Apa Dambovitei, de care se serveau satele de pe la malurile din josul Bucurescilor, responsabila pentru raspandirea epidemiei

19 aprilie 2020 Dumitru Alexandru Filimon Bucurestii in istorie, Bucurestii vechi

Apa Dambovitei, de care se serveau satele de pe la malurile din josul Bucurescilor, era responsabila pentru raspandirea epidemiei in randul bucurestenilor.

G. Proca, cercetand mortalitatea de febra tifoida in Bucuresci in periodul de la 1878-1899, a dobandit proportiunile urmatoare : Mortalitatea de febra tifoidd in Bucuresci la 10.000 locuitori, noteaza medicul Iacob Felix in cartea sa ” Istoria igienei în România în secolul al XIX-lea și starea ei la începutul secolului al XX-lea”.

In opinia sa, intre epidemiile locale de febra tifoida, ivite in cei din urma ani, cele mai importante au fost epidemiile din Focsani si din Bucuresci.

”In Bucuresci febra tifoida a existat in mod sporadic de la inceputul anului 1897 pana la 27 Octomvrie, cand boala a luat un caracter epidemic. De la 1 Ianuarie pang la 27 Octomvrie 1897 au fost declarati 118 bolnavi, dintre cari 42 s’au vindecat, 63 au murit si 13 au ramas bolnavi. De la 27 Octomvrie, epidemia a mers crescend pana la 10 Noemvrie ; in acest timp, maximul zilnic de bolnavi a fost de 99 si minimum de 25; de la 10 Noemvrie, epidemia a inceput a descresce pana la finitul anului, cand boala a reluat caracterul sporadic. De la 27 Octomvrie 1897 pana la 1 Ianuarie 1898 s’au imbolnavit de febra tifoida 1.133 persoane, din cari 453 tratate in oras, 496 in spitalele civile si 184 in spitalul militar central. Din acesti 1.133 bolnavi au murit 120 sau 10.58%, dintre care 31 militari”, scrie medicul.

Apa cu care se alimenteza Capitala este forte necurata

”Cele done filtre de la Bacu-Arcuda rau construite, neacoperite, erau atunci nedespartite in sectiuni mai mici; cand unul din ele se curata, remanea in functiune numai unul cu o suprafata filtratore de 10.000 metri patrati, insuficientil pentru trebuintele Capitalei, si din acesta causa se amesteca adesea ori apa filtrata cu apa numai decantata (curatata de partea materiilor suspendate prin simple depunere in timpul unui scurt repaos). Existau destule ocasiuni pentru infectarea apei Dambovitel de la Bacu-Arcuda in sus prin dejectiunile satelor riverane.

Primaria Capitalei n’are insa nici un drept sa se planga de acesta contaminare relativ mica, cand Capitala otraveste intr-o masura larga apa Dambovitei

”Apa Dambovitei de care se serva satele de pe la malurile el din josul Bucurescilor, versandu-se de Bucuresceni in Oda laturile, excrementele, residuele industriilor si alte necuratenii: Daca Bucurescenii primesc febra tifoida prin apa Dambovitei de la satele din susul Capitalei, ceea-ce nu este probat, ei trimit boala tot prin apa Dambovitei satelor aflate in josul Capitalei. La Ministeriul de Interne (Directia sanitara Consiliul sanitar superior) si la Primarie s’a studiat de 3 ani o masura pentru remediarea partiala a acestor role, prin intrebuintarea continutului hasnalelor pentru fabricarea de pudreta, dar administratiunea comunala nu se grabesce cu resolvarea cestiunii.”

Recomandarile sale sunt urmatoarele: alimentarea Capitalei cu apa buna de baut, canalizarea orasului, constructia de latrine in tot orasul si igienizarea caselor si curtile stradale.

Biografie

Medicul ceh (născut în Boemia), naturalizat român, Iacob Felix este considerat drept întemeietor al şcolii române de igienă şi sănătate publică, şi tot de numele său se leagă introducerea în România a metodei izolării în spitale speciale a bolnavilor contagioşi.

Iacob Felix s-a născut la Horsice, Boemia, la 6 ianuarie 1832. Şi-a făcut studiile liceale la Praga, iar pe cele superioare – Facultatea de Medicină – la Viena. În 1857 a obţinut titlul de doctor în medicină şi chirurgie şi magistru în obstetrică, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

La venirea sa în Ţara Românească a fost medic al oraşului Olteniţa (1858-1859). După Unirea Principatelor Române din 1859 a fost medic al judeţului Muscel (1859-1861), apoi la Bucureşti (1861-1882). În 1869 a obţinut cetăţenia română.

S-a dedicat studiului igienei şi al demografiei şi a luat parte la administrarea sanitară a ţării. A fost profesor de igienă la Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie din Bucureşti (1861-1889), iar după transformarea acesteia în Facultatea de Medicină, a devenit titular al Catedrei de Igienă (1869-1902). A fost, de asemenea, viceinspector general al Serviciului Sanitar al României (1862-1865) şi medic şef al Capitalei (1865-1870, 1875-1892). A fost şi decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (1883-1887).

A colaborat cu doctorul Carol Davila, în perioada 1861-1864, la organizarea serviciului sanitar. A participat la Războiul de Independenţă (1877-1878), conducând spitalele militare din zona Turnu Măgurele, şi a asigurat asistenţa medicală pentru transportul răniţilor de la Nicopole până la staţiile de cale ferată.

Considerat drept întemeietor al şcolii române de igienă şi sănătate publică, medicul Iacob Felix este autorul unui „Tratat de igienă publică şi poliţie sanitară” (două volume – 1870, 1889), cea dintâi lucrare de acest gen din literatura medicală românească, potrivit sursei menţionate. De asemenea, a acordat un loc deosebit legăturii existente între factorii economico-sociali şi starea de sănătate a populaţiei.

FOTO: Historia

 

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign