Sfârşit de iarnă la podul Izvor.

02 aprilie 2017 Bucurestii Vechi Si Noi Bucurestii in istorie

Sfârşit de iarnă la podul Izvor. Tramvaiul se îndrepta spre Uranus, trecând pe lângă „Grădina Podului”. Pe locul unei case demolate în anii ’40 pentru a elibera bd. Principele Mircea (primul segment al str. Uranus), erau amenajate câteva chioşcuri, în spatele Bufetului Podului din Izvor 20. La unul dintre colţurile podului, pe sensul care ducea spre Piaţa Unirii, era amplasat un borcan de miliţian.
Parcelarea care se întindea până la pod Haşdeu începea cu imobilul masiv de 2 etaje din Splaiul Independenţei nr. 57, urmată la stradă de o vilă de colţ, la nr. 61, la intersecţia cu str Curiaţi. În zare, de partea celalaltă a intersecţiei, era bloculeţul modernist gri de la nr. 63, de 3 etaje, cu un colţ teşit.
Frontul continua cu intrările pe străzile V. Babeş şi Simonide. Din păcate, perspectiva se opreşte până în locul Facultăţii de Chimie, aflată la intersecţia cu str. B.P. Haşdeu.

foto: Paul Filip (anii ’70)

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign