să faci de drag.

În ziua de azi, se pare, dacă nu faci un lucru ca să fii cel mai bun făcîndu-l, îl faci degeaba.

Așa s-a zis cu plăcerea de-a face ceva simplu, de dragul de-a face, de dragul de-a te simți bine.

Nu „face” s-alergi prin parc, trăgîndu-ți pe tine niște budigăi hărtăniți și punîndu-ți în picioare tenișii ăia scîlciați care se-mput în fundul debaralei.

Ai putea fi luat de sărac!

… sau de ciudat; oricum e foarte, foarte rău!

Nu „face” să te dai cu bicla – să te plimbi! – căutînd să te-abați pe-o stradă mai umbroasă, mai liberă, mai lăturalnică, uite-așa: că-i, poate, mai frumos. Nu: dacă nu dovedești șoferului că faci cu trei minute mai puțin decît el pîn-la serviciu, degeaba te numești biciclist.

Ca orice lucru care ne reprezintă, și astea de mai sus încep din cea mai fragedă parte a vieții noastre.

Copiii ni-s la fel; fiindcă-i creștem aidoma noastră.

Îi „dăm la sport” nu de dragul de-a se simți bine, de-a asuda sănătos, de-a-ncepe să facă lucruri depînzînd de cel de lîngă ei.

Ci ca să „facă performanță”; să-și piardă sîmbete și dumineci treziți în crucea nopții, tîrîți la meciuri și concursuri de unde vin cu cîte-o tinichea legată c-o panglică tricoloră.

De dragul feluritor samsari de cluburi, copiii noștri – în loc să facă ceva de plăcere – se chinuie

Deoarece samsarii ăștia au nevoie de sute de figuranți – de umplutură! – ca să facă echipele în care să se-afirme mîna aia de copii talentați din care se va alege – poate – unul care chiar va face performanță…

Cam așa-i treaba; și cam așa ne vindem noi copiii.

De dragul de-a ne lăuda cu ei: de-a ști „că fac” și aia, și aia, și ailaltă.

… și mai ales, de lenea de-a ne mișca curu’ pentru a face noi lucruri împreună cu copiii noștri.