O prietenie din două nu este reciprocă (studiu)

14 mai 2016 Bucurestii Vechi Si Noi Societate

Mai bine de jumătate dintre prietenii nu sunt, în realitate, reciproce, potrivit unui studiu recent publicat de revista științifică Plos One, semnalează site-ul directmatin.fr.

Pentru a ajunge la această tristă constatare, cercetătorii au cerut unui număr de 84 de studenți (cu vârste între 23 și 28 de ani) să noteze pe o scară de la 0 la 5 gradul lor de prietenie.

Astfel, dacă Pierre credea că Paul se număra printre cei mai buni prieteni ai săi, îi dădea nota 5. Invers, dacă Paul estima că nu era absolut deloc prieten cu Pierre, îi dădea nota 0. Fiecare dintre ei a trebuit să spună și ce notă credea că va primi. Toți au avut de completat același chestionar.

Plos One a stabilit că, în 94% dintre cazuri, dacă un individ considera că unul dintre colegii de clasă se număra printre prietenii săi, credea în același timp că reciproca era adevărată. Studiul a pus însă în evidență dura realitate că numai 53% dintre prietenii erau reciproce.

Dimensiunea redusă a eșantionului poate uimi în ceea ce privește fiabilitatea. Răspunzând întrebărilor, cercetătorii au subliniat că aceste rezultate sunt concordante cu cele ale altor studii, în care procentajul prieteniilor reciproce variază între 34% și 64%.

sursa-http://www.agerpres.ro/

Tag-uri:
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign