O vedere de pe malul Dâmboviţei, realizată la sfârştiul anilor șaizeci, surprinde vechiul pod Izvor.

05 martie 2020 Bucurestii Vechi Si Noi Bucurestii vechi
sursa-Cartierul Uranus

O vedere de pe malul Dâmboviţei, realizată la sfârştiul anilor șaizeci, surprinde vechiul pod Izvor, cel de dinaintea inundaţiilor şi a construirii primei magistrale de metrou.
Dar aceasta nu a fost prima înfăţişare a podului şi nici ultima, după cum se ştie deja.

În vremea lui Carol I, odată cu modernizarea cursului Dâmboviţei, în capătul bulevardului Schitu Măgureanu a apărut primul pod trainic, din piatră şi fontă, înlocuit la scurt timp (după cel mult trei decade) de acest pod din zidărie şi beton. Însemnele heraldice şi decoraţiunile parapeţilor au dispărut după instalarea regimului comunist.
Podul a rezistat la limită inundaţiei din 1975, însă a dispărut complet, alături de celelalte poduri vecine, la realizarea magistralei 1 de metrou (între Semănătoarea / Petrache Poenaru şi Timpuri Noi).
Podul, în forma sa actuală, a fost construit în a doua jumătate a anilor ’80, la un moment dat nefiind în plan să fie reconstruit.

În partea stângă a imaginii, se observă renumita clădire în stil neoromânesc a căminului studenţesc ce ţine de Facultatea de Medicină, iar la dreapta, după frunzişul copacilor, era intersecţia străzilor Izvor şi Uranus, aflate la limita nordică a cartierului.

foto via Bucurestiul Secret

Este posibil ca imaginea să conţină: cer, copac, plantă, pod, iarbă, în aer liber şi natură
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign