ATUNCI ŞI ACUM: Strada Lipscani

02 iunie 2020 Bucurestii Vechi Si Noi Bucurestii vechi

Strada Lipscani, situată în Centrul Istoric al Capitalei şi „unind” Bulevardul I.C. Brătianu de Calea Victoriei, reprezintă un  punct important de atracţie turistică al Bucureştilor de azi, cu numeroase obiective culturale şi istorice, instituţii publice, magazine, cafenele, terase.

Menţionată încă de la sfârşitul secolului al XVI-lea, sub denumirea de ”Uliţa cea mare” de lângă Curtea domnească, strada avea sa fie denumită „Lipscani” începând de la mijlocul secolului al XVIII-lea.

Pe lângă denumirile generice de ”cupeţi” şi ”neguţători”, pe lângă acelea speciale determinate de numele mărfurilor vândute, mai exista o a treia categorie de nume de negustori, după locul de unde ei aduceau marfa. Între aceştia erau şi cei denumiţi ”lipscani”, arată istoricul Constantin C. Giurescu în ampla sa lucrare ”Istoria Bucureştilor”(Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966). Astfel, la începutul secolului al XVIII-lea, în epoca brâncovenească, apar şi aceşti negustori care se aprovizionează direct din marele târg al Europei Centrale, de la Leipzig – sau, cum se spunea în Ţara Românească, Lipsca.

”Mai înainte vreme, marfa de ‘lipscănie’ ne sosea prin intermediul saşilor; apoi, dându-şi seama de marele câştig pe care îl pot realiza, negustorii bucureşteni trec peste aceşti intermediari şi se duc direct la sursă. Del Chiaro, secretarul lui Brâncoveanu şi al lui Ştefan Cantacuzino (1710-1716), pomeneşte  în ”Istoria” sa pe negustorii care vin ‘de două ori pe an’ de la Lipsca, aducând cristaluri de Boemia şi ‘tot soiul de alte mărfuri’. Un act oficial din 16 august 1726 arăta că, în acel an, negustorii bucureşteni au adus, de la târgul de primăvară din Lipsca, opt care cu marfă. (….)”, scria Constantin C. Giurescu în lucrarea ”Istoria Bucureştilor”.

Poza 1 – Strada Lipscani, vedere dinspre Piaţa „Sf.Gheorghe”, 1944/Arhiva istorică AGERPRES

Poza 2 – Imagine de pe strada Lipscani din Bucureşti, 2020 / CRISTIAN NISTOR/AGERPRES FOTO


Aceşti ”lipscani”, care au dat numele lor, în veacul al XVIII-lea, uliţei principale de comerţ a târgului, aveau o odaie a lor pe locul stăpânit de Biserica domnească. Astfel, un act de la voievodul Constantin Cehan Racoviţă, din 25 aprilie 1754, precizând chiria pe care trebuie să o plătească toţi cei care au case şi prăvălii pe acest loc, menţionează printre chiriaşi şi ”Odaia lipscanilor”. Aceşti negustori aveau – poate- aici, sediul breslei lor, eventual şi un depozit, se mai arată în lucrarea amintită.

În 1811 existau 78 de lipscani – cei mai de seamă negustori bucureşteni, se menţionează în cartea ”Oraşul Bucureşti, reşedinţă şi capitală a Tării Româneşti”, scrisă de istoricul Dan Berindei (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1963).

Breasla sau ”cumpania” lipscanilor a căpătat un hrisov, specificând statutul ei, de la Alexandru Suţu (1818-1821), hrisov pe care li-l confirmă, la 8 septembrie 1824, Grigore Ghica. În acest din urmă hrisov se menţiona că din ”cumpanie” fac parte ”acei neguţători cari neguţătoresc marfă dă Lipscă şi din alte părţi ale Evropi şi să află cu locuinţa aici  în politiia Bucureştilor”. La 1855, în timpul ocupaţiei austriece, căpitanul Stefan Dietrich spunea: ”Cea mai frumoasă şi veselă stradă din Bucureşti este strada Lipscani, unde se află cele mai bogate şi luxoase magazine care, prin mărimea şi strălucirea lor, se pot măsura cu magazinele vieneze”, conform volumului ”Istoria Bucureştilor” de Constantin C. Giurescu.

În volumul I (care cuprinde perioada 1871-1877) al cărţii sale ”Bucureştii de altădată”, publicată în perioada interbelică, Constantin Bacalbaşa remarca: ”Strada Lipscani e mult transformată din punctul de vedere al clădirilor. Aproape nimic din ceea ce vedem astăzi nu exista la 1871”. Pe întregul parcurs al Lipscanilor erau, în perioada 1871-1877, numai case joase, mici şi vechi, aminteşte Bacalbaşa. Acesta menţionează clădiri care se aflau în deceniul al treilea al secolului XX pe strada Lipscani: Palatul Băncii Agricole, Banca de Scont, Banca Naţională, casa Schlesinger, magazinul Missir, casa Chrissoveloni, Hotelul Carol, Palatul Dacia, ”La Globul verde”, casa Bechianu etc.

În a doua jumătate a secolului XX, pe strada Lipscani au existat numeroase magazine, mai mari sau mai mici, cu lucruri dintre cele mai variate. În anii ’80 erau foarte cunoscute magazine precum ”Macul roşu”, ”Trusoul”, ”Bizonul”, ”Porţelanul”, diverse magazine cu încălţăminte, metraje, lenjerie, articole cosmetice şi de parfumerie etc. şi, nu în ultimul rând, Librăria ”George Coşbuc”.

În noiembrie 2003 a fost demarat proiectul ”Reabilitarea străzilor şi utilităţilor din Zona Pilot a Centrului Istoric Bucureşti”, ca parte a unui Program multisector,  Zona Pilot a Centrului Istoric al Capitalei fiind delimitată la nord de strada Lipscani, la est de bulevardul I.C.Brătianu, la sud de strada Halelor şi Splaiul Independenţei, iar la vest de Calea Victoriei. Municipalitatea a vizat, în cadrul acestui proiect, refacerea reţelei stradale, a canalizării, a celorlalte reţele de utilităţi, a finisajului străzilor, precum şi amplasarea de mobilier urban şi refacerea iluminatului public. De asemenea, s-a avut în vedere şi refacerea clădirilor vechi din zonă.

Reabilitarea Zonei Pilot a Centrului Istoric a durat mai mulţi ani şi a cuprins 16 străzi – între care Lipscani, Covaci, Gabroveni, Sf. Dumitru, Şelari, Smârdan ş.a. Proiectul a fost întrerupt de mai multe ori în urma unor descoperiri arheologice care s-au făcut în zonă, căutându-se soluţii pentru conservarea lor. Astfel, în primăvara anului 2007, când au început lucrările de infrastructură, pe măsura înaintării execuţiei au ieşit la suprafaţă o serie de descoperiri arheologice, care au necesitat lucrări specifice de conservare şi punere în valoare. Studiile arheologice în toată zona pilot au fost realizate de echipe pluridisciplinare, formate din specialişti de la diferite instituţii din domeniu (Muzeul de Istorie Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie a României, Institutul Naţional de Arheologie etc).

În 2010, piaţeta aflată la capătul dinspre Bd. I.C. Brătianu al străzii Lipscani (încadrat de clădirile care înainte de 1990 erau sediile magazinelor „Bucureşti” şi „Clujana”) a fost numită Piaţa Roma, aici fiind amplasat, în acelaşi an, monumentul restaurat al Lupoaicei („Lupa Capitolina”, o copie a originalului care este păstrat în „Museo Nuovo” din Palazzo dei Conservatori de la Roma), simbol al legăturii dintre capitalele României şi Italiei.

Poza 1 – Strada Lipscani, vedere spre Banca Nationala, 1944/Arhiva istorică AGERPRES

Poza 2 – Imagine de pe strada Lipscani din Bucureşti, în zona Băncii Naţionale a României, 2020 / CRISTIAN NISTOR/AGERPRES FOTO


Mai multe edificii fac parte din ”Ansamblul de arhitectură Strada Lipscani”. Printre acestea se numără şi Palatul Dacia-România, monument istoric de valoare naţională, înscris în Lista Monumentelor Istorice, după cum se arată pe site-ul https://muzeulbucurestiului.ro/. Alte obiective reprezentative sunt sediul Băncii Naţionale a României, ”Hanul cu tei”, Teatrul de pe Lipscani, Centrul cultural ARCUB – Hanul Gabroveni.

AGERPRES

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign