu sunt foarte multe precedente de tiraje multiple care au supraviețuit, cu atât mai puțin în categoria imaginilor document de importanță.

Despre fotografie

Ce vedeți este Calea Victoriei fotografiată de la Hotel Continental spre Hotel Bulevard, așa cum arăta la 1874. Imagine realizată de către Franz Duschek, unul dintre cei mai cunoscuți fotografi ce au activat pe teritoriul României, fotograf al Casei Regale, un fel de super-star al camerei foto în perioada lui de activiate, alături de Szathmari. Ca obiect, imaginea este un albumen-print (albumină, pe românește) cu dimensiunea de 276 x 241 mm, lipită pe un carton de 326x285mm.

Comparatie

Comparație între exemplarul nostru și cel aflat în custodia Cabinetului de Stampe al Academiei Române

Frumusețea face să avem acces și la exemplarul Academiei și să le putem compara. Evident, chiar dacă au pornit din același laborator, cele două exemplare au avut o viață diferită ce a lăsat semne. Dacă ar fi să analizăm fotografiile ca pe niște obiecte, vedem că vremea le-a influențat diferit. Conținutul imaginilor este același, dar petele, decolorările și zgârieturile apărute cu vremea, diferă. Exemplarul Academiei prezintă o încadratură mai strânsă (cu excepția laturei din stânga), un alt raport de laturi, dar și informații mai bogate în zonele de maximă strălucire (acoperișul hotelului Bulevard proiectat pe cer, de exemplu), iar exemplarul nostru e mai bogat în detalii în zonele de umbră. Chiar și imediat după realizare, e posibil ca cele două exemplare să nu fi fost identice, procesul chimic al albuminei, mai ales în secolul 19, nu avea o exactitate sau repetabilitate modernă.

Schita unghiului de fotografiere

Schita unghiului de fotografiere

Revenind la imaginea noastră. Fotografia este realizată cel mai probabil de la balconul aflat la etajul intâi al fostului Hotel English (hotel o bună perioada de vreme, apoi bordel până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial și bloc de apartamente din perioada comunistă până astăzi). Clădirea în formă originală, cu balconul în cauză, nu mai există, dar un balcon din zilele noastre, ce se află deasupra intrării Pasajului Englez, pe Calea Victoriei 52, oferă o perspectivă similară (tentativele noastre de a intra în acest balcon au rămas fără succes până acum). Din unghiul fotografiei, singura clădire în picioare este Hotel Bulevard (clădirea cu ceas din fundal, hotelul preferat al lui Brâncuși).

Dacă vi se pare un pic prea goală Calea Victoriei în fotografie, ea nu este goală deloc. Fotografia a fost realizată cu ajutorul unei expuneri foarte lungi, din motive de sensibilitate scăzută a colodiumului umed pe care cu siguranță Duschek îl folosea. Practic, tot ce se află în mișcare a devenit o dâră fumurie, așa cum apar zonele încețoșate mai închise la culoare de la nivelul străzii și trotuarelor. În locul acestor pete închise, ne putem imagina cu ușurință grupuri de oameni sau trăsuri aflate în mișcare. Doar cei ce au rămas câteva secunde nemișcați au avut șansa să apară în această imagine, ceilalți au devenit invizibili.

Legenda fotografica

Legenda fotografica

Despre case

Începând din partea stângă, în prim plan se află casele cu un etaj (Hanul sau Hotel Bossel) ale lui Friedrich Bossel (1), un tapițer sas, personaj celebru în viața mondenă din acea perioadă, case ce adăposteau mai multe business-uri. La parter se află restaurantul Frascati (2), cu obloanele trase la ora fotografiei (restaurant ce ocupa spațiul fostului studio foto deținut de pictorul Carol Pop de Szathmari), urmat de un mic magazin sau atelier pe care nu îl putem descifra cu exactitate, dar care prezintă la intrare o firmă cu un portret pictat de doamna bine dichisită alături de inscripția greu de descifrat “Au Printemps” – posibil o mică replică a celebrelor magazine franceze (3). Vedem în continuare atelierul de croitorie Jacob Lobl (4), apoi un atelier de strungărie deținut de un anume Ganglberg (5), urmat de restaurantul M. Sencovits (6).

Firmele Au Primtemps si Jacob Lobl

Firmele Au Primtemps si Jacob Lobl

Următoarea clădire pe frontul stâng, ceva mai înaltă și cu o evidentă influență gotică, bogat ornamentată cu grupuri statuare și arce ascuțite, este Teatrul Bossel (7), deținut de același Friedrich Bossel, sală cu mare greutate în lumea culturală și mondenă a perioadei. În această clădire a jucat însuși Matei Millo, erau organizate baluri celebre și primea oaspeți de seamă, fiind un reper deosebit de important în viața socială a capitalei. Judecând după aspectul calcanului la vedere și după degradarea prezentată de cele două turnulețe de la nivelul acoperișului, clădirea nu pare a fi în cea ma bună forma, dar este funcțională. Mai multe despre Teatrul Bossel aici.

Intrarea in Teatrul Bossel, cu inscriptia BAL deasupra.

Intrarea Teatrului Bossel, cu inscripția “BAL” deasupra. Firma atelierului de tâmplărie Ganglberg, urmat de restaurantul M. Sencovits, apoi de presupusa ceasornicărie.

 

 

 

Ghereta - Casa de bilete pe care vedem anuntul spectacolului "Le Figaro". La baza acestei gherete se afla un cos de paie al unui vanzator ambulant.

Ghereta – Casa de bilete pe care vedem anunțul spectacolului “Le Figaro”. La baza acestei gherete se afla un coș de paie al unui vânzător ambulant.

Deasupra intrării teatrului vedem o discretă inscripție pe care scrie “BAL”, un pic în dreapta – firma unei posibile ceasornicării (cu un pic de imaginație, logo-ul firmei pare a fi un ceas), iar mai jos, multe afișe rupte ale unor spectacole trecute, singurul cuvânt lizibil fiind “Stavei”. Totuși, dacă acea micuță construcție gheretă-ghișeu (8) din dreapta clădirii este o casă de bilete, putem presupune că “Le Figaro” s-a jucat sau avea să se joace curând. Textul este lizibil la nivelul micilor ferestre, deasupra celor două interesante portrete-afiș ale unor persoane pe care nu le-am identificat încă. Un alt detaliu interesant – la baza gheretei-ghișeu se află un coș de paie specific vânzătorilor ambulanți. Să nu credeți că este un obiect părăsit, vânzătorul se prea poate să se afle fotografiat în pata închisă la culoare de pe trotuar mergând un pic spre dreapta. Pata e specifică obiectelor sau persoanelor aflate în mișcare, în cazul unei expuneri fotografice lungi.

Poarta Pasei

Poarta Pasei (Pasa Kapusi) având ca fundal casa banului D.Ghica

Este imposibil să nu remarcați, mergând la dreapta de teatru, imediat după ghereta-ghișeu, o foarte interesantă poartă ornamentată construită sub forma unui arc rotund. Este vorba de Pașa Kapusi (Poarta Pașei) (9), ce funcționa ca acces de intrare în curtea casei banului D. Ghica (fostul palat domnesc al lui Caragea Vodă), clădirea din fundalul porții. În partea de sus, poarta prezintă un brâu cu teme florale foarte detaliat ce se termină cu un mic grup statuar reprezentând îngeri-copii. Interesantă este și vegetația ce cuprinde o parte din poartă, aici în foarte bună armonie cu detaliile ornamentate în piatră, mai ales pe o fotografie alb-negru. La baza porții, în dreapta, se află ceea ce par a fi alte două coșuri de paie cu marfa vânzătorilor ambulanți. Poate domnul ce așteaptă în dreapta pe trotuar este un astfel de vânzător, judecând după pantalonii albi ce dau impresia de îmbrăcăminte tradițională.

Despre următoarea clădire v-am spus deja, este casa banului D. Ghica (fostul palat domnesc al lui Caragea Vodă) (10). Este interesantă inscripția cu litere mari de pe frontul clădirii, din păcate distingem doar un “S”, un posibil “U” și numărul 28. Sub acest număr vedem și o mică plăcuță lipită de zid, dar cu un text prea mic pentru a fi descifrat.

Imposibil de văzut din acest unghi, între casa banului D. Ghica și clădirea gotică a Teatrului Bossel, se mai află o clădire ce va adăposti începând cu 1876 (la doi ani după realizarea acestei imagini) redacția ziarului L’Indepéndence Roumaine, unde, la data de 27 mai 1896, va avea loc prima proiecție cinematografică din România.

Hotel Bulevard, singura cladire existenta astazi. Ceasul de pe frontispiciu pare ca indica ora 11:25.

Hotel Bulevard, singura cladire existenta astazi. Ceasul de pe frontispiciu pare ca indica ora 11:25.

În fundal, pe centru, cea mai îndepărtată clădire pe linia perspectivei noastre, ușor identificabilă după forma acoperișului și ceasul de pe frontispiciu, este Hotel Bulevard (11). Este singura clădire existentă astăzi din tot ceea ce se vede în imagine, un caz asemănător ar fi Casa Capșa, dar acoperită aici de clădiri mai apropiate. Interesant este că putem afla ora realizării imaginii, presupunând că ceasul de pe frontispiciul hotelului funcționează. Cel mai probabil camera foto a fost declanșată la ora 11:25, ar putea fi și 16:45, dar am eliminat această posibilitate în urma unui studiu al umbrelor la fața locului.

Turlele bisericii Sarindar.

Turlele bisericii Sărindar.

Următoarea clădire în fundal-centru este biserica Sărindar (12) cu ale ei inconfundabile turle. Biserica se află fix în zona fântânii și trotuarului din fața Casei Armatei din ziua de azi. Clădirea trebuie să fi fost funcțională la momentul fotografierii, dar slujbele aveau să fie interzise 6 ani mai târziu, in 1880, din motive de siguranță. Demolarea a avut loc în 1893 fiind justificată de o degradare excesivă, peste orice posibilități de reparație.  În fotografia noastră nu se văd urme evidente de degradare, lipsesc doar câteva ornamente la nivelul turlelor, chestiuni irelevante din acest punct de vedere.

Trecând strada, în jumătatea stângă a imaginii, spre stânga față de biserica Sărindar, vedem o înșiruire de case cu prăvălii la parter. Prima dintre acestea, în mare parte acoperită de clădirile mai apropiate, așa cum vedem din perspectiva noastră, poartă pe micul calcan o firmă pe care scrie “Tipografia Modernă” (13) și presupunem că se afla la numărul poștal 21 (sunt convins că numerotarea caselor nu mai are nicio legătură cu cea de astăzi).

Typografia Moderna, Magasin de Meubles, D.Solomon, Adolf Deutsch si "Dentiste"

Typografia Moderna, Magasin de Meubles, D.Solomon, Adolf Deutsch și “Dentiste”

Următoarea casă spre stânga, cu o arhitectură eclectică, este construită sub forma unui han (14). Prezintă o intrare mai largă de tip gang, care, cu siguranță duce către o curte interioară. În dreapta intrării avem un “Magasin de Meubles” (magazin de mobilă), iar în stânga, o firmă pe care se poate citi cu greu “D. Solomon” ce se continua cu “Adolf Deutsch” (Adolf Germanul), ambele prăvălii având un domeniu de activitate pe care nu îl putem stabili bazându-ne doar pe lucrurile accesibile în fotografie.

Continuând să mergem spre stânga (15), vedem o clădire ceva mai scundă, cu un balcon plin de vegetație, vizibilă într-un unghi foarte îngust din perspectiva camerei foto, dar suficient cât să distingem cuvântul “dentiste” (“dentist” în franceză), pe lateralul balconului. E ușor să presupunem că este vorba despre un cabinet stomatologic, iar cei doi domni de la intrare ce poartă o discuție destul de statică (sunt surprinși relativ clari în fotografie), sunt cât se poate de interesanți.

Casa Otetelesanu si curtea unde se va organiza terasa cu acelasi nume.

Casa Oteteleșanu și curtea unde se va organiza terasa cu același nume.

Ultima clădire din stânga și una dintre cele mai impunătoare de pe stradă, singura cu doua etaje, excluzând hotel Bulevard, este, așa cum stă scris pe ea, casa Oteteleșanu (16). La etaj, funcționa un hotel, iar la parter, o cafenea. E interesant cum domnul Ioan Oteteleșanu (venit dintr-o veche familie de boieri, om de afaceri, politician, la un moment dat ministru) alegea să își scrie numele, “Otetelechano” în cazul hotelului și “Ottetelechano” în cazul cafenelei. Imediat lângă clădire, în extrema stângă a imaginii, se află o curte care va fi locul în care se va dezvolta celebra Terasa Oteteleșanu (17), un loc de o relevanță fenomenală în viața mondenă a capitalei, terasa căreia Eminescu, Caragiale şi Macedonski, Vlahuţă sau Coşbuc, ori mai tinerii Ilarie Chendi, Emil Gârleanu, Al. Stamatiad, Minulescu, Sadoveanu sau Rebreanu, pictorii Ressu şi Iser, i-au fost clienți. Mai multe despre povestea asta aici. Cert este că aceste clădiri vor supraviețui până în anii ’30, când locul casei va fi luat de Teatrul Constantin Tănase, iar în curte, se va ridica Palatul Telefoanelor.

Despre oameni

Distingem cu ușurință prezența a nouă oameni în această imagine. Totuși, grupul de oameni aflat în cadru trebuie să fi fost mult mai mare. Vă spuneam la început că în cazul unei expuneri lungi de câteva secunde, obiectele sau oamenii aflați în mișcare vor apărea pe peliculă mai degrabă ca niște dâre întunecate semitransparente. Concentrații ale acestor zone întunecate se pot observa în stânga jos pe bucata de trotuar dintre  magazinele Au Printemps și Jacob Lobl, în dreptul intrării Teatrului Bossel și în imediata apropiere a porții Pașa Kapusi. Oameni trebuie să fi fost și pe trotuarul ce se vede în partea de jos-dreapta a cadrului, în dreptul calului aflat acolo, dar și în centrul imaginii, pe stradă.

Oameni pe Calea Victoriei

Oameni pe Calea Victoriei

Oameni pe Calea Victoriei

Oameni pe Calea Victoriei

Oameni pe Calea Victoriei

Oameni pe Calea Victoriei

Oameni pe Calea Victoriei

Oameni pe Calea Victoriei

Dacă ar fi să vorbim doar despre ce vedem, lângă restaurantul Frascati, în stânga jos, se află trei personaje, două îmbrăcate în costum cu joben, și un al treilea în josul imaginii din care vedem doar capul descoperit. Tot pe stânga, dar mai spre centrul imaginii, în dreptul casei banului D. Ghica, avem personajul despre care am mai vorbit, despre care presupunem că este un vanzator ambulant îmbrăcat în port popular. În partea cea mai îndepărtată a străzii, pe centrul imaginii, avem o trăsură parțial acoperită de zidul din fața ei, al cărei birjar pare angajat într-o discuție, intors către spatele trăsurii. Trecând pe partea dreaptă a drumului, sub sigla “Typografia Moderna”, vedem într-o ușoară neclaritate silueta unui alt personaj, aflat în așteptare. Un pic mai jos, tot pe stânga, în fața cabinetului stomatologic, îi vedem pe cei doi oameni aflați în discuția neobișnuit de statică de care am vorbit mai devreme. Pe stradă, în centru-stânga, vedem o trăsură oprită în dreptul intrării hotelului Oteteleșanu, cu tot cu al ei birjar. Iar în partea de jos-dreapta a cadrului avem o altă trăsură din care vedem doar calul.

Siluete ale oamenilor aflati in miscare

Siluete ale oamenilor aflați în mișcare

Probabil o trasura aflata in miscare

Probabil o trăsură aflată în mișcare

Siluete ale oamenilor aflati in miscare

Siluete ale oamenilor aflați în mișcare

Siluete ale oamenilor aflati in miscare

Siluete ale oamenilor aflați în mișcare

Alte detalii

Nimic nu ne oprește să analizăm și alte detalii, așa, spre amuzamentul demersului detectivist pe are îl facem. Incepem din dreapta-jos, din curtea casei lui Oteteleșanu, există acolo un mic copăcel blurat în mare parte. Asta înseamna că avem o zi cu un oarece vânticel, dar nu prea puternic, pentru că planta aflată în balconul dentistului nu e prea mișcată.

Toate felinarele din imagine sunt lămpi pe gaz ce aveau nevoie să fie aprinse în fiecare seară. Exista un om specializat în aceasta operațiune ce aprindea fiecare lampă în parte cu ajutorul unei prăjini.

Felinar cu lampa de gaz

Felinar cu lampa de gaz

Bulevardul era pavat cu piatră cubică, dar montată nu cu foarte mare atenție. Se văd multe diferențe de nivel la nivelul căii de rulare, probabil un drum mai grăbit cu trăsura avea să fie destul de incomod. Avem și canalizare, exista o gură de canal în dreptul intrării Au Printemps. Strada este curată, dar nu chiar… se văd destul de multe urme de resturi animale provenite de la caii de la trăsurile ce tranzitau zona.

Un alt detaliu inedit reprezintă amprentele digitale prezente în mai multe rânduri pe suprafața imaginii. Aceste amprente nu sunt de găsit și pe exemplarul aflat la Academia Română, asta înseamnă că sunt produse la developarea hârtiei și nu a negativului. Șansele ca aceste amprente să fie ale lui Franz Duschek sunt destul de mari, dar nu este exclusă nici varianta unui asistent laborant.

Amprente ale fotografului prezente pe imagine, vizibile cu ajutorul unui contrast exagerat.

Amprente ale fotografului prezente pe imagine, vizibile cu ajutorul unui contrast exagerat.

Amprente ale fotografului prezente pe imagine, vizibile cu ajutorul unui contrast exagerat.

Amprente ale fotografului prezente pe imagine, vizibile cu ajutorul unui contrast exagerat.

Amprente ale fotografului prezente pe imagine, vizibile cu ajutorul unui contrast exagerat.

Amprente ale fotografului prezente pe imagine, vizibile cu ajutorul unui contrast exagerat.

 

E de remarcat și tipul de abordare de “marketing” a comercianților. Strada este împărțită între influențe franceze și germane. Probabil funcționa și atunci ideea că lucrurile realizate în afara țării sau de străini, sunt de o mai bună calitate.

Concluzii

Probabil este vizibilă plăcerea cu care am scris despre această fotografie. Este într-adevăr una dintre cele mai importante piese originale pe care le avem. Cu această ocazie, ne convingem încă o dată de puterea extraordinară pe care o are fotografia, de autentica mașină a timpului ce ne ajută să deschidem uși către lumi la are altfel nu am avea acces.

Suntem onorați să publicăm astfel de imagini și sperăm să vă bucurați de ele.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign