În halul ăsta arată casa lui Take Ionescu de lângă Piața Lahovari și Piața Romană din București, un conac din 1897 ce pare abandonat deși teoretic adăpostește Institutul de Etnografie al Academiei Române.

30 august 2018 [Raiden] Bucurestii vechi

„Respectarea și promovarea valorilor în Anul Centenarului” sau ce bullshit patriotard mai livrează autoritățile doar pentru a sparge bani publici pe proiecte/activități în general fără valoare adăugată pentru comunitățile locale sau pentru țară. În halul ăsta arată casa lui Take Ionescu de lângă Piața Lahovari și Piața Romană din București, un conac din 1897 ce pare abandonat deși teoretic adăpostește Institutul de Etnografie al Academiei Române.

Take Ionescu, inițial Dumitru Ghiță Ioan (1858-1922), studiază Dreptul la Paris, apoi în 1881 își începe cariera în avocatură la București. În 1884 e ales de­putat, iar în 1891, devine Ministru al Culte­lor și Instruc­ţiunii Publice (echivalentul Ministrului Educației de azi). Reprezintă ­România la Conferinţa de Pace de la București din 1913, ce încheia al II-lea Război Balcanic (obține Cadrilaterul), apoi e Mi­nistru al Aface­rilor Străine (Ministru de Externe) între 1917-1918, 1920-1922, apoi doar pentru o lună, Președinte al Consiliului de Miniștri (prim-ministru), după care moare.

Reședința Take Ionescu din București e realizată în stil eclectic francez spectaculos de celebrul arhitect Louis Blanc (a proiectat Ministerul Agriculturii și Facultatea de Medicină) și constituie de fapt o refacere a unui imobil mai vechi, casa Porumbaru din strada Cătun (azi strada Take Ionescu). La mijlocul anilor ’30 apare pe b-dul Take Ionescu (azi b-dul Magheru) blocul Casata, imobil modernist înalt lipit de casa Take Ionescu, căreia îi ia lumina. Blocul Casata cade la cutremurul din 4 martie 1977 și e înlocuit în 1979 de blocul Casata II, deci casa Take Ionescu rămâne tot în umbră.

De câțiva ani, nu se mai întâmplă nimic în acest imobil emblematic al capitalei și desigur că nimeni nu pune vreo întrebare. Academia Română deține o groază de construcții vechi și frumoase, unele dintre ele aflate în stare de paragină. Casa Take Ionescu ar trebui să devină un muzeu care să promoveze activitatea remarcabilă a unui politician cum azi n-ar exista.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2021 . Designed by: Livedesign