Maestrul Nottara, o viaţă în slujba scenei româneşti

31 martie 2020 Andrei Slavuteanul Istorie

Maestrul Nottara, o viaţă în slujba scenei româneşti (I)

Maestrul C.I.Nottara, a intrat în Teatrul Naţional, întâi ca elev, pentru ca în cel mai scurt timp să ajungă societar, parcurgând mai apoi toate etapele acestei pozitii, în cei 60 de ani de scenă, până la „societar pe viaţă”.

Actor, regizor, profesor, traducător, a rămas în amintirea contemporanilor nu doar ca un mare actor – un Maestru, ci mai mult decât atât, ca un om cu un caracter puternic, deosebit şi bun, de o mare nobleţe sufletească. Viaţa sa privată, nu se poate separa de fapt de cea din teatru.
Orfan de ambii părinţi, la vârsta de 16 ani a rămas în grija bunicii şi a tutorelui, care în scurt timp i-a consumat mica avere moştenită. Astfel, e nevoit să muncească în toate vacanţele, jucând ori de cate ori avea prilejul, pe micile scene ale grădinilor bucureştene, nealegând, aşa cum ne istoriseşte în jurnalele sale târzii. Aşadar, pe la 20 de ani, dorind sa fie independent, s-a mutat cu chirie împreună cu prietenul său, un alt mare actor, Grigore Manolescu.

Ȋn cartea sa autobiografică „Amintiri” subliniază „privaţiunile ce aveau să le îndure, de amorul artei” pentru că nu a dorit niciodată să facă nici un fel de compromis. Uneori, pentru că nu aveau bani de lemne, când se trezeau dimineaţa, găseau apa din cană îngheţată. Dragostea de teatru era însă atât de mare, încât nu ar fi renunţat niciodată. Erau la moda trupele de teatru italiene, şi tineri fiind s-au gândit să înveţe limba italiană ca să joace în limba lui Dante şi a lui Petrarca… Zis și făcut! Dar, într-o altă dimineaţă geroasă de iarnă, pe când îşi repetau rolurile, s-au auzit din stradă glasuri subţiri de colindători cântând „Bună dimineaţa la Moş Ajun”. Fără să-şi dea seama, s-au întrebat: oare cum se spune în italiana „bună dimineaţa la Moş Ajun?” Au început să râdă şi au realizat, că nu se poate şi că nu există limbă mai „dulce” decât limba română şi s-au întors la ea!

Anii au trecut, Manolescu a plecat din Teatrul Naţional, iar Nottara, deşi nu avea frumuseţea de „june prim” a aceluia, a trebuit să-i preia majoritatea rolurilor. Astfel, la 24 de ani a început seria succeselor sale, pentru că avea talent şi desigur, ceva ce noi astăzi numim carismă.

Ȋn 1883, Directorul General al Teatrelor, l-a trimis pentru câteva luni la Paris, pentru a studia cu marii maeştri francezi, dar a revenit în ţară pentru că aşa cum spunea el „şi ţara mea are nevoie de mine” – o decizie matură pentru un tânăr ce era de altfel de origine greacă, dar care, era pe deplin conştient de greutăţile ce-l aşteptau, într-o Românie în care Societatea Teatrală se afla la început de drum.

Cam în aceiaşi perioadă, s-a căsătorit cu actriţa Amalia Werner. S-au despărţit însă la scurt timp, pentru că se pare, aceasta l-ar fi înşelat, cu un cunoscut dramaturg. Pe scena însă, au rămas parteneri încă mulţi ani, jucând printre altele în piesa lui V. Alecsandri „Fântâna Blanduziei” rolurile principale – Horaţiu şi Geta.

Ȋn 1890, a început o nouă relaţie, cu actriţa Eleonora Bogdan, fostă Mateescu, pe care o cunoscuse cu ocazia Crăciunului în 1889. Ȋn octombrie 1890 s-a născut fiul lor, viitorul muzician Constantin C. Nottara, care va moşteni talentul muzical al mamei. Noua familie a locuit mulţi ani într-un mic apartament, aflat la etajul al treilea al unui imobil de pe strada Regală, astăzi I. Campineanu. Ȋn treacăt fie spus, se poate vedea încă, placa comemorativă de pe zidul clădirii.

Era imperios necesar să locuiască la doi paşi de Teatrul Naţional, aflat după cum se ştie pe Calea Victoriei, colţ cu strada Regală. Ȋntreaga sa viaţă s-a petrecut pe scenă, dar şi în cabina de amachiaj, care i-a purtat numele şi după ce în anul 1935, la 76 de ani ,“Meşterul”cum îi spuneau apropiaţii, s-a stins. De fapt, stim despre aceasta din memoriile lăsate de alţi mari actori care au ocupat acea cabină în următorii ani, până la sfarşitul dramatic al somptuoasei clădiri, care a fost bombardată la 24 august 1944… din eroare. A avut neşansa să se construiască în proximitatea sa, între 1929 şi 1934, Palatul Telefoanelor.

Corina Iliescu, muzeograf, Colecția C.I. și C.C. Nottara, MMB

Sursa: Colecția CI şi CC Nottara

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign