Prima clădire a Teatrului Național din București

21 aprilie 2020 Andrei Slavuteanul Istorie

 

Precuparea pentru ridicarea unui teatru național în urbea legendarului Bucur ciobanul apare undeva la mijlocul veacului al XIX-lea, în vremea domnitorului Gheorghe Bibescu.

După mai multe încercări nereușite privind identificarea unui loc potrivit pentru construirea acestui edificiu reprezentativ pentru viața culturală a Bucureștilor și după schimbarea componenței mai multor comisii care ar fi trebuit să propună o soluție concretă referitor la planul și costul proiectului, dar care se pierdeau în discuții sterile, s-a decis ca viitorul Teatru Național să fie ridicat lângă Podul Mogoșoaiei (azi Calea Victoriei), pe locul unde exista hanul Filaret, aflat într-o stare avansată de degradare, precum și pe o proprietate particulară învecinată. La sfîrșitul anului 1852, ziarele bucureștene anunțau inaugurarea ,,Teatrului cel Mare”, așa cum s-a numit această instituție între anii 1852-1877, iar prima reprezentație a fost ,,Zoe sau un amor românesc”. Primul director al teatrului a fost Costache Cargiale, dramaturg și actor, unchiul lui Ion Luca Caragiale. În anul 1853, actorul Matei Millo joacă, pentru prima dată în București, piesa scrisă de către Vasile Alecsandri, ,,Chirița în provincie”, fapt care a reprezentat debutul dramaturgului în repertoriul teatral bucureștean.

În anul 1864, Teatrul cel Mare devine instituție publică de cultură, iar în 1875 directorul de atunci, Alexandru Odobescu, decide schimbarea numelui în ,,Teatrul Național”.

Perioada 1878-1918 reprezintă momentul de glorie a dramaturgiei românești în condițiile în care pe scena Teatrului Național din București s-au jucat piese precum ,,O noapte furtunoasă”, ,,O scrisoare pierdută” (cu Constantin Nottara și Aristița Romanescu), ,,Vlaicu Vodă”, ,,Apus de soare”, ,,Viforul”, ,,Luceafărul”, ,,Hamlet” (cu Aristide Demetriade în rolul principal), ,,Patima Roșie” și altele.

Perioada interbelică reia seria reprezentațiilor de excepție pe scena Teatrului Național întrerupte de primul război mondial: ,,Suflete tari” (cu Maria Filotti și George Ciprian), ,,Meșterul Manole”, ,,Titanic vals” etc.

Izbucnirea celui de-al doilea război mondial întrerupe activitatea teatrală. Bombardamentele aeriene asupra unor puncte strategice din Capitală determină autoritățile să decidă evacuarea patrimoniului existent din unele instituții de cultură, inclusiv din Teatrul Național. Astfel, la 26 aprilie 1944 și la 12 iulie 1944 s-au efectuat două transporturi cu bunuri ale Teatrului Național, unul la Curtea de Argeș și altul la Sinaia, la vila Furnica. În urma actului de la 23 August 1944 prin care România a întors armele împotriva Germaniei și s-a alăturat coaliției Națiunilor Unite, aviația germană hotărăște, drept represalii, bombardarea Bucureștilor, țintele fiind Palatul Regal și Palatul Telefoanelor, această ultimă clădire aflându-se lângă Teatrul Național. Bombele lansate de aviația germană au afectat inevitabil prima scenă a Capitalei, iar distrugerile au fost semnificative.

Odată cu pătrunderea trupelor Armatei Roșii pe străzile Bucureștilor, care au sprijinit preluarea puterii politice de către comuniști, începe odiseea tragică a Teatrului Național. Folosindu-se de faptul că autoritățile române au capturat în 1941 o serie de bunuri care au aparținut unor instituții teatrale din Odessa, bunuri care au constat, spre exemplu, în instrumente muzicale, steaguri, arme albe și de foc, proiectoare, diverse aparate și accesorii, care au fost distribuite ulterior teatrelor din țară (Teatrul Național din București, Teatrul Național din Iași, Direcția Generală a Teatrelor), sovieticii au spoliat pur și simplu patrimoniul teatrelor din România. Nu numai că s-a cerut restituirea bunurilor luate de la Odessa sau înlocuirea celor distruse în timpul războiului cu altele și similare, dar s-a ales după bunul plac și s-a trimis la Moscova tot ce s-a găsit de preț în teatrele mari din țară. Pentru a satisface cererile exagerate ale sovieticilor, Direcția Generală a Teatrelor, Operelor și a Spectacolelor a fost nevoită să facă un împrumut special la Ministerul de Finanțe.

Din dorința de a șterge orice urmă a regimului burghez și de a masca jefuirea patrimoniului primei instituții teatrale din București, autoritățile comuniste au decis demolarea clădirii Teatrului Național, deși starea în care se afla nu impunea recurgerea la această soluție, iar refacerea lui se putea realiza în măsura în care s-ar fi dorit.

Drd. Gabriel Constantin, muzeograf, Secția Istorie MMB

Sursa:

Colecția CI şi CC Nottara
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign