Festivalul mondial al Tineretului în presa vremii

 

pregătit de Ando și HM

August 1953: la București se ține Festivalul mondial al Tineretului. Ce chin pentru o Țară care-și revenea greu după Război, foamete și instaurarea comunismului.

Dar Bucureștiul s-a pus la cale cum se cuvine: era o sărbătoare și orașului ăsta mereu i-au plăcut sărbătorile. Parcuri, stadioane, cvartale noi pentru oaspeții din 106 de țări.

Am văzut – pregătirile-ncepuseră încă din vreme:

Așa că, pe sfîrșit de Iulie, primele vești bune apăreau: Teatrul din Bucureștii-Noi, Stadionul 23 August, Opera Română erau cîteva din reperele bucureștene de fală, proaspăt terminate. „În basmele copilăriei am auzit cu toții de palate care cresc din pămînt peste noapte și niciodată n’am crezut că această plăsmuire de vis poate fi atît de aproape de realitate. Stînd în fața impunătoarei construcții a Teatrului Muzical, acest lucru ți se pare ușor de înțeles și gîndul  te poartă la imaginea uriașului din poveste care a creiat aceste palate. Acest uriaș este poporul nostru liber…”

Deci duminică, pe 2 August, în arșița verii, jocurile puteau începe: „de zile în șir, mii de tineri veniți din cele patru zări ale pămîntului poposesc pe aerodromurile, în gările și în porturile patriei”.  La tribună – toate înaltele oficialități, bașca patriarhul.

    

Descrierea festivităților de deschidere și-a atmosferei din Capitală face toți banii: „Iată negri din Camerun, Nigeria, Senegal și alții din nemărginitele întinderi ale Africii, primiți de spectatori cu urale. Tineri brigadieri, constructori ai stadionului, rup rîndurile și îi îmbrățișează… Defilează compozitorul Ciu Vei-ci, scriitorul Con Yo-pao, fruntașul în producție Lin Li-fu… Spectatorii primesc cu simpatie pe tinerii înalți și blonzi care poartă drapelul Marii Britanii… Trec delegații eroicului popor coreean – delegați ai celorlalte țări le aruncă flori, îi poartă pe umeri… Reprezentanții acelor milioane de tineri americani care nu vor să aibă soarta celor căzuți în Coreea…  Fețe zîmbitoare privesc spre Ahmed Mohamed Saed, delegat al tineretului din Sudan, care a ridicat un băiețel în brațe. Săndel, care nu știe încă să vorbească, își exprimă bucuria printr-un gîngurit… Strigăte de surpriză izbucnesc din toate piepturile cînd artista mongolă Țogzolma începe să cînte cu mult foc pe românește «S’a gătit badea de nuntă»… ”

Festivalul – aflat la a patra ediție – s-a ținut pînă pe 14 August. A fost înfățișat amplu-n ziar; din cele patru pagini, citeai cel puțin două cu relatări, impresii, rezultate și prostii precum cele scrise de Deșliu: „Cu cîtă fantezie și ingeniozitate au lucrat decoratorii la pregătirea parcului pentru carnaval! Iată un chioșc unde poți să-ți astîmperi foamea; nu-i nevoie să ceri lămuriri suplimentare asupra alimentelor, pentrucă decorul vorbește dela sine; deasupra chioșcului tronează o enormă halbă de bere încununată de doi crenwurști rotofei, atît de bine executați că-ți lasă gura apă numai privindu-i. În dreapta e un indicator de băuturi: un cangur cu un pui în săculeț. Avînd în vedere că printre participanți la carnaval sunt și copii, indicatorul dă îndrumare precisă consumatorilor: tata cangur golește cu poftă o sticlă de bere, în timp ce puiul soarbe lapte din biberon. Uite și o morsă foarte însetată: colții cei lungi o împiedecă să bea din pahar așa că morsa trebuie să se folosească de un pai.”

Cu toate, toate astea, zice-se…  „niciodată n’a fost Bucureștiul atît de frumos, atît de plin de viață”.

    

Ani mai tîrziu, Bucureștiul urma să fie gazda altei manifestări similare, tot un soi de Olimpiadă sărăcăcioasă: Universiada din 1981.