INTERVIU | JONATHAN ALEXANDRU: Să văd atâția copilași plini de atâta viață în fața mea, mă satisface pe deplin

31 martie 2020 Bucurestii Vechi Si Noi Semnalari Culturale

 ,,Motanul Încălțat”, „Figaro, Figaro, Figaro!”, „Joc și rock”, „Cenușăreasa”, ,,Micuța Dorothy” sunt spectacolele din care publicul Operei Comice pentru Copii îl cunoaște pe Jonathan Alexandru. Un tânăr pasionat, care strălucește de fiecare dată pe scenă și care mi-a povestit cu însuflețire despre cariera lui. Jonathan este un artist complet, solist vocal, compozitor de muzică de film, simfonică, electronică dar și actor. Vă invit să îl cunoașteți!

Faci parte dintr-o familie de muzicieni, care au fost cele mai prețioase sfaturi profesionale primite de la părinți?

Mama mi-a spus ca întotdeauna să privesc partea plină a paharului în tot ce-mi reușește sau nu, iar tata îmi spune mereu să nu uit de unde am plecat.

După spectacole, te consulți cu părinții tăi, le ceri sfatul?

Nu este nevoie să le cer sfatul pentru că mi-l spun ei fără ca eu să-i întreb.

Pe lângă familie, care au fost persoanele care au contribuit la evoluția ta?

Regizorul Cristian Mihăilescu, actorul Filip Ristovski, doamna profesoară Andreiana Roșca, doamna profesoară și prietenă Otilia Doroteea Borcia, tenorul Ionel Voineag.

Ce s-a schimbat la tine de când ai început să faci primii pași către această carieră până acum?

Am dobândit încredere de sine și curaj.

Dar Opera Comică pentru Copii ce scop îndeplinește în cariera ta artistică?

Mă dezvoltă foarte mult pe plan vocal, actoricesc, dar și din punct de vedere al mișcării scenice. Prima oară am avut onoarea să joc în spectacolul „Motanul Încălțat” de Cornel Trăilescu, regizat de maestrul Cristian Mihăilescu, iar jocul meu scenic nu era la fel de dezvoltat ca acum. Am continuat să joc în „Figaro, Figaro, Figaro!”, „Joc și rock”, „Cenușăreasa” regizate tot de maestrul Cristian Mihăilescu dar și în „Micuța Dorothy” în regia Antoanetei Cojocaru. După toate aceste spectacole, am observat o fantastică schimbare în tot ce înseamnă canto, actorie și mișcare scenică.

Ultima premiera a Operei Comice pentru Copii este opera ,,Cenușăreasa”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu, spectacol în care ești distribuit în două roluri – Dandini și Alidoro. Cum ai reușit să individualizezi fiecare personaj?

Recunosc că nu a fost ușor. Erau momente la ansambluri în care, dacă făceam Dandini, cântam partea lui Alidoro și invers, lucru pe care am reușit să-l rectific cu timpul.

Cine este mai aproape de personalitatea ta, Dandini sau Alidoro?

Dandini mi se pare mai ușor de abordat. Sunt o fire energică, sunt tânăr. La Alidoro este vorba de înțelepciune care vine cu vârsta, greutate. Chiar dacă Alidoro este un rol cu mai puține intervenții, un rol care stă în umbră, un păpușar, îmi este mai greu să mă transpun în pielea acestuia.

Ambele roluri sunt provocatoare, prin simplu fapt că cele două personaje își schimba de-a lungul spectacolui condiția sociala, pentru asta ai nevoie și de talent actoricesc.

Este foarte important ca înainte de a intra pe scenă, să ai măcar cinci minute în culise în care să uiți de cine ești în realitate și să devii cine ești pe scenă. Acesta este un exercițiu învățat de la actorul Filip Ristovski și de la regizorul Cristian Mihăilescu.

Ce obiectiv ți-ai propus să atingi în viitorul apropiat?

Nu am niciun obiectiv. Las timpul să hotărască în locul meu.

Cum arată lumea Operei Comice pentru Copii din interior?

Superb. Nu am văzut nicăieri atâta organizare, unitate și apropiere cum este între noi, cei care avem activitate în cadrul Operei Comice pentru Copii, indiferent de profesie. Din punctul meu de vedere, toate se datorează doamnei director Felicia Filip pentru metodele dumneaei de a menține o armonie cât mai frumoasă între cei din comunitatea Operei Comice pentru Copii.

Dar de pe scenă?

Să văd atâția copilași plini de atâta viață în fața mea, mă satisface pe deplin, lucru care mă ajută să interpretez mai bine în dorința de a-i satisface și eu la rândul meu.

Pe lângă Opera Comică pentru Copii, ce activități profesionale mai ai?

Sunt compozitor de muzică de film, simfonică și electronică dar și actor.

Interviu realizat de Andrada Popa

Foto arhivă personală

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign