Poză rară din curtea ansamblului de locuințe colective ridicat acum un secol în București.

18 ianuarie 2019 [Raiden] Bucurestii vechi

Poză rară din curtea ansamblului de locuințe colective ridicat acum un secol la intersecția străzilor Parfumului și Trinității (azi Dr. Maximilian Popper), în Cartierul Evreiesc.

Modulele de locuit, înlănțuite, bordează o curte alungită, iar în capăt e casa principală. Corpurile dinspre stradă (nu apar în cadru, luat de la mijlocul curții) sunt în stare avansată de degradare, unele dintre ele nu mai pot fi locuite. Există zvonuri că acest ansamblu-unicat în București, nefiind monument istoric, ar urma să dispară la pachet cu corpul vechi al Spitalului Caritas, cu care se învecinează, pentru a se construi o clădire nouă și mare acolo.

Ansamblul de pe Parfumului ar trebui restaurat, e un exemplu de stil de locuire de altădată și de micro-comunitate, pe lângă arhitectura valoroasă cu influențe neoromânești.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign