Bucurestii Vechi si Noi

Atelier online de Vorbire în public

26 martie 2020 Andrei Slavuteanul Semnalari Culturale
atelier online vorbire in public

Îmbogățește-ți C.V.-ul cu skilluri noi. Capătă încredere în tine și formează-ți abilitățile de public speaker la Atelierul online de vorbire în public organizat din 1 aprilie de Fundația Calea Victoriei. Trainerul Iulia Melinte susține de 7 ani acest program de dezvoltare a abilităților de vorbire în public și prin sala ei de curs au trecut deja sute de cursanți.

La cele 4 întâlniri vei avea ocazia să pregătești, după o structură clară și apoi să susții, într-o atmosferă caldă și relaxată, două discursuri pe teme alese de tine.

Dacă te emoționezi ușor atunci când trebuie să faci o prezentare în fața colegilor sau colaboratorilor, dacă simți că îți piere vocea și nu-ți mai amintești nimic din raportul pregătit conștiincios atunci când trebuie să-l prezinți în fața șefului, iar gândul de a trece prin câteva interviuri te oprește să-ți cauți un loc de muncă mai bun, îți va prinde bine acest atelier.

Cum îți alegi unghiul de abordare în funcție de public, cum sortezi informațiile, ca să îți atingi scopul și să păstrezi interesul ascultătorilor, care sunt cele trei cuvinte care nu trebuie să lipsească din discursul tău – uite doar câteva dintre lucrurile pe care le vei lămuri.

Întâlnirile au frecvență săptămânală, miercurea, și se întâmplă online, de la 19:00 la 21:00. Taxa de participare este de 280 de lei, pentru înscriere trimite un mesaj pe adresa contact@victoriei.ro. Succes! J

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign