dosuri de cinema

 

de Ando și HM

(articol actualizat)

Să mai fie cineva care-ar vrea să meargă la cinematograf – și n-are unde! Nu mai sînt. Unele-s închise de ani, din lipsa vadului. Altele, din cauza șubrezeniei clădirilor. În București mai sînt trei cinematografe. Fostul Luceafărul – numit, azi, CinemaProEuropa (Miorița, înainte) și Glendale (Cotroceni). Uimitor: ultimele două-s vechi, nu dintr-acelea construite de comuniști. N-am pus la socoteală sălile Cinematecii – ci doar pe cele în care noi, cîndva, mergeam la film. Asta e: cinema-ul a murit.

Destinul sălilor construite în anii puterii populare e trist. În afară de Luceafărul – sala centrală, fanion a vremii – nu mai funcționează nici una. Melodia e club; Floreasca, la fel. Excelsior, studio TV. Favorit și Gloria, ruine. Flamura și Grivița, cu lacăt pe ele. Modern a fost sală de bingo și acu-i supermagazin. Cultural – ultima sala de cinema construită în București – la fel.

… dar noi ne uităm la altceva: la ieșirile din dosul sălilor. Firește că cinematografele construite-n acea perioadă (au fost date-n folosință în anii ’62-’64) semănau. Aveau cam aceeași capacitate – peste 800 de locuri (doar Cultural numai vreo 500 și ceva). Detalii de ornamentare interioară, de amplasare a caselor de bilete, a bufetelor și desigur a decorațiunilor din sală le făceau să pară, aparent, diferite. Dar e așa ciudat să vezi că dosurile sălilor de cinema, deși urmînd același proiect de bază, au propriile identități. Arhitectura căuta, cît putea, să se joace.

Iată, în primele imagini, modelul copertinelor ce apărau ieșirile de la cinematograful Grivița:

Cinematograful e abandonat.

Floreasca – cinemascopul devenit club de evenimente – și-a păstrat binișor partea din spate, dinspre autobază. Arcele copertinei sunt, parcă, mai îndrăznețe ca-n spatele Griviței, nu-i așa?

… același model, aproape – dar cu streașina-n unghiuri mai ascuțite, nu-n valuri – e-n dosul fostului Excelsior. Coșmeliile-s adăugate ca o improvizație:

Cinematograful e azi platou TV. Inițial s-a numit 1 Mai.

Iată și sărmanul Modern, primul cinematograf bucureștean sacrificat. Aici, unghiurile copertinei… sînt puțin mai moi, ca să zic așa:

 

A fost omorît odată cu-nceperea construirii Centrului Civic. Unde e? La Rond, la Coșbuc. După Revoluție a devenit celebru, fiind mecca jocurilor – Bingo Europa. Azi e supermagazin. S-a numit, la-nceput, Coșbuc; iar vechiul cinema Coșbuc din vecinătate s-a botezat Rahova, deși mai fusese și-alt cinema Rahova… puțin mai înspre Antim (cine-o fi-n stare să deslușească, cîndva, bulibășeala cu plimbarea numelor cinematografelor bucureștene, merită să intre la Academie!)

Ne-am băgat și-n spatele Flamurei – inaugurată-n Octombrie ’63:

 

… copertina ieșirii e interesantă – modelul folosit nu era o raritate a arhitecturii de-atunci. O surpriză e sala, îmbrăcată-n cărămidă aparentă.

Cinematograful Melodia – deschis sub numele Ștefan cel Mare – nu mai are nimic care s-amintească de vechile ieșiri, spatele fiind transformat radical de proprietarii clubului care ființează aici. Remarcăm, totuși, aceeași cărămidă, pusă cu rostul de-a îmbogăți vizual ceea ce era – totuși – doar o hală pătrățoasă…