Warning: Use of undefined constant url - assumed 'url' (this will throw an Error in a future version of PHP) in /home4/bucurest/public_html/wp-content/themes/bucurestii-v2/single.php on line 17

Piața Muncii – o retrospectivă (I)

20 aprilie 2020 G. Graur [Aventurierul] Bucurestii vechi

De mai bine de 10 ani tot caut fotografii din Piața Muncii, de la capătul liniei 134 de autobuze și nu am găsit mai nimic. Ca urmare, m-am decis să reconstitui zona pe baza mărturiilor unui fost locuitor, corelată cu hărțile de care dispuneam.

Treaba nu s-a dovedit a fi tocmai ușoară, fiindcă relatările persoanei nu se potriveau cu planul cadastral pe care îl aveam. Am fost nevoit să caut informații suplimentare pentru a reuși să descurc „ițele” acestui demers atât de complicat.

Pentru început, vă voi prezenta o schiță a clădirilor de care m-am ocupat, aflate în imediata apropiere a buclei de întoarcere a tramvaielor liniei 15.

Schița fostelor prăvălii din Piața Muncii

Primul imobil era un atelier de vulcanizare, aflat pe colțul din stânga. Fațada era orientată către strada Theodor Speranția, fiind ultima casă de pe frontul numerelor fără soț.

Atelierul de vulcanizare din Piața Muncii

Vulcanizarea avea program zilnic, inclusiv duminica, între orele 8 și 16,30, repara orice fel de anvelope și chiar mingi de fotbal. Cam prin 1965, prețurile practicate erau următoarele – camion 6-7 lei peticul, bicicletă 2 lei, minge 50 de bani.

Atelierul avea și o curte în spate, prevăzută cu un gard din beton stropit. Acolo, ei țineau cauciucuri care puteau fi refolosite, jante și alte materiale. Anvelopele care nu mai erau bune pentru automobile erau vândute căruțașilor pentru atelaje. În general, aceștia erau țărani care veneau de la Vidra și alte comune suburbane, prin Berceni, mergând cu zarzavaturi spre Piața Obor.

Următorul atelier era cel de croitorie.

Atelierul de croitorie din Piața Muncii

Aici lucrau doi meșteri, soț și soție, care executau orice fel de comenzi, indiferent cât de complicate erau, spre deosebire de alți croitori care lucrau numai pe secțiuni. Orientativ, prețul unui costum în acea perioadă era cam de 600-700 lei, iar al unei rochii de 80-120 lei.

Din ce am aflat, în fața acestor ateliere ieșeau meșterii când n-aveau clienți, jucând table pe scăunele și punând la cale mici afaceri. Ei știau care case sunt de vânzare în cartier și la ce prețuri, făceau rost de materiale de construcții și de lucrători plătiți cu ziua ca zidari, zugravi sau care se ocupau de grădinărit.

Tot acolo se strângeau și coșarii, care purtau peste uniformă niște sârme prevăzute cu pămătufuri la capete, precum și cabluri speciale cu bile, cu care sfărâmau zgura din interiorul hornurilor.

Al treilea atelier era de ceasornicărie.

Atelierul de ceasornicărie din Piața Muncii

Acesta, spre deosebire de celelalte, avea o firmă mai mică în interior, vizibilă prin vitrină. Ceasornicarul era un om blând, care ruga clienții să mai aștepte puțin și reușea să termine majoritatea reparațiilor în aceeași zi. Tot în atelierul lui se vindeau și cumpărau, printre altele, diverse pendule și chiar ceasuri de aur.

Conform planului cadastral, cele două ateliere de la mijloc ocupau aceeași clădire, care avea acoperișul într-o singură „apă”, fiind placat cu tablă care, din cauza ploilor, ruginise.

În dreapta lui, ultima unitate comercială dintre cele patru era cea de frizerie.

Frizeria din Piața Muncii, de pe colțul cu Calea Călărașilor

Era și cea mai întinsă ca suprafață iar frizerul, pe numele lui Chirpizisu, tundea pe oricine, atât adulți cât și copii. Avea două scaune, separat pentru femei și bărbați, iar prețul unui tuns era de 1,50 lei.

Dincolo de frizerie, din ce am aflat, era o clădire cu etaj , la parterul căreia se găsea un oficiu poștal, pe care-l voi prezenta într-un alt articol.

În urma deciziei lui Ceaușescu de a extinde bulevardul Victoria Socialismului până la Piața Alba Iulia, arhitecții au prevăzut două bulevarde de legătură, unul cu Piața Muncii (bd. Decebal), iar altul cu bd. Ion Șulea (bd. Burebista), ultimul realizat doar pe jumătate. Probabil dintr-un exces de zel, s-a decis demolarea întregului tronson al străzii Theodor Speranția, între strada Dristorului și Piața Muncii, deși nu era necesar să fie dezafectată decât o mică porțiune de la joncțiunea noii artere cu șoseaua Mihai Bravu. Astfel, s-au pierdut multe case care, deși nu erau importante din punct de vedere urbanistic, aveau o valoare istorică certă, zona fiind un punct de reper extrem de cunoscut de bucureșteni. Țin minte că în vara lui 1987 se demola de zor pe străzile Țiglina și Mircea Bădescu (aflasem de la un vecin) și tot atunci au „căzut” și prăvăliile de care v-am pomenit.

În prezent, Piața Muncii (numită acum Hurmuzachi) arată astfel.

Turnul Olympia din Piața Muncii, inaugurat în 2010

Blocul se numește Olympia Tower și a fost finalizat în 2010. Este amplasat aproximativ în triunghiul pe care se afla fostul dispecerat ITB, care viza foile de drum ale șoferilor de pe linia 134, care își avea acolo capătul de traseu. Țin minte că acolo, în incinta lui, vindeau bilete și abonamente. Dincolo de turn se află o benzinărie MOL care, acum mai bine de 20 de ani, aparținea firmei AGIP. Iar mai în spate este sediul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, într-un bloc care a fost finalizat mult după 1990.

Pe măsură ce primesc noi informații de la foștii locatari ai zonei, le reprezint sub formă de desene pe care le voi publica cât de curând, pentru ca aceste locuri atât de pitorești să nu cadă vreodată în uitare.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign