Cîteva lucrușoare cu mașini pe care nu mai le-ntîlnim aproape deloc.

22 mai 2020 The Hungry Mole Societate

O raritate: prelata din pînză groasă, model vechi, la care se aplicau triunghiurile cu „ochi de pisică”. Greu de pus pe mașină și croită pe mărime – că altfel nu se potrivea.

Lipsurile din vremea comunismului făceau ca atît procurarea unei mașini cît și deplasarea cu ea să fie un lux. Ți-o cumpărai greu dar și mai greu era să găsești benzină; să nu uităm cum se montau peste bușonul rezervorului capace improvizate din carcasele filtrelor de ulei pentru a zădărnici furtul de combustibul.

… așa că mașina stătea. Și-o mașină care stă e predispusă la rugină, mai ales dacă era făcută și prost, și cu materiale proaste.

În anii ’80 Dacia-1310 a fost legendară pentru calitatea execrabilă (de-aia, după Revoluție, oamenii își cumpărau din Ungaria Dacii la mîna a doua, fiindcă cele exportate fuseseră – cît de cît – mai bune) așa că pentru noul proprietar de mașină, operațiunea de terosonare era vitală.

Firește că – pentru a mai scuti un ban – oamenii o făceau și-acasă. Mașina se răsturna pe un soi de capră și un meșter se ocupa de partea de dedesubt. Mai lesne și mai empiric era să bagi ulei ars în praguri și-n portiere și dup-aia să te duci la țară ca să rulezi prin praf ca să se creeze înăuntru un strat protector „fără moarte”. Rezultatul? Imaginea Daciei cu mînjeli unsuroase la portiere și praguri care ne-a însoțit mulți ani: nu frumos, dar sănătos.

Pe vremuri, să știți, oamenii-și spălau mașina-n fața blocului, trăgînd un furtun de la subsol, ghenă ori spălătorie. Nu era neobișnuit ca posesorii de autoturism să fie puși să plătească o persoană-n plus la apă rece.

Enervant, cînd deschizi portiera și dai cu ea-n gard, zid ori lovești altă mașină. Șoferul grijuliu amplasează pe marginea portierei un mic accesoriu care să mai scutească zgîrieturile. Iată modelul standard din comerțul socialist:

Vedeți că are și o pereche de catadioptri mititei. Regăsim micuții „ochi de pisică” și la capetele șurubelelor ce fixau numerele de înmatriculare odinioară (albi în față, roșii-n spate – așa se purta):

Nu mai întîlnim nici farurile de ceață montate suplimentar și nici cele model „proiector”.

Și la mașinile de teren de azi cine mai are proiector care să se poată roti cu mîna, de pe geam? Poate vînătorii.

A dispărut de muult și moda oglinzilor retrovizoare exterioare puse pe aripi. Azi ni s-ar părea imposibil să conducem o mașină care să n-aibă oglindă pe partea dreaptă, dar acum juma’ de secol încă lucrul ăsta nu era un standard.

Ba mai mult – e de-ajuns să aruncăm o privire prin poze vechi ca să ne lămurim că nici măcar pe partea șoferului nu se purta neapărat oglindă. Mașinile plecau din fabrică fără oglinzi exterioare.

Mai ales la Dacia-1310 se purtau modele de oglinzi care se montau prin glisarea într-un șănțuleț – cînd jungeai acasă, le scoteai și le băgai înăuntru; de ce? Ca să nu se fure.

Ne oprim arătîndu-vă cîteva modele de portbagaje vechi. Cele de pe Trabant, Moskvici, Lăzile roșii și Ford par a fi din comerțul vremii, restul… încropeli.

Tag-uri: ,
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign