Arhivele Statului şi Mănăstirea Mihai Vodă

21 decembrie 2018 Bucurestii Vechi Si Noi Bucurestii vechi

Arhivele Statului şi Mănăstirea Mihai Vodă, având în centrul incintei biserica cu hramul Sf. Nicolae.
Linia orizontului aproape că nu s-a schimbat deloc; pot fi recunoscute cupolele Palatelor CEC şi Poştelor (Muzeul Naţional de Istorie) şi ultimul etaj al Policlinicii MAI. Totuşi, astăzi am mai găsi în stânga Turnul Bancorex (BCR), iar la dreapta frontul blocurilor din Bd. Libertăţii, în spatele căruia au fost translate în 1985 biserica de faţă şi turnul clopotniţă, aflat imediat după ea. Astfel, biserica a fost salvată şi îi putem sărbători astăzi hramul.

Estimăm că fotografia a fost făcută din blocul de 5 etaje din str. Izvor nr. 43, azi dispărut, ca de altfel cea mai mare parte din cartier. Am pus în comentarii o imagine actuală, obţinută relativ din acelaşi loc.

foto: Petrus Mircea Iliescu (1969)

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign