Biserica Dobroteasa, în contextul ei firesc dinaintea sistematizărilor.

Biserica Dobroteasa, în contextul ei firesc dinaintea sistematizărilor. Edificiul era uşor de observat din intersecţia Căii Văcăreşti cu Bd. Mărăşeşti.
Maşina de pâine aproviziona magazinul de la parterul blocului din Văcăreşti 95. Mai departe, la nr. 97 se afla tot o construcţie interbelică, însă de o arhitectură în stil neoromânesc. Cele două imobile masive stăteau de strajă acestei largi intersecţii, făcând parte din sistematizarea interbelică din vremea lui Carol al II-lea, care îşi propusese o străpungere vest-est a cartierului, prin traseul Bd. Mărăşeşti, care ar fi legat podul omonim de peste Dâmboviţa de Calea Dudeşti şi străzile Nerva Traian şi Traian. Proiectul nu a mai fost, însă, niciodată finalizat.
În poză se poate distinge discret că turla principală a bisericii fusese reparată, renovată ca urmare a consolidărilor de după cutremurul din 1977. Întreaga navă urma să intre într-o restaurare generală la sfârşitul anilor ’80, cu promisiunea ca biserica să nu fie demolată. Până la urmă, nu se ştie precis ce soartă ar fi avut dacă nu începea Revoluţia din 1989. Astfel de promisiuni fuseseră făcute şi în legătură cu bisericile Olteni şi Sf. Vineri. La Sf. Vineri chiar se desfăşuraseră lucrări de renovare în 1987, acelaşi an al demolării sale.

foto: Florin Leonard Slovineanu (1985)

via Annie Liebman Williams şi Titi Barbălată, foşti locuitori pe str. Olteni la nr. 76, respectiv nr. 61