Cand il vezi ai o tresarire. In linistea din jur e o aparitie. Va uitati unul la altul vinovat, pe sub sprancene, apoi usor complice. Stii ca nici nu l-ai fi observat in alte conditii, se ascundea ca si tine, acum sunteti doar voi. „Cum… si tu..?”. Oricum dialogul e mut si dureaza doar cateva fractiuni de secunda. Fiecare isi vede de drum, strada este goala, barurile pustii. Lipseste doar scena cu rotocoalele de boscheti care sa mature strada. Iti afunzi capul in guler si iti retii un zambet superior, demult uitat. Esti doar tu si cateva umbre la fel de naucite care se scurg lipite de peretii cladirilor…
In Bucuresti au ramas doar bucurestenii.
de Tudor Dumitrascu
